Unificarea dreptei – o temă falsă

Dan Pavel Publicat la: 24-02-2015

Tema necesităţii unificării dreptei este falsă, fiind expresia unei mentalităţi majoritariste. Ceea ce mulţi politicieni și comentatori nu înţeleg este că în România postcomunistă s-a impus o democraţie consensualistă. Dintre cele zece dimensiuni instituţionale prin care Arend Lijphart diferenţiază democraţia majoritară de cea consensuală, opt sunt consensuale, iar două majoritare. Tocmai acelea provoacă dureri de cap (rolul predominant al puterii executive faţă de puterea legislativă, guvernarea centralizată).

Un exemplu. Propunerea lui Traian Băsescu privind trecerea de la parlamentul bicameral la cel unicameral emană din același impuls majoritarist. În literatura de specialitate, care analizează funcţionarea parlamentelor, comparaţia dintre cele două modele se face pe avantaje și dezavantaje. Din perspectiva teoriei democraţiei, avantajele bicameralismului sunt numeroase, iar dezavantajele unicameralismului și mai numeroase. Tot așa stă situaţia în modelele bipartidice bazate pe dihotomia partid de stânga vs partid de dreapta.

Istoria îi contrazice pe partizanii dihotomiei. Iată faptele. Sistemul de partide autohton și geometria diferitelor alianţe/coaliţii electorale și de guvernare nu s-au făcut datorită logicii dihotomice dreapta-stânga, ci pentru a combate hegemonismul. Împotriva tendinţelor hegemonice ale FSN/FDSN/PDSR/PSD (patronat de Iliescu) s-au format alianţele/coaliţiile Convenţia Democratică din România și Alianţa DA (Dreptate și Adevăr), compuse atât din partide de dreapta, cât și de stânga. Împotriva tendinţelor hegemonice ale FSN/PD/PDL (patronat de Traian Băsescu) s-a format alianţa/coaliţia Uniunea Social Liberală, compusă din partide de dreapta și de stânga.

Nici hegemonia stângii, nici presupusa unificare a dreptei nu reprezintă în sine soluţii pentru adevăratele probleme ale României: lipsa guvernărilor eficiente, incapacitatea punerii în practică a politicilor în interes public, deficitul soluţiilor economice (și de altă natură) pentru creșterea bunăstării generale. Soluţiile pentru marile probleme și provocări nu sunt nici de dreapta, nici de stânga.

Unul dintre clișeele postcomuniste era sloganul FSN = PCR. Dintre obsedaţii de unificarea dreptei, mulţi încă mai cred că PSD este un fel de partid comunist reformat. O aberaţie, pentru că tocmai feseniștii lui Iliescu au pus bazele capitalismului și democraţiei liberale. Dacă însă feseniștii/pesediștii au moștenit ceva din comunism este organizarea și disciplina (în accepţii mioritice). Prin contrast, partidele așa-zise „de dreapta” au dovedit că sunt dezorganizate (singura parte organizată este clientelismul), intens personalizate (fiecare „mare personalitate” și-a făcut partid), inconsecvente. Printr-o eventuală unificare, metehnele nu vor fi diminuate ori eliminate, ci se vor cumula.

Meteahna supremă? Dacă reunificarea ar reuși, atât stânga, cât și dreapta ar fi reprezentate în mare de moștenitorii Frontului Salvării Naţionale. Ce diversiune!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe