Regele şi poporul

Ramona Ardelean Publicat la: 24-02-2015

O veche poveste ne vorbește despre un rege și despre poporul său care se revoltă într-o bună zi împotriva lui. Fiinţă înţeleaptă, regele coboară de pe tron, renunţă la coroană și la sceptru, liniștind astfel mulţimea înfierbântată. Împărăţia respectivă nu a dus-o însă mai bine fără rege, norul nemulţumirii umbrind până la întunecare regatul. Așa se face că oamenii și-au căutat regele, i-au dat înapoi coroana și sceptrul și, urcându-l pe tron, l-au rugat într-un glas să-i îndrume „cu putere și dreptate”. Aceasta era, iată, voinţa poporului…

Regele s-a supus acestei voinţe, astfel că zi de zi veneau la el oameni care-i relatau despre poverile și nedreptăţile îndurate, dezvăluindu-i acte de abuz, de agresiune și violenţă, de asuprire și umilire, de corupţie, înșelăciune și furt, regele izgonind astfel în fiecare zi câte un nelegiuit din împărăţie. Inimile oamenilor s-au umplut treptat de atâta bucurie și speranţă, încât, în semn de recunoștinţă, s-au strâns în jurul regelui lor, mulţumindu-i că a alungat viperele și a curăţat pământul de lepre. Iar regele, în marea sa înţelepciune, a rostit aceste cuvinte memorabile: „Nu eu, ci voi sunteţi regele. Când m-aţi crezut slab și prost cârmuitor, voi înșivă eraţi așa. Iar acum împărăţia este bine condusă pentru că este voinţa voastră”.

Nu conștientizăm, din păcate, suficient de clar faptul că importantă rămâne întotdeauna voinţa noastră, voinţa poporului, cârmuitorul sau conducătorul nefiind decât expresia sau simbolul voinţei poporului.

Consider că această poveste exprimă una dintre lecţiile cele mai importante ale democraţiei, aceea că voinţa poporului, asumată în deplinătatea ei, trebuie să dicteze sau să determine voinţa cârmuitorului, și nu invers. Dacă voinţa poporului nu e suficient de puternică, de matură sau de determinată, atunci vom fi tentaţi să dăm vina pe cârmuitor, făcând din el ţapul ispășitor al voinţei noastre politice slabe. Dimpotrivă, dacă voinţa poporului e suficient de puternică, de matură sau de determinată, atunci noi, decizând în unanimitate să fim conduși „cu dreptate”, vom presa suficient de mult și din toate părţile pentru a determina voinţa cârmuitorului să acţioneze „cu putere” în sensul ales de noi înșine.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe