Regăsirea lui James Connolly (2)

Codruț Constantinescu Publicat la: 24-02-2015

Ceea ce nu i se poate nega lui James Connolly a fost tocmai curajul și sângele rece de care a dat dovadă de-a lungul unei săptămâni care avea să schimbe fundamental evoluţia politică a Irlandei.

Luni, 24 aprilie 1916, Connolly și-a adunat cei două sute de oameni din Armata Cetăţenească Irlandeză încă de la primele ore și a mărșăluit spre clădirea Poștei Centrale din Dublin, alături de celelalte forţe ale voluntarilor naţionaliști republicani. În mod ciudat, autorităţile britanice din Dublin au fost luate prin surprindere, chiar dacă se știa despre intenţia voluntarilor republicani de a organiza o rebeliune. Probabil că nimeni nu credea că ceea ce oricum știa toată lumea chiar avea să aibă loc – se știe, irlandezii erau guralivi, neputând ţine pentru prea mult timp un secret. Rebelii au ocupat mai multe puncte-cheie din Dublin, în speranţa că restul ţării le va urma exemplul și, mai mult, un transport de arme germane avea să fie debarcat în insulă pentru a dota cu armament modern niște voluntari care foloseau puști vechi de o jumătate de secol. În condiţiile în care armele nu au mai ajuns, Aud, cargoul german sub pavilion norvegian, fiind interceptat de marina britanică în largul coastelor irlandeze și forţat să se sabordeze, iar în restul Irlandei nu au avut loc evenimente deosebite și de amploarea așteptată, înăbușirea Rebeliunii nu a mai fost decât o chestiune de ore, cel mult zile. Clădirea Poștei Centrale, sediul rebelilor și locul de unde Connolly îi comanda, în măsura posibilului, pe răsculaţii din celelalte puncte ale orașului, a fost supusă unui asediu prelungit, fiind incendiată, iar Connolly grav rănit la picior și transportat pe o targă. Rebelii au abandonat clădirea fumegândă a Poștei, refugiindu-se într-o casă din apropiere, unde conducerea organizaţiilor rebele a decis să capituleze, dându-și seama că orice vărsare de sânge a tinerilor voluntari era inutilă, rezultatul fiind previzibil. Connolly și-a liniștit camarazii: „Liderii vor fi împușcaţi, dar voi, ceilalţi, veţi fi lăsaţi liberi”.

Preţul libertăţii

Liderul socialist a fost transportat la spitalul Crucii Roșii din Dublin Castle, sediul administraţiei britanice din Irlanda, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Căci britanicii aveau nevoie de el pentru a semna declaraţia de capitulare, în calitatea sa de comandant al Armatei Cetăţenești Irlandeze, vicepreședinte al autoproclamatei Republici și pentru a-l deferi Curţii Marţiale, care la 9 mai l-a condamnat la moarte, în ciuda faptului că un medic de la Crucea Roșie a admis că oricum nu mai avea de trăit mai mult de o zi sau două. În timpul scurtului proces a reușit să declare: „Cauza libertăţii irlandeze este în siguranţă atât timp cât irlandezii sunt gata să moară încercând să o obţină”. Vizitat de soţia sa și întrebat ce să le spună camarazilor săi socialiști despre implicarea lui în Rebeliunea naţionalistă, el i-a replicat: „Să nu uite că sunt irlandez”. În acest punct al desfășurării unor evenimente cunoscute, se inserează mărturia lui George Kendall, capelan metodist în cadrul Armatei Britanice, care a discutat cu Connolly cu câteva ore înainte de a fi împușcat. Nepotul lui George Kendall, Tim Kendall, a dezvăluit ziarului Sunday Independent că a descoperit memoriile bunicului său, acestea urmând a fi publicate sub titlul Daring All things – My Story. „Bunicul meu era capelan al Diviziei a 59-a din Armata Britanică, cea care a fost trimisă la Dublin să înăbușe Rebeliunea irlandeză. El descrie în memoriile sale finalizate în 1961, la scurt timp înainte de a muri, capturarea și execuţia liderului rebel James Connolly.” George Kendall descrie episodul astfel: „L-am văzut pe James Connolly de două ori când era internat la spital, a doua oară fiind în ajunul execuţiei. În timpul primei întâlniri a răspuns la întrebarea mea, dacă are ceva de spus, că preţul libertăţii este vigilenţa eternă. Nu era de datoria mea să condamn sau să judec ce făcuse. Connolly fusese de ani de zile un agnostic, dar cu câteva ore înainte de a muri s-a întors la credinţa strămoșilor săi.

Convertirea

În acea noapte dinaintea morţii, un preot catolic a fost lăsat să-l vadă în spital, oferindu-i Sfânta Comuniune și iertarea păcatelor. Cerându-i-se să se roage pentru soldaţii care urmau să-l împuște, a răspuns: «mă voi ruga pentru toţi oamenii curajoși care își fac datoria». Și astfel a murit ultimul din liderii Sinn Fein” (pentru englezi, toţi cei împușcaţi făceau parte din partidul republican și naţionalist Sinn Fein, ceea ce nu era cazul lui Connolly, după cum am dezvoltat mai sus). George Kendall continuă: „Rebeliunea Nebună, după cum a fost numită de către poporul irlandez, a fost o gaură neagră nu numai pentru Dublin și Irlanda, ci pentru întregul nostru Imperiu de atunci și aliaţii noștri. Am stat în mijlocul străzilor distruse, auzind vâjâitul gloanţelor trase de lunetiști, am vizitat Castelul Dublinului, unde se aflau răniţii noștri, alături de răniţii rebeli, primind îngrijiri, unii lângă alţii”. La trei luni de la execuţia lui James Connolly, văduva lui a fost primită în rândurile Bisericii Catolice.

Moștenirea politică a lui James Connolly a fost preţuită atât în Irlanda, cât și în Scoţia sau Statele Unite. El este considerat fondatorul Partidului Laburist Irlandez, mai multe edificii publice purtându-i numele (precum una din cele două gări principale din Dublin, Connolly Station).

Această reconversie spectaculoasă vine să demonstreze încă o dată că, în preajma morţii, omul are mare nevoie de un sprijin și, oricât de curajos ar fi, cel mai la îndemână, pentru a face marele și ultimul pas, rămâne tot credinţa: „Out of Ireland have we come./ Great hatred, little room, Maimed us at the start./ I carry from my mother’s womb/ A fanatic heart” (William Butler Yeats).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe