Artă contemporană în Sahara. Incredibila poveste a creării unei opere de artă monumentale.

Adina Scutelnicu Publicat la: 24-02-2015

Undeva, la marginea pustiului Sahara, în apropierea Mării Roșii, o stranie spirală cu două braţe domină deșertul. Structura acoperă aproximativ 100 000 de metri pătraţi și poate fi văzută din spaţiu. Ciudata glifă a fost descoperită de zeci de internauţi pasionaţi de utilizarea Google Earth. Ireală, dar perfect integrată în nisipurile Saharei, spirala este de fapt o monumentală operă de artă realizată de trei artiste contemporane și se numește Respiraţia Deșertului.

„Instalaţia din deșertul egiptean, din apropierea localităţii El Gouna, este o formă de explorare, precum și o temă de meditaţie asupra relaţiei dintre om și natură”, ne-a explicat Danae Stratou, una dintre iniţiatoarele acestui proiect realizat în colaborare cu designerul industrial Alexandra Stratou și arhitecta Stella Constantinides. Danae Stratou a împărtășit pentru prima dată publicului din România extraordinara poveste a Respirației Deșertului. „În adâncime sunt caverne, tuneluri și căi prin care călătorește energia sacră. Pământul inspiră și expiră exact cum facem noi. Energia sacră a vieţii se mișcă în trupul său la fel ca într-al nostru…”

Acest citat, aparţinând nativilor nord-americani Hopi, este mottoul care a predeterminat nașterea Respiraţiei Deșertului, monumentala instalaţie realizată de cele trei artiste nonconformiste originare din Grecia. Constituite într-o echipă – DAST Arteam –, acestea au finalizat, după doi ani de muncă neîntreruptă, incredibila structură de lângă El Gouna. Instalaţia, spun teoreticienii artei, este o modalitate de exprimare în arta vizuală contemporană care nu urmărește o înscenare spaţială narativă, ci oferă spectatorului o experienţă inedită în circumstanţe determinate, prin folosirea unor materiale diverse, dispuse tridimensional. Dincolo de enunţul livresc al instalaţiei, există însă produsul. Expresia. Emoţia. Arta în sine. Asemenea oricărei instalaţii, Respiraţia Deșertului a avut ca unică raţiune de a fi percepţia subiectivă a privitorului. O astfel de lucrare este definitiv legată de locul în care a fost amplasată, nu poate fi împachetată sau mutată și nici nu poate fi vândută. Unele instalaţii sunt strâns legate de un anumit loc din sala de expoziţie, dar nu și aici. Respiraţia Deșertului va aparţine pentru totdeauna Saharei, ca parte intrinsecă a instalaţiei, chiar dacă moartea unei astfel de lucrări începe chiar din clipa în care a fost terminată.

Cum devine pustiul operă

de artă Născută în 1964, în Atena, Danae Stratou, una dintre iniţiatoarele acestui megaproiect, și-a dat seama că va deveni un profesionist al artei în jurul vârstei de 16 ani. După terminarea liceului în Grecia natală, a plecat la Londra, unde și-a luat licenţa în sculptură și instalaţii la Școala Centrală de Arte „St. Martins”. Încă din timpul studiilor a început să exploreze, artistic vorbind, relaţia dintre om și natură. „Privind înapoi în istorie, observăm că arta a reflectat întotdeauna vremurile sau chiar a fost înaintea timpului său. Remarcăm o evoluţie a artei în perioada războaielor sau în alte momente de criză ale umanităţii. Cred că actualmente traversăm o astfel de perioadă, în care experimentăm multiple manifestări ale crizei, o criză a umanităţii însăși”, este de părere Danae Stratou. „Există un colaps general: social, politic, economic și al mediului înconjurător. Noi, umanitatea, trebuie să regândim și să restabilim atât relaţiile dintre noi, cât și relaţiile cu Pământul. Poate că arta ne va ajuta să ne ridicăm, în aceste vremuri dificile. Dacă nu, este posibil să ne îndreptăm spre un drum închis.”

În momentul de faţă, Danae Stratou trăiește și creează în Statele Unite, în Austin, statul Texas. Printre lucrările ei de referinţă amintim: Respiraţia, Râul Vieţii, Tăietura – 7 linii de divizare, Spaţiul Vital, Cântecul gheţii, Este timpul să deschidem Cutia Neagră. „Aceste lucrări, fie prin procesul de a le realiza, fie prin natura lor, au avut ca efect creșterea nivelului conștiinţei sau, dacă vreţi, a conștientizării mele în sensul înţelegerii lumii și sinelui, ce a avut ca efect chiar schimbarea vieţii mele”, ne-a explicat artista. „Motivul pentru care cele mai multe instalaţii ale mele iau forme tactile, multimedia se află în scopul de a implica privitorul într-un mod fizic, de a-i permite și chiar determina imersiunea în lucrare. Pentru a realiza aceste «împingeri fizice», folosesc adesea ritmul și mișcarea repetitivă. Acestea reflectă pulsul și recurenţa, care sunt constituente ale vieţii sau, mai bine zis, elemente de bază ale vieţii însăși. Ritmul și repetiţia ajută și pregătește mintea pentru conectarea evazivă a lumilor din conștient și subconștient.”

Danae Stratou ne-a mai povestit că, anterior Respiraţiei Deșertului, a existat o dorinţă comună celor trei artiste, de manifestare plastică în spaţiul arid, deșertic (ca parte indisolubilă a mediului înconjurător, dar și ca idee de vastitate, prin conceptul de gol al naturii sale) și că în scurtă vreme, pe baza acestor aspiraţii, s-a format DAST Arteam, echipa care a creat Respiraţia Deșertului. De ce a optat pentru munca în echipă? am întrebat-o pe Danae Stratou. „În general, nu sunt acel gen de artist care lucrează în solitudine. Amploarea și natura muncii mele îmi cere să colaborez pe multiple niveluri cu ceilalţi: cu unii mai mult pe baze tehnice, cu alţii pentru schimburi de idei creative. Cu fiecare proiect la care am lucrat am învăţat lucruri noi, nici unul dintre aceste proiecte nu seamănă cu celelalte și asta este ceva ce-mi place și de care am nevoie în evoluţia vieţii și a muncii mele. Pentru fiecare lucrare aleg elementele, materialele și mediul care să exprime cel mai bine ideea pe care vreau să o transmit, să o comunic. La fel s-a întâmplat și în acest caz: cu ochii minţii am abordat ideea de deșert ca stare de spirit, ca pe un peisaj mintal ideal pentru a experimenta ideea de infinit. Am pornit și de la corelaţia dintre deșert și structura antică a Piramidelor”, povestește Danae Stratou.

În iunie 1995, echipa a făcut prima expediţie în Egipt în vederea alegerii sitului. Locul considerat cel mai potrivit a fost El Gouna, un platou situat între Marea Roșie și un grup muntos paralel cu ţărmul mării. „Când am văzut locul, am avut practic un moment de inspiraţie unanim, în care am și conceput lucrarea, cel puţin vizual.” Respiraţia Deșertului s-a cristalizat în jurul formei conice, forma naturală în care se așază nisipul. „Odată eliminate toate formele superflue, esenţialul a luat viaţă”, a conchis Danae Stratou. Lucrarea se născuse la nivel de idee. Punerea sa în practică însă a fost extrem de laborioasă. Cu sprijinul lui Samih Sawiris, președintele companiei de construcţii și dezvoltare Orascom PTD din Cairo, lucrările au început. Deși amplasarea era ideală, la nivel de concept, prin lipsa reperelor, tocmai aceasta a anulat determinări altminteri facile, precum scara, distanţa și orientarea. Autoarele au fost nevoite să-și redobândească simţurile, ajutându-se de Pământ (prin gravitaţie), cer (prin mișcare), lumină (prin schimbare), apă (prin nivel). „În același timp, experimentam un sentiment exhaustiv de izolare. Puteam simţi fizic trecerea timpului. Vastitatea orizontului era singurul reper de echilibru vizual”, ne-a mărturisit Danae Stratou.

Paradoxul apei în deşert

Provocarea deșertului nu s-a oprit aici. „Primul lucru pe care l-am făcut a fost să tragem o conductă cu elementul vital, apa, de la prima oază, aflată cam la un kilometru și jumătate de sit. O foloseam pentru a uda constant nisipul. Zona El Gouna a fost cândva un fund de mare, iar nisipul este foarte compact și conţine un procent mare de nămol și sare. Stropit cu apă și compactat – asta era metoda pe care am folosit-o pentru construirea lucrării –, nisipul devine foarte greu și creează la suprafaţă un strat uscat, dur, care devine obiectul eroziunii eoliene și încetinește distrugerea”, povestește artista. Lucrarea a continuat să solicite o supraveghere temeinică a lucrărilor de către o echipă permanentă de topografi, precum un flux constant de invenţii și inovaţii pentru a da formă și viaţă celor peste 8 000 de metri cubi de nisip relocaţi în conurile pozitive și negative ale celor două braţe ale spiralei. „Am proiectat singure dispozitivele necesare asigurării unei abateri minime pentru poziţionarea centrului spiralei, a fiecărui con și pentru formarea fiecărui volum. A fost necesară readaptarea metodelor de lucru la fiecare pas”, povestește Danae Stratou. Planificarea timpului de execuţie a fost foarte importantă, având în vedere că toate elementele proiectului trebuiau să fie realizate simultan, toate convergând spre un moment de precizie temporală geometrică, un moment zero începând de la care să predea lucrarea forţelor naturii, care să-și înceapă și ele transformările graduale. Deși, încă de la început, forţele naturii au fost considerate o parte integrantă a proiectului, prin propria activitate sculpturală, lucrurile aveau să ia o întorsătură dramatică. Cu doar 13 zile înaintea inaugurării, o furtună fără precedent a inundat deșertul și a distrus complet lucrarea. Șocate de acest eveniment absolut neașteptat, artistele au înmărmurit, neștiind cum să reacţioneze în faţa prăpădului. „Am văzut totul ca pe un botez menit să ne inspire veneraţie, dar care putea fi încorporat doar în faza de dezintegrare, de după momentul zero al finalizării, așa că ne-am întors la treabă, am reparat pagubele și am dat gata proiectul după alte trei luni.” Am întrebat-o pe Danae Stratou dacă în zona El Gaoun plouă. „Este amuzant că-mi pui acum această întrebare. El Gaoun este o zonă aridă, însă, foarte recent, o furtună similară cu cea care a avut loc atunci a inundat zona. Încă o dată, piesa din centru, cu diametrul de 30 de metri, a fost umplută cu apă. Ritmul de absorbţie al apei depinde de condiţiile meteorologice și de perioada din an în care se întâmplă inundaţia. Cele recente au produs unele eroziuni ale Respiraţiei Deșertului, însă energia ei a rămas intactă”, apreciază artista. Lucrarea a fost terminată la 7 martie 1997. Tot atunci, ea a revenit naturii, care și-a început procesul lent de absorbţie în peisajul care i-a dat naștere.

„Experienţa acestei colaborări a fost cu adevărat unică și s-a născut din credinţa noastră. Această credinţă a devenit contagioasă, iar oamenii din jurul nostru au început imediat să ne ajute, după puteri, să transformăm ideea în realitate. Astăzi, lucrarea își revendică propriul spaţiu în conștiinţa oamenilor care o descoperă și aceasta este puterea, forţa Respiraţiei Deșertului”, ne-a mărturisit Danae Stratou.

Deși au trecut 17 ani de când a fost realizată, Respiraţia Deșertului continuă să existe. Dincolo de frumuseţea și vremelnicia acestei opere de artă, dincolo de extraordinara receptare mediatică (lucrarea a devenit vedetă în publicaţii și la posturi TV ca International Business Time, Daily Mail, Live Science Report, NBC News, BBC, CNN etc.) și de dificultăţile incredibilei povești a apariţiei sale, Respiraţia Deșertului transcende mesajul forţei creaţiei (ca veritabilă călătorie între cele două realităţi paralele: lumea interioară a artistului și concreteţea creaţiei artistice ca produs perceptibil) și al respectului pentru Pământ, ca suport al civilizaţiei.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe