Soţii, iubite, amazoane: trei femei în şapte veacuri războinice

Marcela Ciortea Publicat la: 24-02-2015

Eposul eroic nu este (și nu va fi niciodată) o temă vetustă, ci una inepuizabilă. Florica Bodiștean, autoarea unui excelent eseu la temă (Eroica și Erotica. Eseu despre imaginile feminităţii în eposul eroic, Pro Universitaria, București, 2013), știe foarte bine acest lucru, câtă vreme asumă o „aplicare a unor studii de gen” pe segmente delimitând cu discernământ și har critic trei milenii de literatură, de la eposul homeric până la începutul secolului trecut, urmărind femeia și rolul ei la vreme de război.

De ce? Pentru că „în literatura eroică, aspectele arhetipale ale masculi­nului și femininului se developează pe ecranul unor contexte așa‑zis ancestrale și, în consecinţă, se regăsesc în starea lor cea mai pură, având avantajul autenticităţii pe care o asigură confruntarea cu situaţiile‑limită, ce impun, cel mai adesea, necesitatea unei opţiuni” (p. 9). Despre bărbaţi, într‑o carte viitoare, promite autoarea (p. 14). Despre femei, așa­dar, deocamdată. Cum?

Există moduri diferite de a scrie o carte, cum – se știe foarte bine – există și moduri diferite de a citi. În lectura noastră, eseul Floricăi Bodiștean se structurează pe două mari paliere: unul manifest și altul ascuns. La foarte bună ve­dere se află distribuirea materialului analizat: antichitatea adâncă – Iliada și Odiseea lui Homer (pp. 15 sqq.) –, antichitatea clasică latină – Eneida lui Vergilius (pp. 35 sqq.) –, evul mediu de mijloc – legenda lui Tristan și a Isoldei (pp. 59 sqq.) –, evul mediu târziu – Don Quijote al lui Cervantes (pp. 79 sqq.) –, secolul romantic – Ivanhoe de Walter Scott, Cei trei muşchetari de Alexandre Dumas și Logodnicii de Alessandro Manzoni (pp. 107 sqq.), mare cât un secol, romanul lui Lev Tolstoi Război și pace (pp. 153 sqq.) – și, în fine, secolul XX, cu cele două războaie ale sale – Pădurea spânzuraţilor de Rebreanu și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, pe de o parte, Adio, arme și Pentru cine bat clopotele de Ernest Hemingway, alături de Erich Maria Remarque, cu Soroc de viaţă și soroc de moarte, de cealaltă parte (pp. 185 sqq.).

În această lume intens populată atât de bărbaţi, cât și de femei, cu toată aglomeraţia și cu toată ciocnirea de arme, trei sunt tiparele în jurul cărora se petrec fapte și se autoclădesc individualităţi: femeia demetrică, soţia și mama, „femeia care se legitimează în primul rând prin forţa de a crea, de a zămisli, de a înte­meia, de a dura ceva, femeia matrice, reprezentând, la scara sa de existenţă, o Magna Mater Genitrix, însăși energia vitală, viaţa și obârșia vieţii” (p. 17); femeia afroditică, „făcută pentru dragoste – seducătoare, senzuală, intens sexualizată, tentantă, care farmecă, vrăjește, înlănţuie, ţine captiv la propriu și la figurat” (p. 19); în fine, femeia amazonică, războinică, aflată „sub semnul zeiţelor virgine de tipul lui Artemis și al Atenei, în general al divinităţilor confruntării, stăpânele armelor, ale vânătorii, ale războiului și ale victoriei, având un aspect de putere dezlănţuită și de putere a morţii” (p. 23). Această clasificare desprinsă din pagi­nile Metafizicii sexului (Julius Evola) trasează pilonii centrali pe care se sprijină întregul demers.

În ce privește decizia de a urma parcursul femeii în eposul eroic și modul în care aceasta influenţează acţiunile bărbatului, Florica Bodiștean este categorică: „Ulise are, în materie de femei, o experienţă completă. Întâlnim în Odiseea, în inventarul femeilor care‑i intersectează viaţa, toate prototipurile feminităţii, așa cum se constituie ele prin raportarea la un bărbat care nu e altceva decât bărbat. Perspectiva însumării și a diferenţierii femininului este, așadar, una fundamental erotică, după ce Iliada avansase perspectiva eroică, a războinicului, a bărbatului…” (pp. 15‑16). Câtă experienţă vor fi având în materie de femei ceilalţi eroi selectaţi și analizaţi în amănunt va afla cititorul parcurgând întregul eseu.

Scris dintr‑o suflare, fără a neglija însă bogatul bagaj documentar, cu aplicaţie pe text, dar și cu trimiteri la lucrări de referinţă în domeniu, volumul poate fi citit cu ușurinţă de cine intenţionează o lectură de plăcere. Pentru cine intenţionează o relectură a eposului mare, a eposului adevărat și etern, volumul aduce un câștig în plus prin aceea că analiza tăioasă ţintește amănuntul cel mai neașteptat, iar afirmaţia cea mai fantezistă este întărită prin trimitere directă la litera cărţii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe