Situaţia Ucrainei văzută de la Cernăuţi

Serghei Hakman Publicat la: 24-02-2015

Astăzi, Ucraina se află la o mare răscruce, dorind să‑și ia rămas‑bun de la trecutul sovietic și luptând nu numai pentru integrarea europeană, dar și pentru independenţa sa reală. Să recapitulăm. Refuzul lui Viktor Ianukovici, cedând presiunilor Moscovei, de a semna Acordul de Asociere a Ucrainei cu Uniunea Europeană a trezit manifestări de protest în toată ţara. După reprimarea violentă a manifes­taţiei din Kiev de către trupele Berkut, au ieșit în stradă sute de mii de per­soane, transformând lupta pentru integrarea europeană într‑o Revoluţie a Demnităţii. În centrele regionale au fost organizate autocare cu voluntari pentru Euromaidan, oamenii au donat bani, sânge și diferite obiecte pentru a susţine protestele pașnice (până pe 19 ianuarie) din capitală. O radicalizare bruscă s‑a produs după adoptarea de către Rada Supremă a Ucrainei a unui pachet de legi care încălcau drepturile fundamentale ale cetăţenilor.

Victoria Maidanului, schimbarea conducerii parlamentului și a puterii executive de la Kiev au iritat Kremlinul, care a simţit că‑și pierde influenţa asupra Ucrainei. Astfel, acesta a profitat de dificultăţile și greșelile din primele zile ale noii conduceri ucrainene (printre care și încercarea de a abroga legea cu privire la funcţionarea limbilor în Ucraina, care era mai mult o greșeală de moment, decât de esenţă) și le‑a utilizat în jocurile sale geopolitice, anexând Crimeea.

În relaţia sa cu Ucraina, Rusia a încălcat în primul rând Acordul de la Budapesta, în care, alături de SUA și Marea Britanie, și‑a asumat garantarea securităţii Ucrainei în schimbul renunţării de către aceasta la armamentul nuclear. Dar, în afară de acest document, Rusia a încălcat și alte principii ale dreptului internaţional afirmate în documentele pe care le‑a semnat: 1. principiul nerecurgerii la forţă sau ameninţarea cu forţa (p. 4, art. 2 al Cartei ONU); 2. principiul neamestecului în treburile interne ale altui stat (p. 7, art. 2 al Cartei ONU); 3. principiul integrităţii teritoriale a statelor (Actul final al CSCE din 1975); 4. principiul inviolabilităţii frontierelor (Actul final al CSCE din 1975); 5. principiul îndeplinirii cu bună‑credinţă a obligaţiilor juridice internaţionale (p. 2, art. 2 al Cartei ONU, precum și Convenţia de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor); 6. o serie de acorduri bila­terale ucraineano‑ruse din 31 mai 1997, 16 iulie 1999 și 21 aprilie 2010.

Prin concentrarea trupelor rusești la frontierele Ucrainei, Rusia urmărește să distragă atenţia de la acţiunile trupelor speciale ce acţionează în sud‑estul Ucrainei. În regiunile Doneţk, Harkov și Lugansk au fost atacate mai multe instituţii publice, acţiuni similare cu invadarea Crimeei. Obiectivul imediat al acestor acţiuni a fost împiedicarea bunei desfășurări a alegerilor din 25 mai, ce ar legitima guvernarea de la Kiev. Or, Rusia vrea să demonstreze că nou legitimata guvernare de la Kiev nu ar putea asigura ordinea și securitatea în ţară, că singura conducere legală este cea a lui Ianukovici, care ar putea asigura, de fapt, aderarea Ucrainei la Uniunea Vamală și la viitoarea Uniune Eurasiatică. Varianta de rezervă a lui Putin este federalizarea Ucrainei, proces prin care sud‑estul ţării ar putea deveni o ancoră a sa prin care ar stopa mișcarea spre UE și NATO.

Prinsă în această strategie, condu­cerea de la Kiev este pusă într‑o situaţie foarte gravă, deoarece nu se poate folosi de armată fără a declara situaţie de război sau de urgenţă, măsură politică și administrativă prin care ar vulnerabiliza alegerile prezidenţiale. Deocamdată, guvernarea de la Kiev trebuie să facă faţă provocărilor Rusiei tocmai pentru a salva alegerile ce îi vor oferi legitimitatea votului.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe