Arhitectura für alle

Dragoș Dascălu Publicat la: 24-02-2015

Complicitatea pe care arhitecţii o au cu deţinătorii puterii e justificată de primii prin prezentarea arhitecturii ca fiind deasupra indivizilor. Însă această idee începe să fie condamnată din interiorul profesiei. În 2012, Bienala de Arhitectură de la Veneţia s-a adresat direct componentei politice a construirii, iar anul acesta premiul Pritzker (echivalentul Nobelului pentru arhitectură) a fost atribuit lui Shigeru Ban, un arhitect cunoscut mai puţin pentru spectaculozitatea formelor și mai mult pentru intervenţii umanitare, de urgenţă.

Pentru unii arhitecţi, acest lucru este inacceptabil. Patrik Schumacher, partener în biroul Zaha Hadid și una dintre figurile marcante, foarte influente ale arhitecturii contemporane, s-a declarat revoltat de acordarea Pritzkerului: „Arhitecţii sunt responsabili de formă, și nu de conţinut. Trebuie să înţelegem asta și să mergem mai departe, în ciuda corectitudinii politice conservatoare, care încearcă să ne paralizeze prin apelul la conștiinţă și să ne oprească explorările dacă nu putem demonstra imediat un beneficiu pentru săraci – de parcă a oferi echitate socială este de competenţa arhitectului (…). Opriţi corectitudinea politică în arhitectură”, spune Schumacher.

Schumacher are o perspectivă schizoidă, care combină experimentul formal cu gândirea ultraconservatoare privind rolul arhitectului, caracteristică secolului al XIX-lea. Doar atunci arhitectura ţinea exclusiv de formă, de respectarea unor canoane estetice, de reguli de compoziţie. Odată cu arhitectura modernă, conţinutul devine crucial. În ciuda determinismului evident, arhitectura modernă și-a asumat rolul de a schimba societatea. Corbusier își punea problema locuirii sociale de bună calitate și, în naivitatea sa, declara: „Arhitectură sau revoluţie. Revoluţia poate fi evitată”. După al Doilea Război Mondial și conștientizarea defectelor planificării moderniste (să ne gândim doar la orașele noastre modificate de comunism după aceste principii), arhitecţii au abandonat componenta socială și s-au concentrat pe formă și tehnică – o tendinţă sprijinită puternic de media de specialitate.

Sunt abandonate sau marginalizate subiecte precum: locuirea socială, locuirea de urgenţă și adăpostul temporar în caz de calamitate. Fiindcă arhitecţii nu se mai ocupă predilect de aceste teme, calitatea lor scade. Să ne gândim la ceea ce înseamnă locuinţă socială sau de urgenţă în România: blocuri prost compartimentate, din materiale de slabă calitate, cu o imagine de închisoare sau containere împânzite pe câmp. Shigeru Ban ne arată că arhitectura poate fi de calitate și fără spectacolul formal, chiar tăind câteva zerouri din buget. Îmbunătăţirea calităţii vieţii cotidiene, pornind de la locuinţă și până la spaţiul public, influenţează capacitatea indivizilor de a acţiona, atenuând sentimentul excluderii și diminuând intensitatea inegalităţilor sociale. Arhitectura nu poate de una singură să schimbe societatea, dar Ban ne arată că arhitectura de bună calitate poate fi pentru toată lumea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe