Polizorul critic

Ioan Şerbu Publicat la: 24-02-2015

Pornind de la relevanţa literaturii și criticii românești în contextul galopant mondial, Andrei Terian și‑a propus să adune între coperţile unui singur volum o serie de cincisprezece studii critice orientate mai mult sau mai puţin evident înspre transgresarea contextului limitat și limitativ românesc, înspre un parteneriat literar internaţional. Faptul că mai mult de jumătate dintre ele au fost publicate în reviste de specialitate din afara ţării reprezintă un prim punct în favoarea manifestării încrederii în proiect și a unui optimism argumentat în privinţa reușitei. 

Autorul nu face doar o muncă de curierat aducând concepte și critică străine și exportând discursuri autohtone, ci se repoziţionează continuu asupra unor terminologii, analizează cauzele unor zone de interes literar și intuiește asupra altora neexplorate (hic sunt leones), retușează taxonomii și definește. Acoperirea nominativă, imaginarul, interpretarea, insuficienţa criteriului estetic, ponderea contextelor istorice și geografice ori anacronia unor criterii de judecată sunt doar câteva dintre problemele puse în discuţie.

Studiile teoretice din volum, exe­cutate la un înalt nivel de tehnică, dar cu o claritate didactică, se ocupă de efectul procesului de globalizare asupra literaturii comparate și de literatura mondială. Se pot compara literaturi date fiind alteritatea culturală, lingvis­tică ori istorică? Este opera literară o lume închisă, așa cum o vede Benedetto Croce, a cărei esenţă nu poate fi sur­prinsă prin comparaţie? Pe de altă parte, ce e literatura mondială și ce criterii  are comparatistul? Andrei Terian va ataca pe rând clișeele și paradoxurile la care duce fiecare dintre teorii încercând pragmatic să folosească ce e (încă) util din ele, din necesitatea înlăturării confuziei și a înnoirii proceselor. Atât îmbătrânirea în metodă, cât și preluarea „vrac”, fără discernământul aplicabili­tăţii, a ipotezelor ce devin incoerente dacă sunt scoase din mediul în care au fost create nu pot decât să sporească deruta și mimetismul.

Asemănător e analizat conceptul (post)colonialismului în literaturile naţiunilor din Lumea a Doua, cu studii de caz ce vor să clarifice limitele inter-dependenţelor literare în context istoric, politic, etnic și lingvistic. Andrei Terian își expune intenţiile la începutul fiecărui studiu, apoi desfășoară combativ o gamă largă de argumente atent dispuse logic (contrazicerile, revenirile, omisiunile altor teoreticieni, chiar reducerea la absurd în anumite situaţii sunt matematic examinate) pentru a decanta în concluzii cuvântul definitoriu de speculaţiile terminologice, respectiv termenul care, fără teamă de eroare, poate fi folosit.

Cu același procedeu tactic, Terian trece în revistă variantele românești de disidenţă în perioada comunistă. Cercetând strategiile limbajului esopic (în ordine calitativă, de la rudimentar spre complex, pe linia Iorgulescu – Manolescu – Martin) și modernismul întunecat (trasând analogii, dar și deosebiri faţă de observaţiile comparatis­tului sloven Marko Juvan), criticul evidenţiază și diferenţa dintre cenzura practicată în România faţă de alte state aflate sub influenţa sau în componenţa URSS, acţiune programatică pe care Vladimir Tismăneanu a văzut‑o ca fiind cea mai dură persecuţie a criticilor sociali. Andrei Terian mai observă efectele filtrului ideologic aplicat literaturii de import (traducerile) în perioada 1965‑1989, concluzionând că prestigiul anumitor tradu­ceri (cum ar fi cele din colecţia „Studii”) a absolutizat sau a compromis prin trivializare anumite puncte de vedere naţionale.

Unul dintre studiile volumului se oprește asupra corinticului lui Nicolae Manolescu, căruia îi este imputată de către Mircea Mihăieș lipsa conectorilor cu latura sociologică, pe care Andrei Terian îi dovedește ca fiind existenţi, dar obturaţi de discursul esopic. Trecând relativ repede peste obiecţiile altui critic, Terian sfârșește prin a ajusta clasificarea romanescă manolesciană în două variante proprii, pe care până la finalul studiului le va găsi pe prima inoportună, iar pe a doua inutilă, sancţionându‑și așadar chiar și propriile speculaţii.

În intenţia  de a exporta critica românească, Andrei Terian polemizează acerb în cadrul menţionatelor studii‑discursuri, fără echivocuri de ordin semantic – de altfel, unul dintre scopurile studiilor. Ironic, viu, informat, tranșant acolo unde cantitatea informaţiilor riscă să depășească limitele cadrului, Terian face promisiunea reluării separate a subiectelor, asumându‑și provocatoarea sarcină de a crea o reputaţie internaţională criticii românești.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe