După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est

Andrei Cucu Publicat la: 24-02-2015

Trei evenimente de marcă au avut loc în luna mai în cadrul proiectului După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est, organizat de Facultatea de Știinţe Politice și Administrative din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iași, în colaborare cu Institutul de Studiere a Ideologiilor și revista Polis.

8 mai, ziua înfiinţării Partidului Comunist Român, a fost marcată prin organizarea a două evenimente: dezbaterea cu tema Spectacolele omagiale de ziua PCR-ului și expoziţia Omagiu Partidului și Conducătorului iubit. Prof. univ. dr. Nicolae Gâscă, dirijor la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, a mărturisit că „au fost momente în care s-a deturnat de la scopul și mesajul iniţial al unui cântec în detrimentul propagandei”.

Pe 19 mai, proiectul După 25 de ani. Comunismul în Europa de Est a ajuns la Mănăstirea Rohia, cu prilejul dezbaterii Nicolae Steinhardt, un democrat fericit. Studenţii și cadrele didactice au mers în locul unde, la 16 august 1980, Nicolae Steinhardt a fost uns în monahism de către episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu. Cu acest prilej, aceștia au vizitat vechea biserică în care părintele Steinhardt a predicat, biblioteca și chilia în care a locuit cel care a fost un mare autor, critic literar, eseist, jurist, publicist și scriitor român. Prof. univ. dr. Sorin Bocancea, coordonatorul proiectului, le-a mulţumit celor de la Mănăstirea Rohia pentru căldura cu care i-au primit și a precizat că „vizita în lăcașul de cult al lui Nicolae Steinhardt este un eveniment ce nu putea lipsi dintr-un astfel de demers paideic, cu atât mai mult cu cât rolul a ceea ce noi facem este acela de a contracara nostalgiile apărute în rândul tinerilor de astăzi cu privire la un regim pe care nu l-au trăit”.

Pe data de 20 mai, studenţii și profesorii au vizitat Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenţei de la Sighet. Evenimentul a fost prilejuit și de dezbaterea Centenarul Corneliu Coposu, a unsprezecea manifestare organizată în cadrul proiectului anual. La eveniment, tinerii s-au întâlnit cu un fost deţinut al închisorii de la Sighet, Ioan Ilban, care a povestit prin ce a trecut în cei trei ani de detenţie.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral