Interviu cu actriţa Cecilia Bârbora„Când faci film, trebuie să ştii exact ce ai de făcut”

Annie Ungureanu Publicat la: 24-02-2015

Dialogul cu actrița Cecilia Bârbora predispune la o conștientizare a diferențelor dintre film și teatru, dintre adevărul actorului care intră în pielea personajului și adevărul omului de după cortină. A revenit la Iași alături de regizorul Mircea Daneliuc, cu care împarte masa, casa, dar și platourile de filmare. Prezența la Iași este o încântare, au declarat cei doi, deși călătoria cu trenul li s-a părut obositoare.

A trebuit să treceţi peste anumite punţi ca să vă daţi seama că sfera cinematografiei este cea care vă conturează cariera?

Nu. Eu mi-am dorit să fiu actriţă de când mă știu. Am început ușor, chiar din clasa întâi; îmi plăcea și la grădiniţă să mă uit în oglindă și să interpretez câte ceva, dar de la școală am început să recit la serbări, să joc în piese de teatru.

Cum aţi scăpat de inhibiţii?

Consideram orice act natural. Îmi plăcea. Chiar dacă nu înţelegeam foarte bine ce fac. Întâlnesc foarte mulţi studenţi lipsiţi de motivaţie. Rar i-am auzit să meargă la studii cu drag. Exact! Or noi asta făceam. E păcat, pentru că anii trec repede și fiecare perioadă a vieţii trebuie trăită atunci. Am avut și norocul să întâlnesc oameni minunaţi, care mi-au justificat eforturile.

Cât de repede vă atașaţi de personaje?

Mă bazez foarte mult pe intuiţie. Și dacă de la prima lectură simt, văd personajul, accept acel proiect. Dacă nu, nu! Știu că n-o să-mi iasă.

Și spre sfârșit îl descoperiţi cu totul!

Exact. Este o muncă, cum spunea Stanislavski, cu tine însuţi, o muncă extrem de serioasă și devine ceva ce face parte din existenţa ta de zi cu zi.

Simţiţi nevoia să modificaţi anumite pasaje?

Eu sunt o persoană care nu modifică. Nici la spectacolul o sută. Ca film, ca desen, el rămâne același. Dar poate găsești anumite intonaţii, accente. Nuanţe… Da, pe care le găsești mai OK, publicul reacţionează mai bine la anumite lucruri. De asta un spectacol începe să fie foarte bun și să se lege după 15-20 de reprezentaţii; la film chiar trebuie să te duci extrem de pregătit și să știi exact ce ai de făcut.

Ce păstraţi de la personaje, în ce măsură faceţi legături între ele?

Legătura se face pentru că tu îţi asumi personajul, îl conturezi peste propriul tău contur. Tu te pui în situaţia respectivă.

V-au scăpat personajele de sub control vreodată?

Nu mi s-a întâmplat asta.

Cu ce gânduri ne încurajaţi?

Să aveţi încredere în voi înșivă. Să crezi foarte mult în ceea ce faci. De aceea, mottoul meu este: „Să faci ce crezi că este bine să faci. S-ar putea să iasă prost, dar cel puţin nu dai vina pe nimeni că te-a-mpins de la spate” (n.r.: Van Gogh). Și asta am făcut mereu. Nu am ascultat nici în dreapta, nici în stânga.

Vă consideraţi superstiţioasă?

Nu spun niciodată nimic, pentru că de fiecare dată, poate dacă am spus cumva, nu s-a realizat pe nici un plan. Nu sunt foarte, foarte, dar mai am anumite lucruri pe care le fac înainte de a intra în scenă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe