Dreapta vrajbei noastre

Cristian Pătrăşconiu Publicat la: 24-02-2015

Chiar dacă este riscant, cu atât mai mult în vremuri de mari turbulenţe politice, așa cum au fost în ultimii ani în România, să privești în „globul de sticlă” (sunt convins că se pot face studii ample și serioase despre seriile nesfârșite de profeţii politice ratate!), despre dreapta viitorului imediat – și, probabil, chiar și despre dreapta viitorului mediu –, veștile care vor veni nu au cum să fie bune, pentru că nu pot (nu au de unde, nu au din ce!) să fie bune.

Așadar răspunsul scurt și de bun-simţ la binevenita provocare pe care o propune acest dosar tematic ar fi următorul: vom avea acea dreaptă în care s-a investit și nicidecum o alta. Nu vom avea, în câmp practic, o dreaptă „din vis” și nici una „de vis”; nu e, prin urmare, de așteptat să avem, la proximele alegeri, dar și la alegerile de peste doi ani (foarte importante și ele), o dreaptă solidă și eficientă întru ideile consistente ale dreptei. Avem deja o dreaptă mult compromisă. Pe de altă parte, este cât se poate de probabil că vom avea, pe termen scurt, un bloc politic destul de mare care se va opune „mamutului” eficient al stângii. Dar acel bloc, pe care, uzându-se de tehnici de marketing politic, se va scrie „dreapta” sau, mai tandru și cu intenţii cât se poate de lucrative, „centru-dreapta” nu va fi totuna cu, apelez încă o dată la o sintagmă din „argumentul” dosarului, acea „dreaptă promisă”. Dreapta promisă, de altfel, nu va exista mult timp de acum înainte în România – și aceasta este o altă discuţie, și ea dificilă și lungă.

Răspunsul mai lung nu poate să evite, dacă vrea să fie onest și cu greutate, câteva direcţii importante. Una dintre acestea trimite la reflexele instituţiilor politice-partinice și ale liderilor ori purtătorilor de mesaj ale acestora – și anume la naturaleţea cu care sunt etalate perspectivele de stânga și la dificultatea de a gândi și acţiona în termeni de dreapta. O alta ţine de filosofia ieftină cu care, la dreapta, s-a gândit și acţionat, despre infrastructură, fie ea materială, fie ea mediatic-intelectuală – cu multă neatenţie, suspiciune, ineficienţă evidentă. A treia: calitatea capitalului uman – cine știe din interior cum stau lucrurile poate fi exasperat de loialitatea de clan și, corelativ, de dispreţul pentru competenţă și expertiză. A patra: fascinaţia hipnotică a „dreptei” pentru retorica și paleta de soluţii de stânga și, pe cale de consecinţă, atitudinea reactivă pe care „dreapta” a dezvoltat-o în ultimii ani și care pare să fie, pentru decidenţii de pe această parte, relativ confortabilă. A cincea: criza de lideri relevanţi. Un cunoscut blogger formula, briliant și memorabil, că dreapta, după un Traian Băsescu puternic, deși cu multe păcate, liderii dreptei sunt multipli de „Mutu și Luţu, după un Hagi!”. A șasea: capacitatea formidabilă a stângii de a fura teme (deși, mai adecvat, e de folosit „perspective”) de dreapta, sub privirea blajin-îngăduitoare a „dreptei” – jocul PSD de luni bune este, și în acest sens, material didactic.

Ar fi mult mai multe elemente care subântind defensiva actuală și, foarte probabil, de viitor imediat a dreptei românești și ele merită să fie fișate în cercetări mai ample, așa cum bolile complexe au parte de o literatură pe măsură. Dar aceasta nu înseamnă că stânga – sau, mă rog, blocul politic ce se va opune solid și agresiv „dreptei-centrului-dreapta” – nu are, la rândul său, multe vulnerabilităţi. În plus, și aici ar fi de doi bani măcar speranţă, așa cum spunea un politician conservator (conservator autentic, de dreapta), P.P. Carp: „România are prea mult noroc pentru a mai avea nevoie de politicieni”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe