Pe Șomeș, spre o nouă poezie

Radu Diaconu Publicat la: 24-02-2015

Ultimul volum de poezie al Ruxandrei Cesereanu, California (pe Someș), apărut la editura bistriţeană Charmides, se vrea o meditaţie „despre copilărie, tinereţe și maturitate”, după cum citim pe coperta a patra a cărţii. Titlul volumului e legat de celebrul hit Hotel California, care va apărea ca intertext permanent – și unificator – și în interiorul volumului. Nediferenţiate prin titlu, poeziile sunt deci menite să fie nu atât instanţe individuale, cât părţi ale unui întreg, iar acest lucru este sugerat prin continuitatea de ton, pe de o parte, și prin unitatea de spaţiu (în acest caz, malul urban al Someșului), pe de alta.

Ruxandra Cesereanu ne-a obișnuit cu o lirică strâns legată de geografic, unul imaginar, de cele mai multe ori hibrid și, din această cauză, deosebit de bogat în resurse poetice; California (pe Someș), după cum sugerează de altfel și titlul, nu face excepţie în această privinţă (deși vom vedea că, din alt punct de vedere, se deosebește net de precedentele). Volumele de poezie apărute în trecut sunt și ele construite pe asemenea structuri spaţiale; un astfel de exemplu este Veneţia cu vene violete (2002). Aici, un spaţiu claustrat, murdar, plin de tot felul de imagini ale fetidului și bolii devine cadru pentru descrierea unei pleiade de bizarerii sexuale, de nevoi reprimate, de relaţii incestuoase, văzute prin prisma unei voci poetice adesea masculine: „Voiam să scriu un poem carnal pentru târfa mea, să i se-nfioare spinarea, să-i cânte coapsele, carnea să bolborosească pe ea”. Unul dintre primele volume ale autoarei, Grădina deliciilor (1993), mizează pe un spaţiu similar, greu de miasme și umori viscerale, în care „moartea și viaţa lasă atâtea bale și nu sacrifică nimic”, iar cuvântul e „ca un viol în zori și câteva urme de dragoste pe caldarâm”.

Dacă în volumele de acest fel Ruxandra Cesereanu schiţează, pe un ton pe alocuri excesiv de retoric, o lirică a senzorialului, a umorilor, îndreptată totuși, în forme care vor să șocheze, spre relaţia eului cu lumea (chinuită, torturată, plină de analogii dintre cele mai incompatibile) și cu poezia (un produs direct al senzaţiilor, manifestare paradoxală a unei ordini care nu provine totuși de nicăieri altundeva decât din același peisaj dezolant și fetid), California (pe Someș) urmează un alt traseu. Lirica e acum mai pașnică, în sensul în care nu se mai dorește șocarea cititorului cu orice preţ și mijloace, ci mai degrabă redarea unor evenimente (sau a unor senzaţii). Se pleacă de la tot felul de scene petrecute pe malul Someșului (copii care fac baie, adolescenţi care ascultă muzică rock, plimbări cu bicicleta, acumulări de gunoaie pe apă, discuţii cu diferite persoane etc.), pentru a se ajunge la meditaţii asupra poeziei în special, apoi a libertăţii (și posibilităţii acesteia), a tinereţii, a relaţiilor sociale. În mod interesant, poezia Ruxandrei Cesereanu arată acum o conștiinţă deplină a limitelor sale și a literaturii în general, ca evocatoare și în același timp creatoare de amintiri. Poezia apare ca un filtru al memoriei în diferite pasaje: „Cu câteva litere în plus sau în minus construim fabrici de poezie și schimbăm lumea” sau, mai explicit, „Și atunci am știut:/ ce rămâne după poezie când nimeni nu mai știe ce e poezia?/ Mă găsesc acum sub cuvinte, pe o platformă./ Poemul verii, atârnat de belciuge, nu are de dat socoteală nimănui”.

Dar recuperarea lirică a trecutului, precum și natura fundamental textuală a memoriei și, deci, a istoriei nu constituie tema centrală a cărţii, care rămâne totuși, în linii mari, nostalgia. Întregul volum pare un colaj de amintiri peste care se suprapun constant pasaje epifanice, survenite în retrospectivă, conferind o ritmicitate plăcută lecturii prin modificările de ton ce le însoţesc pe cele grafice; astfel, imaginea iniţială, declanșatoare de amintire e scrisă cu caractere normale, pasajul pe care l-am numit epifanic, de factură gnomică, e redat în italice, pentru ca, în final, majoritatea poemelor să se încheie cu evocarea unui moment trecut, în caractere boldate. Această dispunere grafică sugestivă lasă să se întrevadă transformările suferite atât de eul liric, cât și de lume. Mai importantă însă e conștiinţa relaţionării celor două, schimbările lumii fiind de fapt dependente de perspectiva eului liric, la rândul ei modificată. Astfel, ochii eului observator „s-au făcut unul singur în frunte,/ o cameră de filmat care se rostogolește”, metafora din versul al doilea fiind elocventă pentru această conștientizare și explicitare a relativităţii de perspectivă inerentă poeziei.

Versurile din acest volum păstrează asocierile inedite cu care Ruxandra Cesereanu ne-a obișnuit („Slăvesc tinctura de iod a verii în care șorecarii fugăresc cârtiţe” sau „Realitatea e o fetiţă japoneză trântită în genunchi pe aeroport,/ cu chipsuri și biberon de mentă”), precum și unele imagini recurente (de exemplu, cele din sfera acvaticului murdar: „Apa maronie e un rachiu cu hârtoape”, „apa era o preacurată groapă comună”), dar cunoaște un câștig prin soliditatea construcţiilor poetice, care renunţă la abuzul de grotesc și macabru vizual spre a căuta o mai mare precizie a comparaţiei și metaforei („Împăcarea cu sine e o persecuţie pe viaţă,/ împăcarea cu ceilalţi, o anomalie genetică”).

California (pe Someș) e, după cum declară și autoarea, un singur poem, în care se întrepătrund amintiri și reflecţii, gânduri și imagini, dar care, mai presus de orice, e marcat de o conștiinţă a propriilor mijloace și de un control al artei poetice decisiv superioare volumelor precedente.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe