Rusia şi discreditarea miturilor convenabile

Lucian Dîrdală Publicat la: 24-02-2015

Ne enervează prăbușirea edificiului de mituri pe care s‑a încercat construirea noilor raporturi între Rusia și Europa Occidentală. Piatra lui de temelie a fost ideea că dispariţia sistemului comunist și destrămarea URSS a transformat Rusia într‑un gentleman al sistemului internaţional sau, oricum, într‑un viitor gentleman. Trebuie doar ca pâcla ideologică să dispară și vom vedea cum Kremlinul lui Vladimir Putin (și al lui Boris Elţîn, înaintea lui) va îmbrăţișa viziunea despre lume a Părinţilor Fondatori ai Uniunii Europene.

A fost, apoi, mitul comunităţii de naţiuni care colaborează econo­mic întru binele colectiv. Ajunge doar ca relaţiile comerciale și investiţiile să atingă o anumită densitate și controversele aproape că vor dispărea. Există concurenţă pe diverse pieţe, dar nu tre­buie să ne închipuim că ea va dete­riora raporturile bilaterale sau multilate­rale. Piaţa e profitabilă pentru toată lu­mea, e iraţional să‑i tulburi armonia. Piaţa liberă internaţională elimină, încet‑încet, noţiunea de adversar.

Odată ce am folosit acest cuvânt, ajungem la al treilea mit. Rusia va înţelege că NATO, deși s‑a extins vertiginos către Est, nu îi mai este adversar și n‑o mai ameninţă în nici un fel. Ea se va convinge că securitatea nu e un joc de sumă zero, că Vestul nu vrea decât să se apere de micile state‑paria și să combată ameninţările neconvenţionale. Ea va ajunge singură la concluzia că ar fi bine să fie înconjurată de democraţii liberale, pentru că acestea sunt, prin natura lor, pașnice.

L‑am prefaţat, așadar, pe următorul. Poate că Rusia nu este ea însăși o demo­craţie liberală, dar nu va trece mult timp și va îmbrăţișa acest sistem. Președintele Putin a fost nevoit să instaureze ordinea, apoi va adopta măsuri de liberalizare. Iar dacă nu o va face el, cu siguranţă că așa va proceda succesorul lui, pentru că nu se poate ca o societate modernă să rămână mult timp în afara fluxurilor democratice. Iar faptul că în Rusia există alegeri și majoritatea sprijină explicit măsurile de forţă n‑ar trebui să ne îngrijoreze. E bine că se ţin alegeri, pentru că în curând oamenii vor îmbrăţișa valorile liberale și cosmopolite. Nu se poate altfel. La un proces similar ar trebui să ne așteptăm, într‑un viitor mai îndepărtat, în cazul Chinei.

Și am ajuns la mitul referitor la viitoa­rea lume multipolară. E foarte bine că dominanţa SUA se atenuează și că lumea devine multipolară. Ar trebui ca procesele politice la nivel global să fie guvernate tot mai mult de logica multipolarismului. E adevărat că în trecut această distribuţie de putere a generat războaie frecvente și dure, dar acum nu se mai întâmplă așa. Oricum, Rusia și Europa se vor găsi, în mod natural, în aceeași tabără în multe dintre marile probleme ale contempora­neităţii. E absolut iraţional să ne confrun­tăm pe marginea unor chestiuni înguste precum naţionalitatea când suntem ame­ninţaţi de încălzirea globală.

Vine la rând mitul potrivit căruia Rusia va înţelege foarte curând cât de nobil este leadershipul moral al Uniunii Europene. Poate că nu se va ajunge niciodată la o integrare politică, pentru că Rusia este, pur și simplu, prea mare. Însă legăturile de parteneriat vor fi atât de strânse, încât di­ferenţele majore aproape că vor dispărea. Rusia își va înfrânge scepticismul în privinţa extinderii UE sau a sistemelor de parteneriat elaborate la Bruxelles. Va ajunge să preţuiască ea însăși și să susţină integrarea în UE a vecinilor săi, pentru că este în interesul ei să se învecineze cu ţări democratice, stabile, prospere. Rusia va ajunge să‑și dorească o Europă care să semene cu o Uniune Europeană mai mare.

N‑ar trebui să ne mire prăbușirea aces­tui sistem de gândire. Puţini l‑au îmbrăţi­șat explicit, dar el a stat la baza politicii UE faţă de Rusia, în ultimii ani. A fost zguduit periodic de episoade precum Kosovo sau Georgia, dar s‑a refăcut cu o viteză uimitoare. Acum, el s‑a prăbușit, discre­ditând noul idealism european în relaţiile internaţionale. Teama revine în forţă și aduce cu ea frânturi de discurs ce amin­tesc de Războiul Rece. Însă ar fi o eroare să basculăm înspre logica acelei epoci: ar însemna să cădem pradă altui ansam­blu de mituri, probabil la fel de nociv. Deziluzia prezentului ar trebui să ne îndepărteze de toate scurtăturile – mereu comode și mereu nocive – graţie cărora înţelegem politica internaţională.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe