Dreptul la arhitectură?

Dragoş Dascălu Publicat la: 24-02-2015

Dacă acceptăm ideea că toţi indivizii ar trebui să beneficieze de o arhitectură de bună calitate (fie că vorbim despre spaţiul public sau despre construcţii ieftine, locuinţe sociale sau chiar de urgenţă), putem oare considera arhitectura un drept (universal și aplicabil în mod egal pentru toată lumea)?

Poziţiile unora dintre corpurile profesionale ale arhitecţilor din Europa par să considere că da. În 2008, Ordinul Arhitecţilor din România clama în Declaraţia de la Cluj: „Orașele sunt în derivă. (…) Mediul rural și-a pierdut caracterul și valorile (…). Peisajul este fie ignorat, fie consumat în exces până la distrugere (…). Cerem locuitorilor României să contribuie la calitatea vieţii prin conștientizarea dreptului la arhitectură și peisaj și exercitarea lui ori de câte ori este pus în pericol sau încălcat”. Ordinul Arhitecţilor din Franţa, în Manifestul privind Dreptul la Arhitectură, subliniază faptul că arhitectura este de interes public, deoarece, printre altele, „a avea un acoperiș este fundamental pentru demnitatea umană (…). Pentru că trebuie să oferim o atenţie egală tuturor teritoriilor (…). Pentru că orașele trebuie să unească, și nu să dividă (…). Pentru că orașele noastre trebuie să ofere posibilitatea unui habitat adaptat nevoilor și resurselor tuturor pe tot parcursul vieţii (…). Pentru că interesul public trebuie să ghideze dezvoltarea spaţiului (…). Pentru că spaţiile integrate social sunt rădăcina valorilor democratice (…). Pentru că orașele ar trebui să constituie mândria locuitorilor acestora”.

Atunci când primarul Nichita taie tei și reamenajează după bunul plac un bulevard, este încălcat dreptul la oraș, arhitectură și peisaj al ieșenilor. Atunci când primarul Oprescu ignoră sentinţele judecătorești definitive privind demolarea sau oprirea unor lucrări cu impact negativ asupra orașului, este încălcat dreptul la oraș, arhitectură și peisaj al bucureștenilor. Atunci când primarul Boc ignoră posibilitatea amenajării unui spaţiu public complex în favoarea unor investiţii imobiliare este încălcat dreptul la oraș, arhitectură și peisaj al clujenilor. Iar exemplele pot continua, cred, pentru majoritatea orașelor din ţară. Pe deasupra, ministrul Dezvoltării a emis recent un ordin prin care autorităţile locale sunt exonerate de răspunderea de a organiza dezbateri publice privind planurile de urbanism. Evident, în numele eficienţei și al creșterii economice. Astfel, dreptul la arhitectură nu numai că este ignorat, ci începe să fie interzis prin lege.

Așa cum apărăm libertatea pentru că fiecare conștientizăm importanţa libertăţii, în aceeași măsură ar trebui să ne apărăm dreptul la arhitectură, căci fiecare dintre noi este în pericol în momentul în care nu este respectat acest drept. Dar dreptul la un mediu construit de calitate nu îl percepem cu toţii. Și atunci, putem considera arhitectura un drept universal și aplicabil pentru toată lumea?

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe