Bacon despre progresul cunoaşterii

Adrian Niţă Publicat la: 24-02-2015

Lucrarea lui Francis Bacon Cele două cărţi despre excelenţa și progresul cunoașterii a apărut în traducere românească la Editura Humanitas (2012). Traducătorii, Dana Jalobeanu și Grigore Vida, au utilizat nu numai cea mai nouă ediţie critică a textelor baconiene, The Oxford Francis Bacon, dar au comparat și restul ediţiilor, dat fiind că un manuscris original al lucrării nu se mai păstrează.

Ce este interesant de semnalat încă de la început este că cititorul va fi surprins să constate discrepanţa dintre stilul cărţii întâi și cel al cărţii a doua. Prima carte este mai unitară, dezbate aspecte teoretice, abstracte și filosofice, în vreme ce a doua este formată din mai multe capitole (părţi) în care sunt tratate probleme concrete: descrieri, clasificări și alte aspecte practice ale cunoașterii.

Însă, chiar și cu acest stil neunitar, Progresul cunoașterii (The Advancement of Learning) a marcat un moment important în opera celebrului autor al Noului organon, dar și în filosofia modernă, în general. Să ne gândim la faptul că lucrarea este scrisă în limba engleză, astfel încât Bacon a dorit să se adreseze unui public mai larg, nu exclusiv savanţilor. Chiar titlul și dedicaţia lucrării accen­tuează caracterul deschis, exoteric al lucrării. Re­ferinţa la cunoaștere din titlu (Learning) subliniază un concept mai larg al acesteia (deci nu clasica opinie adevărată și întemeiată), atât demersul prin care este obţinută (învăţarea, învăţătura, experimentarea, cercetarea etc.), cât și rezultatele ei (știinţa, cărţile, teoriile, ideile etc.). De aici, multitudinea temelor abordate în lucrare, adevărat manifest al reformei cunoașterii din secolul al XVII‑lea.

Bacon, membru al Parlamentului și consilier regal, scrie că în persoana regală se împletesc literatura sacră cu cea profană a umanului și divinului (p. 60), fapt ce conduce la triada lui Hermes: puterea și destinul unui rege, cunoașterea și iluminarea unui preot, învăţătura și universalitatea unui filosof. Progresul cunoașterii încununează cele două părţi, divină și umană, ale puterii și perfecţiunii regale. În acest fel, prima parte a lu­crării descrie excelenţa învăţăturii și a cunoașterii, arătând demnitatea și ade­vărata glorie ce pot fi dobândite prin dezvoltarea și propagarea lor. Partea a doua prezintă acţiunile și lucră­rile particulare întreprinse (sau care se cer a fi între­prinse) pentru a obţine progresul cunoaș­terii (p. 61).

Nu este deci prea departe de adevăr interpre­tarea ce susţine că Bacon vrea să facă din excelenţa și progresul cu­noaș­terii un fel de politică de stat. Pusă în slujba puterii regale, cunoașterea poate progresa mai repede și mai eficient. Pe de altă parte, puterea însăși se va înnobila și va deveni mai înţeleaptă. Faptul că ar exista o legătură intimă între cunoaștere și po­litică se vede mai ales în alte scrieri ale lui Bacon și în mod exemplar în Noua Atlantidă. Aici, celebra organizaţie cu numele ,,Casa lui Solomon” este simultan insti­tuţie de cunoaștere și instituţie politică.

În prima carte a Progresului cunoaș­terii, cititorul găsește o interesantă apărare, demnă de o argumentare avocăţească, a renumelui cu­noașterii. Bacon susţine că prostul renume al cunoașterii se datorează unor obiecţii venite de la preoţi (cunoașterea ar fi ca șarpele, ce‑l is­pitește pe om și‑l face să greșească), de la oamenii po­litici (cunoașterea îi slăbește pe oameni), dar și de la în­văţaţi (cunoașterea îi sărăcește, strică și viciază pe oameni). După ce respinge obiecţiile, Bacon are ocazia să aducă o critică extrem de viguroasă învăţământului (scolastic și neoscolastic) propriu univer­sităţilor vremii. El arată că una dintre maladiile învăţăturii este tocmai elo­cinţa sau înfloriturile tipice ale învăţa­ţilor scolastici, care se bazează pe multă frazeologie plăcută auzului, dar goală de conţinut, lipsită de substanţă. Scolas­ticii sunt asemuiţi cu păianjenii, iar demonstraţiile lor se prezintă mai degrabă drept trasări de distincţii, decât soluţii argumentate raţional ale problemelor aflate în discuţie.

Cartea a doua abordează o multi­tudine de teme: istoria naturală, rolul filosofiei prime, raportul dintre fizică și metafizică, magia naturală, medicina minţii, schiţa teoriei idolilor, experienţa literată, artele maligne, dialectica reli­gioasă etc. Este interesant de notat vi­ziunea integrată, organică cu privire la clasificarea știinţelor: arborele cunoaș­terii este prezentat ca dând seama de interdependenţele dintre domenii și discipline. În funcţie de facultăţile intelec­tuale, învăţătura se împarte în trei mari părţi: istoria corespunde memoriei, poezia – imaginaţiei, iar filosofia – raţiunii (p. 187). Lipsa unei istorii a cunoașterii este deplânsă, iar de aici interesul lui Bacon (ca și al altor moderni) pentru a se crea instituţii și societăţi academice care să‑i adune pe toţi membrii comunităţii știinţifice.

Lucrare de sinteză, dar și adevărat manifest filosofic, lucrarea Cele două cărţi despre excelenţa și progresul cunoașterii a lui Bacon oferă imaginea multiplu co­lorată a unei întregi epoci și, simultan, deschide ample programe de cercetare și cooperare între membrii Republicii literelor din întreaga Europă modernă.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe