Interviu cu regizorul Stere Gulea„Important este ce reuşesc eu să prezint, iar publicul mă va percepe prin filme”

Ema Teodora Iordache Publicat la: 24-02-2015

Pe regizorul Stere Gulea l-am cunoscut sâmbătă, în ultima zi de Festival la Iași. Mi-a purtat noroc. Am purtat o discuție despre regie ca despre o meserie care ori se face cu toată dăruirea, ori nu se mai face. Crede în actorii buni, pune preț pe literatura bună și se regăsește în Iarba verde de acasă.

Mai păstraţi vii imagini din copilărie? Care sunt cele mai reprezentative?

Sigur... ştiţi cum sunt amintirile. Ele vin, nu te întreabă, nu ştii cum vin, cum se asociază. Categoric, am, şi, chiar în timp ce lucram şi la scenariu, şi la filmul Sunt o babă comunistă, de multe ori mi se amestecau imagini, amintiri de ale mele care intrau, se interferau cu amintirile personajului interpretat de Luminiţa Gheorghiu. Într-un fel, era şi o confesiune a mea prin personajul Emiliei, mai ales din prima parte a copilăriei, adică atât cât am stat la ţară. De exemplu, o scenă care semăna foarte mult cu scena chinurilor pe care i le dădea lui Nicolae Moromete: oaia bicisnică, Bisisica. Am avut şi eu parte de o scenă similară. La un moment dat, eram şi eu cu oile în câmp şi în zona satului de unde sunt eu, Mihail Kogălniceanu, de lângă Constanţa, se construise pista unui aeroport militar. Oile s-au sculat, au început să pască şi un miel a adormit şi s-a trezit mai târziu, pierdut, aşa, şi s-a zăpăcit. În loc să se ducă spre turmă, s-a îndreptat spre zona aeroportului. Eu am început să alerg după el disperat, de teama mea şi a bietului miel care fugea. Mai sunt comune tipurile de distracţii, în sensul unor jocuri de copii, scene din persecuţiile prin care a trecut familia, cu tatăl meu, care a fost arestat şi considerat chiabur. Aceştia erau oamenii mai înstăriţi, din acest motiv a făcut puşcărie, noi am trecut printr-o perioadă foarte grea, pentru că rămăsese doar mama, care trebuia să se descurce şi în rolul de bărbat. La ţară aveam animale, de cultivat pământ şi altele. Pe de o parte, trebuia şi eu să o ajut. Au fost şi lucruri mai grele, o perioadă mai grea, dar când eşti puşti parcă le treci mai uşor.

Vă regăsiţi în vreunul dintre filmele dumneavoastră?

Da, într-o anumită măsură, mă regăsesc aproape în toate. În Iarba verde de acasă, în Sunt o babă comunistă, dar în Moromeţii cel mai mult. În filmele documentare de după ’90: Piaţa universităţii, Vulpea vânător şi în filme angajate politic. Din punctul meu de vedere, nu am de ce să-mi fie ruşine.

De când nu aţi mai participat la un festival de film?

Sunteţi încântat că vă aflaţi la cea de-a V-a ediţie a Festivalului Serile Filmului Românesc Timpul? Mă bucur că am avut ocazia să particip la festivalul vostru! Mi se pare un lucru impresionant interesul pe care-l văd în seara asta. Chiar vă felicit că faceţi lucrul acesta! Pentru filmul românesc este un moment foarte bun şi necesar, întrucât filmul românesc nu se bucură de foarte multă atenţie din partea publicului. Chiar de curând am fost la Sighişoara, sunt destul de invitat cu filmul Sunt o babă comunistă. Urmează TIFF – secţiunea intitulată Biography Film. Acest film a stârnit interes şi controverse, ceea ce este foarte bine. Nu pot să mă plâng că nu sunt solicitat în perioada asta.

Care doriţi să fie percepţia publicului despre dumneavoastră?

Cred că important este ce reuşesc eu să prezint, iar publicul mă va percepe prin filme. Că încerc să fiu un domn care crede că există în oameni şi lucruri mai puţin bune. Îmi doresc ca oamenii să aibă sentimentul că se identifică cu ceea ce încerc să spun acolo, că au sentimentul că vorbesc despre problemele lor, despre gândurile şi stările lor. Dacă asta se percepe, atunci pot să mă prezint în faţa lor cu demnitate şi cu sentimentul că nu i-am minţit.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe