Pentru libertate şi statul de drept

Ioan Stanomir Publicat la: 24-02-2015

România nu are luxul dezbaterilor doctrinare. Se preferă, în locul argumentelor, invectiva. Există o capacitate remarcabilă de a acoperi cu noroi și de a compromite ideile în jurul cărora se pot coagula proiectele politice. De aici, sentimentul inutilităţii și al lehamitei.

Anul 2014 este, în acest context, unul special. Este anul în care alegerile prezidenţiale pot determina, pe termen mediu, natura proiectului de societate pe care vom miza. Dată fiind proximitatea Rusiei imperiale, discuţiile nu mai sunt pur academice. Căderea în cleptocraţie este căderea în zona influenţei ruse. Și începutul sfârșitului pentru arhitectura euro-atlantică a României.

Iată de ce principiile, iar nu personalităţile se cer puse la temelia unei politici de dreapta. Preferinţa pentru dezbinare și circ demagogic poate să favorizeze doar partidul-stat pe cale să renască, sub chipul PSD. Dincolo de rivalităţi și retorică, se află o realitate: statul de drept este în pericol, iar apărarea lui este una dintre acele idei ce poate structura un discurs credibil de dreapta.

În România, patriotismul trebuie reinventat. Iar reinventarea lui se poate imagina pornind de la o evidenţă: o patrie autentică nu poate fi decât o patrie a libertăţii, iar libertatea nu poate fi protejată decât în cadrele precise și solide ale statului de drept. O justiţie independentă este precondiţia fără de care orice democraţie alunecă în populism.

Anul 2014 este un an al alegerilor curajoase și lipsite de ambiguitate. Dreapta poate rămâne o colecţie de orgolii și ratări. Sau poate adera la acel set de valori care să o pună în legătură cu electoratul ce refuză mita și corupţia. Este acesta un scenariu donchișotesc? Poate. Dar este unul capabil să redea demnitatea politicii, ca artă a binelui comun

În spaţiul virtual și în presă, formularea acestui principiu al libertăţii și al statului de drept este alternativa pe care dreapta poate miza. Anul 2014 este un an al încercărilor. Să ni le asumăm până la capăt.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe