Acceptarea unei federaţii în Ucraina ar pune punct pe viitorul euroatlantic al regiunii

Dan Dungaciu Publicat la: 24-02-2015

Pe masa negocierilor de la Geneva (17 aprilie), chiar și neoficial, în perspectiva prezidenţialelor din 25 mai din Ucraina, este chestiunea federalizării Ucrainei, soluţie acceptabilă pentru „vechea Europă” (în special Germania), dar inacceptabilă pentru „noua Europă” – deci Ameri­ca va fi cea care va înclina balanţa. Primii care vor dori așa ceva vor fi cei din zonele din Estul republicii, mai bogat și relativ sponsor al regiunilor proeuropene din vestul ţării. Rusia va fi mulţumită – „federalismul” este o soluţie „europeană” –, pentru că, astfel, va avea pârghii serioase de influenţă prin intermediul sud‑estului Ucrainei. E o soluţie pe care atât Vestul, cât și Estul o pot „vinde” relativ bine publicului lor.

Dacă Vestul va accepta soluţia, se va instaura un soi de condominiu ruso‑occidental asupra Ucrainei. Deși nu se va folosi acest termen, iar scenariul nu va fi denumit ca atare, el rămâne plauzibil. Va rezulta în urma unor negocieri dincolo de puterea Kievului de a interveni, dar consultându‑l. Ucraina rămâne așa cum este acum, „unită” (dar fără Crimeea), însă ţinută în picioare doar de presiunile dinspre Est și Vest, care se vor compensa reciproc. Nu se va semna nimic decisiv, nici Acordul de Aso­ciere care să îi garanteze integrarea în UE, nici apartenenţa la Uniunea Vamală, cu atât mai puţin NATO. Nici Vestul, nici Estul nu vor avea pârghii decisive în Ucraina, așa cum s‑a dovedit și cu ocazia evenimentelor recente. Ţinta finală este convergenţa visată între spaţiul european de liber schimb al Bruxelles‑ului și Uniunea Vamală ghidonată de Moscova. Mingea în acest moment se află la Washington, a cărui decizie va fi determinantă. Negocierea SUA‑Rusia este însă amplă, include și Orientul Mijlociu, și Siria, și Iranul, și alte spaţii de importanţă strategică.

Cât privește implicaţiile pentru Moldova, există trei chestiuni care se pot deduce din agresiunea Rusiei asupra Ucrainei:

1. Republica Moldova nu are nici o garanţie de securi­tate, iar ideea de neutralitate (negarantată) din Constituţie nu înseamnă, de fapt, nimic. Iluzia neutralităţii și jocul „inteligent” la două capete rămân ceea ce sunt: iluzii naive și primejdioase.

2. Transnistria – dar și Găgăuzia! – se poate oricând radicaliza, ceea ce va pune Chișinăul într‑o situaţie imposibilă, întrucât puterea lui de negociere sau de ripostă este incomparabil mai mică decât a Kievului. La fel și relevanţa globală a unui posibil conflict.

3. Republica Moldova trebuie să‑și gândească viitorul european fără Transnistria, pentru că e greu de imaginat că trupele rusești se vor (mai) retrage vreodată de acolo, iar o soluţionare a conflictului s‑ar putea produce în interesul Moldovei. Nistrul este perceput de Moscova ca frontieră de război și așa va rămâne.

4. Mult dorită de Mos­cova, soluţia federalistă pentru Ucraina se va muta ulterior și în Republica Moldova. Chiar și OSCE a discutat, cu proiecte concrete, despre federalism (la începutul anilor 2000), iar ambasadori americani și ofi­ciali germani au cochetat pe­riculos cu această idee. Însă la Chișinău există experienţa Memorandumului Kozak din 2003, prin care s‑a respins „oferta” rusă de federalizare. Dacă s‑a putut atunci, când președinte era Vladimir Voronin și lumea era în stradă, se va putea și acum, pentru că la Chișinău este limpede că orice soluţie federalistă înseamnă sfârșitul proiectului european al republicii. Dacă se va forţa federalizarea, chiar și sub forma unei „autonomii” extinse pentru Transnistria, riposta publică va fi inevita­bilă. Rezultatul ar putea fi separarea nu doar de facto, dar și – temporar – de jure de re­giunea transnistreană și eva­darea teritoriului controlat de Chișinău, prin orice mijloace, spre spaţiul euroatlantic.

Chestiunea estică este departe de a fi soluţionată în acest moment.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe