Cultura faliei

Adrian G. Romilă Publicat la: 24-02-2015

Eseist, prozator și critic de film, Angelo Mitchievici e mâncat, în fapt, de demonul teoriei, chiar dacă pare vagant cultural și un estet incorigibil. Masiva sa carte despre decadentism, de pildă, reprezintă cea mai bună analiză a fenomenului, de la noi. Perspectivele cuprinzătoare, capacitatea de sinteză, analizele tăioase, recitirile proaspete, vivisecţiile pe texte și nu mai puţin arborescenţa muzicală a frazelor sunt calităţile prin care autorul a rămas un scriitor de vocaţie. Un scriitor, adică o postură în primul rând lingvistică, dincolo de statutul sobru de universitar la literele constănţene.

Cultura faliei și modernitatea românească (Institutul European, Iași, 2013) adună câteva dintre articolele sale aplicate, unele publicate anterior în reviste, dar fără circulaţia pe care ar fi meritat-o. Angelo Mitchievici le-a reluat și le-a rescris, a inclus altele inedite, pentru a le adapta unei viziuni proprii asupra epocii culturale de după Primul Război Mondial. Conform acesteia, discontinuităţile și salturile între etapele de evoluţie ale culturii românești, cu pragul deja amintit al primei conflagraţii mondiale, se pot explica prin metafora geologică a „faliei”, care implică un clivaj între straturi polimorfe și inegal așezate. O radiografie a faliilor, așa cum apar ele în câteva fapte literare revelatoare, este întreprinsă pe fundalul întregii istorii a civilizaţiei și a culturii de la noi. Luând modernitatea drept „catalizator în măsură să pună în evidenţă seria de rupturi, dar și de salturi pe care economia arderii etapelor le generează”, Angelo Mitchievici a surprins în alte moduri decât Maiorescu și Lovinescu decalajul faţă de Europa. „Mimetismul prin sincronizare” a generat și fenomene de „repliere și recul”, într-o societate cu viteze diferite, în sectoare diferite. Macedonski, Urmuz, Brâncuși, Mircea Ivănescu, Radu Petrescu sunt exemple de creatori care și-au decalat epoca și au fost recuperaţi mai târziu, ca inovatori. Capitolele cărţii au fost dedicate, de altfel, unor asemenea fenomene care au ambiguizat diacronia literaturii române, făcând-o să se miște haotic, asimptotic, fără a găsi o cale coerentă de modernizare: critici ca Maiorescu, Lovinescu, Gherea, Ibrăileanu, Lovinescu și Călinescu, prozatori și epistolieri ca Matei Caragiale (analiza corespondenţei cu Boicescu din perspectiva argoului e absolut originală), lideri de generaţie precum criterionistul și fantastul Mircea Eliade, romancieri „pierduţi” ca Pavel Chihaia, avangarda și decadenţa, protocronismul și SF-ul postbelic.

Esenţa faliei e, în opinia autorului, privirea bifurcată, în trecut și în viitor, simultan, manifestată mai ales după 1900-1918: „nostalgia după ceea ce a dispărut, după lumea care a fost, o lume în care unii dintre scriitori nu și-au trăit decât copilăria sau adolescenţa. De aici și o recuperare fantasmală cu dramatizarea emblematică a rupturii. De fapt, nu doar despre o falie este vorba, ci de falii (s.a.), și nu despre o înregistrare diacronică a lor, ci de una care relevă și schimbul de paradigme estetice și ciocnirea unor formule critice cu hibrizi ideologici precum realism-socialismul sau înregistrarea unor tensiuni în zona tabuurilor sexuale, a distincţiilor de gender, tensiuni pe care orice literatură le evidenţiază”.

Preocuparea pentru teoria clivajelor și a sincronismelor bovarice e mai veche la Angelo Mitchievici, ceea ce arată un parcurs auctorial autentic. Despre melancolie, „umbrele nostalgice ale Trecutului” și „spectogramele” unui timp pierdut a vorbit și în Teodoreanu reloaded, cartea publicată în 2011 împreună cu Ioan Stanomir, iar despre „caracterul eteroclit al curentelor”, „regruparea doctrinei”, „subversiuni decadente” și „viziunea estetică a maladiei” a scris în volumul despre decadentism (tot din 2011), despre care am amintit mai sus. Urmărind în timp o temă, o idee, autorul a tratat-o profund, cu un instrumentar conceptual diferit, cu documente textuale relevante și din varii perspective. Erudit, mereu deziluzionat epistemologic și foarte atent la formulări, Angelo Mitchievici a dat încă o carte de referinţă despre modernitatea românească.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe