Rusia s-a trezit. Sfârşitul istoriei se amână

Vitalie Ciobanu Publicat la: 24-02-2015

Criza din Est ne‑a pus în faţa a două comportamente surprinzătoare în felul lor. Primul: agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, disponibilitatea lui Putin de a‑și anexa un teritoriu și a pretinde altele din fosta URSS, fără să ţină seama de nici un fel de convenţii și drepturi internaţionale (există un folclor bogat pe această temă: „Cu cine se învecinează Rusia? Cu cine vrea ea” sau „Vizitaţi Rusia înainte ca ea să vă viziteze pe voi… și să uite să mai plece” etc.). Și al doilea: stupoarea, neputinţa Occidentului de a reacţiona adecvat în faţa unui fost „partener”, care s‑a dovedit un bandit ordinar, un abject agresor de Ev Mediu sau – într‑o plajă a similitudinilor copios exploatată astăzi – un emul al lui Hitler, în plin avânt al extinderii „spaţiului vital” pentru o Rusie „umilită” prin destrămarea URSS, înverșunându‑se să aplice doctrina „apărării” etnicilor ruși de pericolul naţionalist din Ucraina (Moldova, Georgia, ţările baltice…).

Occidentul s‑a aflat într‑un grav de­calaj cu realitatea încă de la începutul crizei ucrainene. Insistând pe elibera­rea Iuliei Timoșenko din închisoare, ca preţ al semnării Acordului de Asociere, Bruxelles‑ul nu a realizat că între timp pierduse întâietatea la Kiev. Moscova lucra vârtos asupra deturnării parcursului european al Ucrainei, șantajându‑l pe fostul (și probabil viitorul) pușcăriaș Ianukovici. Iar când cancelariile vestice au renunţat la condiţia eliberării fostei „prinţese a revoluţiei portocalii”, pentru a nu pierde Ucraina, era prea târziu. Ulterior, Occidentul a fost luat prin surprindere de amploarea și durata protestelor pro‑europene din Maidan. Și cred că abia represiunea sângeroasă, ordonată de Ianukovici, l‑a făcut să înţeleagă ce se întâmplă. Agresiunea Rusiei obligă Bruxelles‑ul să dea o altă raţiune de a fi Parteneriatului Estic. Acesta nu mai poate fi conceput ca un „club al prietenilor UE” (fază depășită!), ci trebuie transformat într‑o anticameră a aderării pentru Moldova, Georgia și Ucraina.

La fel de presante sunt regândirea politicilor de apărare și revitalizarea NATO. Lumea este într‑un uriaș pericol. Anexarea Crimeei a demonstrat că nu există tratate internaţionale care să te pună la adăpost de o invazie străină și că singura garanţie de securitate ţi‑o dă producerea și deţinerea de arme nucleare. Aici am ajuns. Nu știu dacă putem avea așteptări cu privire la detensionarea crizei, ci mai degrabă speranţe. Ursul rusesc s‑a trezit, sfârșitul istoriei se amână. În joc nu e numai destinul Ucrainei ca stat democratic, ci și credibilitatea valorilor europene (dacă nu ești dispus să le aperi, înseamnă că nu înseamnă nimic pentru tine!) și în joc este soliditatea Pactului Atlantic, validitatea Articolului 5. Dacă Occidentul nu se va mobiliza, dacă nu‑și va depăși sindromul lui „așa ceva nu e posibil!”, umanitatea se va prăbuși într‑o eră întunecată, demnă de filmele‑apocalipsă de la Hollywood. Doar că va fi un Armaghedon real, nu o ficţiune artistică.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe