Arhitectura über alles

Dragoş Dascălu Publicat la: 24-02-2015

Arhitectura ţine întotdea­una de putere, o legitimează în faţa cetăţenilor, demonstrează forţă și arată că aplicarea propriei voinţe este suficientă pentru a remodela lumea. Iar cu cât scara obiectelor este mai mare, cu atât deţinătorii puterii sunt legitimaţi la o scară mai mare. Cluj Arena îi legitimează pe primar și pe șeful Consiliului Judeţean. Arena Naţională îi legitimează pe primarul Capitalei și pe șeful Guvernului. În opinia lui Deyan Sudjic, arhitectul este un actor activ în legitimarea puterii, ajută regimul, îl face vizibil și îi îndeplinește visele. În acest joc al puterii, care de multe ori ajunge în domeniul psiho‑patologiei construirii (dacă ne gândim doar la Ceaușescu și a sa Casă a Poporului), arhitectul se concentrează, din păcate, doar pe a răspunde la întrebarea „Cum se construiește?”, ignorând întrebarea „Cu ce costuri umane, politice și sociale construim?”.

Recent, The Guardian a publicat o analiză a șantierelor din Qatar dedicate Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, arătând că, pe parcursul lucrărilor, au murit peste 900 de muncitori. În afară de numărul victimelor, muncitorii sunt supuși la condiţii de muncă și locuire improprii, toate în numele arhitecturii și al regimului care le construiește. Zaha Hadid, una dintre puţinele femei starchitect, proiectantul stadionului Al‑Wakrah, spunea că „nu este datoria mea, ca arhitect, să privesc la astfel de lucruri […] nu pot face nimic în privinţa asta, pentru că nu am nici o putere să fac ceva. Cred că este o problemă în toată lumea”. Zaha relevă trei adevăruri privind arhitectura de astăzi: deși capabil să modeleze lumea, arhitectul nu are putere; puterea este deţinută de alţi indivizi, pe care arhitectul îi servește întotdeauna cu complicitate (asumată, activistă sau implicită); pentru a masca neputinţa, arhitectul se izolează de aspectele negative, prin retragerea într‑un discurs savant, conceptual, prezentând arhitectura ca pe ceva ce de­pășește individul – un adevăr moral și absolut, care poate fi aplicat oriunde și care aduce beneficii indiferent de costuri.

Să nu ne facem iluzii. Arhitectura se complace în complicitate, iar arhitecţii vor continua să servească autocraţii care vor să se legitimeze prin arhitectură, scuzându‑se că aceasta e un scop în sine, deasupra oamenilor și scopurilor impuse ei. Acest lucru l‑au făcut toţi marii arhitecţi în cazul proiectelor comandate de regimuri autoritare. Dar, la o scară mai mică, asta se întâmplă și în orașele României, unde se găsesc întotdeauna arhitecţi care să servească primarii cu apucături to­talitare, prin proiecte gran­dioase, ce distrug calitatea vieţii urbane.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe