Sergej Kulina. Artistul creaţiilor fără nume

Adina Scutelnicu Publicat la: 24-02-2015

Există o lume silenţioasă a Chriștilor înlăcrimaţi, a madonelor arhetipale cu pruncii în braţe, a inocenţilor care te sfredelesc tridimensional cu privirea din planul pânzei. A clarobscurului baroc al vechilor maeștri, care amestecă realitatea cu fantezia. Un tărâm pe care nimeni nu zâmbește, nici măcar clovnii. Un spaţiu sobru, dar plin de culori primare, susţinute pe un schelet binar și terţiar, încărcat de simboluri și emoţii. Un loc al dragostei, al păcii, al lui Dumnezeu, în care nu există sfinţi și păcătoși, ci mame și fii, taţi și fiice, oameni cu destine tragice, dar plini de bunătate și iubire. Este lumea lui Sergej Kulina, un eston școlit la Odessa și Kiev, crescut în Extremul Orient, pe ţărmul Mării Japoniei, și care trăiește în Cehia. Prin intermediul nostru, artistul s-a confesat pentru prima dată publicului din România.

Interferenţe culturale cincinale

Sergej Kulina „a fost născut”, după cum el însuși povestește, în ziua de 18 martie 1958, în Estonia, pe insula Saarema, una dintre numeroasele „escale” din viaţa de ofiţer a tatălui său. La fiecare cinci ani, familia Kulina împacheta totul și pleca spre următoarea garnizoană. „Am fost foarte norocos”, crede Sergej Kulina, „am vizitat astfel și chiar am trăit într-o mulţime de ţări foarte diferite între ele, aparţinând fostei URSS. Mi-am dus viaţa în culturi diferite, în climate aride sau îngheţate, dar am realizat că, indiferent de deosebiri, în interiorul lor oamenii sunt foarte asemănători. Avem bucurii și necazuri similare. Peste tot există oameni buni și oameni mai puţin buni. Faptul că am știut acest lucru mi-a fost foarte util în viaţă, pe baza lui mi s-a format opinia despre lume și despre artă. Sunt sculptor și pictor și, firește, în centrul preocupărilor mele se află fiinţa umană”. Pe lângă diversitatea culturală în care a fost format, Sergej Kulina a avut parte și de felurite experienţe de viaţă care l-au metamorfozat în artistul de acum. Iniţiat la Școala de Arte din Odessa (pe care a absolvit-o cu onoruri) în sculptură, a fost licenţiat apoi la Academia de Arte Frumoase din Kiev, dar între aceste două etape ale devenirii sale a fost militar, lucrător comercial și actor neprofesionist. „Dacă nu aș fi fost plastician, cu siguranţă aș fi devenit actor. M-am decis în ultimul moment că ceea ce vreau să fac este sculptura, și nu actoria și așa am ajuns la Școala de Artă din Odessa”, ne-a mărturisit artistul. „Ce-aţi făcut în Extremul Orient, cum era viaţa acolo?”, l-am întrebat pe Sergej Kulina. „În 1968 tatăl meu a fost mutat din Vilnius undeva în sud, într-o zonă rurală, la graniţa URSS cu Coreea și China. Călătoria cu trenul a durat șapte zile numai până la Vladivostok. Acei ani din copilărie au făcut cea mai puternică impresie asupra mea. Era o zonă absolut sălbatică, dar incredibil de frumoasă, pe malul Mării Japoniei. Mai târziu mi-am dat seama că acel episod, printre diferite popoare și destine, a constituit bazele creativităţii mele.” Creativitate care avea să se manifeste într-un amestec emoţionant de realism, simbolism și romantism, dar totuși fără ca Sergej Kulina să poată fi considerat un veritabil exponent al vreunuia dintre aceste stiluri. Criticii sunt de părere că lucrările lui Kulina sunt expresiv-figurative, dar el consideră că nu se poate încadra într-un anumit stil artistic: „Adeseori sunt figurativ, dar fac și lucrări abstracte. În timp, cred că mi-am dezvoltat un stil personal”. Arta figurativă necesită cunoștinţe ample de anatomie, absolut inutile în arta abstractă, care îndepărtează imaginea plastică de elementele vizibile, identificabile. „Cel mai important element al unei opere de artă este compoziţia și mă gândesc mereu la compoziţia perfectă, care implică raportul perfect al volumelor, raportul perfect dintre umbră și lumină, raportul perfect dintre culori. O compoziţie bună înseamnă 80% din succesul unei opere de artă. Este crucial în arta abstractă. Dar toate astea ţin de tehnică. Mai mult decât orice contează ideea. Gândurile pe care artistul le prezintă publicului.”

 

„Arta a început să devină rece şi impersonală”

Am vrut să aflu dacă are lucrări proprii preferate, dar n-am avut nici o șansă în a-i departaja creaţiile. „Pe unele le consider bune, pe altele rele. Adesea mă entuziasmez de ultima lucrare în timp ce o fac, dar după câteva zile îmi schimb părerea. Unii artiști trudesc mult timp la o singură piesă, dar eu sunt genul care face mai multe lucrări în același timp. Profesorii mi-au spus că un artist trebuie să facă o mulţime de lucrări, fiindcă există șanse mai mari ca unele să fie, într-adevăr, bune.” De fapt, Kulina crede că o lucrare poate fi considerată reușită „dacă și-a găsit privitorul”.

Mi s-a părut foarte ciudat că interlocutorul meu nu vrea să-și „boteze” lucrările. Majoritatea picturilor și sculpturilor sale nu au nume. „Când creez ceva, simt că-i pun o întrebare receptorului, celui care privește. Dacă dau un titlu lucrării, e ca și cum mi-aș răspunde eu însumi la întrebare. Cred că publicul trebuie să-și răspundă în felul său, din propriile puncte de vedere. Desigur, am și eu răspunsurile personale, dar de multe ori nu se potrivesc cu ale celorlalţi”, precizează el, explicând că experienţele de viaţă și viziunile diferite ne fac să receptăm diferit ceea ce vedem. „E ca și cum aș face o pictură mare, compusă din fragmente minuscule. Ca un puzzle. Din acest motiv mi-am și denumit o serie de lucrări «Fragmente». Este un nume frecvent al expoziţiilor mele. Asta expun, fragmente de pictură, fragmente din viaţă.” Un al doilea nume des uzitat de Sergej Kulina este „Dialoguri”, care simbolizează schimburile de idei din interiorul pânzei, dintre personaje sau dintre lucrare și privitor. „Fiecare lucrare caută să iniţieze un dialog adevărat, interior cu privitorul. De asta el trebuie să fie cel care dă nume lucrării. Unii mă întreabă care a fost ideea din spatele lucrării, ce-am avut în minte când am făcut-o, ce înseamnă. Niciodată nu le dau cu adevărat un răspuns, dar le cer să-mi spună ce le sugerează. Se întâmplă ca poveștile concepute de ei să fie mult mai interesante și mai imaginative decât ale mele. Sunt cu adevărat fericit dacă piesa a deschis dialogul, dacă a intrigat privitorul. Fostul președinte ceh Vaclav Havel a spus cândva că adevărul și dragostea trebuie să prevaleze asupra minciunii și urii. M-a marcat acest citat simplu, care a devenit mottoul meu și pe care vreau să-l împărtășesc prin intermediul lucrărilor mele.”

 

Ce nu-i place lui Sergej Kulina în arta contemporană? Faptul că devine, în opinia lui, din ce în ce mai rece și mai impersonală. Poate că din acest motiv pregătește ocazional tinerii care vor să facă din artă o profesie. „Din păcate, în Cehia nu se învaţă corespunzător desenul și tehnicile de bază în școlile elementare, dar la examenele de admitere se așteaptă ca aceste noţiuni să fie bine gestionate. Eu am o educaţie academică strictă și pot să-i învăţ multe pe cei interesaţi, într-un timp relativ scurt, dar asta îmi consumă mult timp și energie, așa că nu predau constant aceste cursuri”, a mai specificat interlocutorul nostru, subliniind faptul că tânăra generaţie de oameni de artă are o mulţime de opţiuni și posibilităţi de a-și pune în aplicare abilităţile și creativitatea. „Au apărut noi genuri, stiluri și tehnici în artă. Faptul că se face artă și cu ajutorul computerului, mai ales în design, e un lucru bun. Ușurează munca și, reducând timpul execuţiei, mărește timpul dedicat creaţiei”, remarcă Sergej Kulina.

Realismul lui Kulina în contemporaneitate

Pictura postbelică a vizat explorarea subconștientului, a tehnicilor creaţiei accidentale, s-a inspirat din creaţia copiilor și chiar din tenebrele minţilor bolnave. Apar stiluri noi, ca Op art (Optical art), cu șocuri vizuale care propovăduiau percepţia ca fiind baza creaţiei, Pop art (Popular art), promovat de neodadaiști, care a introdus în artă bunurile de consum, Neoexpresionismul, cu tensiunea sa interioară și alienarea, Minimalismul, cu reducerea la forme geometrice simple și număr limitat de culori. În această nebuloasă artistică, în care s-a vehiculat adeseori conceptul dizolvării artei în filosofie sau chiar în religie, în care artiștii pun accent doar pe idee, în detrimentul imaginii create (fapt de neconceput în urmă cu câteva secole), ce viitor poate avea pictura realistă sau pictura religioasă? Sergej Kulina este de părere că „realismul va fi întotdeauna apreciat și că va continua să se dezvolte în forme adaptate vremii”, așa cum au apărut în arta contemporană americană Neorealismul, Fotorealismul (Hiperrealismul) și chiar mai-noul curent numit Megarealism, creat de olandezul Tjalf Sparnaay.

„După cum vedeţi, eu judec pictura, sculptura sau orice operă de artă prin bunătatea și dragostea pe care le emană. Nu cred că artistul ar trebui să reflecte neapărat timpurile și lumea în care trăiește; sunt vremuri dificile, pline de schimbări care nu sunt întotdeauna bune. Viaţa ne înghiontește de colo-colo, primim prea multe informaţii pe care nu le putem procesa. Nu mai suntem surprinși când auzim de războaie sau de alte conflicte, de catastrofe, pentru că ne detașăm emoţional. Mass-media ne împinge să gândim diferit și nu avem timp să ne oprim, pur și simplu, să privim în ochii celuilalt și să vorbim deschis, cinstit. Asta vreau să realizez cu arta mea, să fac oamenii să se oprească și să se gândească, să-și amintească lucrurile mai importante, ca dragostea, pacea, Dumnezeu. Acestea sunt temele principale ale picturilor și sculpturilor mele. Arta mea este conectată la arta religioasă, deși nu fac picturi religioase propriu-zise, icoane. Eu nu doar îl pictez pe Hristos pe cruce sau pe Fecioara Maria cu Iisus în braţe. Eu îi pictez prin ceea ce văd eu, încercând să exprim partea lor omenească, gândurile lor, destinele lor cumva tragice, să reflectez punctele lor de vedere ca mamă și ca fiu, să văd povestea ca pe un întreg.” Ce-ar putea dezamăgi un artist ale cărui chipuri ca de icoană nu zâmbesc niciodată? „Am auzit undeva că, în jurul vârstei de 30 de ani, oamenii își dau seama că lumea din jurul lor este destul de stupidă, absurdă și neloială. Este adevărat. Întrebarea este ce face fiecare dintre noi în legătură cu acest lucru”, s-a destăinuit Sergej Kulina, adăugând că s-a ocupat de asta destul de bine până în prezent. „Probabil am fost și foarte norocos, fiindcă am fost înconjurat întotdeauna de oameni minunaţi. Și acesta este, cred, cel mai important lucru în viaţă, să ne înconjurăm de oameni buni”, a mai adăugat artistul care pictează dragostea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe