Se poate reforma Franţa?

Bogdan Călinescu Publicat la: 24-02-2015

Pe la începutul lunii iunie am participat la o emisiune de dezbatere organizată de un important post de radio (RMC) și consacrată incapacităţii Franţei de a se reforma. Mai trebuie oare să reamintesc catastrofala situaţie economică din Franţa? Șomaj peste 10% (25% pentru tinerii între 16 și 25 de ani), datorie publică de peste 90% din PIB, funcţionari ce reprezintă 24% din forţa de muncă, sistem de pensii aproape de faliment, întreprinderi și patroni ce „fug” în Elveţia, Belgia, Anglia, Canada, America etc. Printre cei care părăsesc Franţa sunt foarte numeroși tinerii absolvenţi, ce preferă să-și încerce șansele pe alte meleaguri mai propice reușitei personale. După doi ani de președinţie, François Hollande are un bilanţ devastator, ce l-a făcut să atingă o rată nemaiîntâlnită de impopularitate. Politica economică (și societală) de stânga a împins francezii în braţele extremei drepte, ce se confundă – în ceea ce privește programul economic – cu extrema stângă. Faţă de această situaţie, animatorul emisiunii de radio, dezabuzat, a lansat ideea că Franţa nu poate fi reformată mai ales din cauza poporului, ce are oamenii politici pe care îi merită.

Nu cred că, în cazul Franţei, poporul e de vină. În 2007, Nicolas Sarkozy a fost ales graţie unui program de reforme masive, pe care, din păcate, nu le-a lansat. Însă francezii au votat pentru ca Franţa să fie reformată și au respins demagogia extremelor (Frontul Naţional, ce a atins 25% la alegerile europene, căzuse la 7% în 2008). Sarkozy i-a dezamăgit pe francezi, care au preferat să voteze un notar de provincie… Însă Franţa nu poate fi reformată pentru că oamenii politici sunt, în marea lor majoritate, funcţionari și depind de Stat și de banii publici; pentru că politica fiscală ce distruge întreprinderile e făcută la minister de un grup restrâns de înalţi funcţionari ce nu au lucrat niciodată într-o întreprindere privată; pentru că generaţiile de tineri învaţă într-un sistem școlar dominat de profesori din sindicate de stânga; pentru că nu există (încă) o elită intelectuală și politică liberală ce ar putea salva ţara.

Cărţi

Fost ministru, filosof prolific, cronicar săptămânal la Figaro, Luc Ferry e considerat un intelectual de dreapta, deși e mai degrabă un promotor al ideilor societale de stânga. Ultima lui carte, L’innovation destructrice, e un scurt eseu despre teoria schumpeteriană a creaţiei distructive. Inteligent, extrem de cultivat, Ferry demonstrează cum sistemul capitalist e condamnat să inoveze. E adevărat, însă, inovaţia nu poate fi distructivă. Ea nu poate fi decât creatoare, altfel nu ar fi o inovaţie. E vorba, bineînţeles, despre ceea ce se impune pe piaţă și se răspândește. Nu despre gadgeturi. Inovaţia nu distruge, ci facilitează, înlesnește.

Rome, du libéralisme au socialisme e prima carte a unui tânăr istoric. O demonstraţie briliantă a sfârșitului Romei din cauza unei politici socialiste de tip marxist, o comparaţie cu sfârșitul Uniunii Sovietice. Roma a explodat din interior precum comunismul din cauza economiei planificate și a birocraţiei.

Logan şi Duster

De ce nu se vorbește mai mult în România despre succesul imens al Daciei în Franţa? Logan se apropie de nivelul Volkswagen la vânzări. Peste 250 000 de mașini au fost vândute în 2013. Un succes enorm faţă de eșecul firmei Tata și al mașinii ultra-low-cost Nano. După Logan, Dacia Duster e din ce în ce mai căutată în Franţa pentru preţul ei, dar și pentru performanţe. Iar Dacia e prima firmă privată din România, cu 17 000 de angajaţi.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe