Regăsirea lui James Connolly (1)

Codruţ Constantinescu Publicat la: 24-02-2015

O dezvăluire interesantă și paradoxală face valuri în opinia publică irlandeză, dar și istoriografia axată pe studierea influenţei părinţilor fondatori ai Republicii Irlanda. Unul dintre liderii Rebeliunii din Săptămâna Paștelui din anul 1916 ar fi făcut un gest care contrasta izbitor cu parcursul său spiritual. O revenire la matcă sau doar o simplă regăsire?

James Connolly  a fost o altă perso­na­litate foarte complexă și intere­santă a acestei generaţii extraordinare ce a clădit Irlanda modernă, alături de Michael Collins, Arthur Griffiths, Éamon de Valera sau Seán Lemass. S‑a născut în anul 1868, într‑una dintre suburbiile sărace ale Edinburghului, Cowgate (în care locuiau mii de expatriaţi irlandezi) din Scoţia, unde emigraseră părinţii săi, originari din comitatul Monagham. Tatăl și bunicul său erau simpli muncitori. Educaţia lui s‑a rezumat la urmarea cursurilor școlii primare catolice până la vârsta de 10 ani, după care a început să muncească, însă nu pentru mult timp, căci sărăcia și lipsa oricărei perspective profesionale l‑au forţat, la numai 14 ani, la fel ca pe mulţi alţi irlandezi, să se înroleze în rândurile Armatei Britanice. Tânărul Connolly a avut norocul să se întoarcă acasă, în Irlanda, făcând parte tocmai din rându­rile armatei de ocupaţie, a cărei principală preocupare era păstrarea liniștii publice într‑o Irlandă rurală răvășită în acea perioadă de un lung război agrar între fermierii irlandezi, numeroși și fără pământ, și nobilimea anglo‑irlandeză, care deţinea controlul asupra celor mai multe și mai bune terenuri agricole. În acești ani, Connolly a dezvoltat o ură durabilă faţă de Armata Britanică. Atunci când regimentul său a fost relocat în India, a dezertat și s‑a căsătorit cu Lillie Reynolds, revenind în Edinburgh, unde s‑a implicat în mișcarea socialistă scoţiană, ajungând chiar secretarul Federaţiei Socialiste Scoţiene, dar și membru al Partidului Muncitoresc Independent. În 1895, Connolly a aflat că organizaţia socialistă din Dublin (în forma sa incipientă și atât de brita­nică de „club”) căuta un secretar, oferind un salariu de o liră pe săptămână, astfel încât familia Connolly s‑a mutat acolo. Clubul socialist s‑a transformat în Partidul Republican Socialist Irlandez (The Irish Socialist Republican Party), iar Connolly a devenit tot mai cunoscut și s‑a implicat tot mai mult în lupta pentru obţinerea unor drepturi de natură socială și sindicală (cum ar fi ziua de lucru de numai opt ore), ajungând mâna dreaptă a lui James Larkin, șeful principalului sindicat irlandez din epocă, Irish Transport and General Workers Union. A rămas celebră greva generală îndelungată din 1913 din Dublin, care l‑a făcut pe Connolly să se gândească la organizarea unei forţe paramilitare care să‑i protejeze pe greviști de violenţa celebră a poliţiei britanice din Dublin (Dublin Metropolitan Police). Alături de un fost ofiţer din armata britanică, Jack White, a format Armata Cetăţenească Irlandeză (Irish Citizen Army).

În mod elocvent, după izbucnirea Primului Război Mondial, Connolly a fost unul dintre puţinii lideri europeni ai celei de a Doua Internaţionale Socialiste, care s‑a pronunţat împotriva ralierii socia­liștilor la cauzele naţionale ale puterilor implicate, pe considerentul că războiul nu era al claselor muncitoare exploatate, ci al burgheziei. Connolly nu era prea apropiat de organizaţiile naţionaliste republicane, precum Irish Volunteers, manevrată de masoneria subterană a miș­cării independentiste irlandeze, Frăţia Irlandeză (Irish Brotherhood), considerându‑i pe liderii lor mult prea burghezi, fără să aibă o preocupare serioasă faţă de soarta muncitorilor și a ţăranilor ir­landezi. Însă aceste consideraţii perso­nale nu l‑au împiedicat să stabilească legături și chiar să negocieze un acord cu liderii naţionaliști Thomas Clarke și Patrick Pearse, pentru ca ambele organizaţii să declanșeze în comun o rebeliune de proporţii pentru a‑i alunga pe britanici din Irlanda, fără a mai aștepta sfâr­șitul războiului și punerea în practică a amăgirilor guvernului de la Londra. Connolly a fost cooptat în organul de conducere al mișcării republicane, devenind vicepreședinte al Republicii Irlandeze și comandant general al Diviziei din Dublin a Armatei Republicane, titluri măreţe, dar fără o acoperire prea mare în realitate.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe