Interviu cu actorul Valentin Popescu„Vreau să ajung cel mai mare actor din lume, dar să nu mă cunoască nimeni”

Ancuța Ciocoiu Publicat la: 24-02-2015

Un talent care a mocnit în timpul adolescenței și care a înflorit abia la vârsta maturității. Deși debutul l-a avut la vârsta de zece ani, actorul Valentin Popescu mărturisește că pe atunci totul era o joacă. Găsirea drumului potrivit a fost ghidată de o serie de alegeri neadecvate. Însă, odată găsită, această cale a fost aducătoare de succes. Mânat de visul actoricesc, și-a dorit un singur lucru: să fie cel mai mare actor din lume, dar să nu-l cunoască nimeni. Paradoxala dorință pare să i se fi împlinit, mai ales alături de regizorii Dan Pița, Lucian Pintilie și Mircea Daneliuc.

V-aţi dorit dintotdeauna să fiţi actor sau adolescenţa a fost presărată de alte vise?

În clasa a treia, pe la zece ani, m-am dus întâmplător la o probă pentru un film, în urma căreia am fost acceptat. Apoi m-am ţinut de școală și m-am rupt complet de această lume. Am încercat la mai multe facultăţi și m-am orientat către medicină, cibernetică, apoi construcţii. După un an de construcţii mi-am dat seama că nu sunt făcut pentru inginerie, mi-am luat inima în dinţi și am încercat la actorie.

Ce rol a avut în viaţa dumneavoastră cinematografia? În ce măsură v-a schimbat?

Au fost unele roluri foarte grele, perioade de filmare foarte lungi, dar atât timp cât o faci cu plăcere, nu poate să te schimbe decât în bine.

Mulţi tineri actori se pierd atunci când întâlnesc succesul sau atunci când capătă notorietate. Cum a fost la dumneavoastră?

Am fugit de astfel de succese efemere. Nu mi-a plăcut „notorietatea”, m-am ţinut departe de celebritatea prost înţeleasă.

În ce a constat bucuria de a fi actor, dacă v-aţi ferit de celebritate?

Aveam o vorbă pe care am spus-o prin anul al patrulea de Institut. Am spus că vreau să ajung cel mai mare actor din lume, dar să nu mă cunoască nimeni.

În toamna lui 2010 aţi fost ales să jucaţi în Ghost Rider: Spirit of Vengeance, alături de Nicholas Cage. Ce înseamnă aceasta în cariera unui actor din Europa de Est?

Paradoxal e că în filmele străine nu ai satisfacţie. În primul rând, acesta e un gen de film strict american, de efecte speciale, filme care nu se fac în România pentru că nu ne permitem. Dacă e să fiu rău, le-aș integra în categoria filmelor ușoare, comerciale.

Cât de mult contează modestia în meseria de actor?

Am încercat întotdeauna să nu mi se ridice la cap un anumit succes. În anii ’91 am fost la un film în Veneţia, unde am fost primiţi extraordinar. Începuse un pic să mi se urce la cap. Dacă nu ești un om puternic și nu dai cu tine de pereţi ca să îţi revii, poţi să o iei razna. Și au luat-o mulţi.

Ce gânduri aveaţi despre Serile Filmului Românesc Timpul atunci când aţi fost invitat?  Care este părerea pe care v-aţi format-o acum, văzând despre ce este vorba?

M-a impresionat efervescenţa care există în mijlocul tinerilor și a organizatorilor, interesul cu care se face. Este un lucru foarte bun ceea ce se petrece și chiar trebuie continuat.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe