Dansul în plasă/ Noi/ Staub/ nu te speria/ cui m-ar auzi/ black Friday/ dansează/ număr privat

Rita Chirian Publicat la: 24-02-2015

dansul în plasă

o femeie nu. o femeie nu corpul meu. dacă plângi n-o să mă

mai vezi niciodată – spune – și atinge vârful nasului cu

arătătorul – și ea nu știe dacă – și-și lasă capul, umărul și

genunchiul să atingă peretele. cei frumoși & puternici sunt

foarte bolnavi. și boala lor este dansatorul în plasă. și dansul

lor se face viața. dar o femeie nu, pentru că zâmbetul și

lacrimile îi scot pe oameni din minți. viața ei niciodată,

pentru că există organe învelite în foiță de aluminiu și linii

perfect trasate. dacă vorbește, totul începe să fie, și pasărea

cu inimă de tinichea, și creierul de silicon? n-a purtat

niciodată haine de carne, numai coroane care apasă,

coroane care nu sunt nici pentru umeri, nici pentru sâni,

nici pentru capul de copil al sexului. cineva i-a frecat ochii

cu vată de sticlă. cineva i-a îmbrățișat picioarele. când a fost

liniște, au fost rândunicile dinăuntru, și a spus, rândunicile

sunt șerpi dacă te uiți cum trebuie. mortul – și știe că e

mort – o sărută, morții au scuipatul rece, spune. mâine

sărutul va fi uitat, și uitat a fost ieri. cu simplitate începe:

piciorul care se rupe, și mobila căzută, apoi dansul în plasă și

în lumină. câștigă cine uită cel mai mult. cum te cheamă, pe

inima cui te-ai urcat? frica este o rochie de fluturi. nu vezi

dacă te uiți în apă. nu visa nimic, ți-ai putea auzi numele,

doar o femeie nu corpul meu. ai închis fiecare cameră, nici

fumul nu mai găsește drumul, și fumul știe că sus. ce e

numele tatuat pe încheietură? muchiile gemene care-ți sunt

inimă & semnul de ceață, norii albaștri. primești ploaie

pentru osul lipit. nimeni nu știe că se pleacă în grabă. nimeni

n-ascultă cauciucuri scârțâind între jumătăți de oameni.

noi

n-o să avem

o casă

&

n-o să creștem

un câine.

 

fericirea

este

paharul

gol

pe care

îl lasă,

când pleacă,

proprietarul

&

creditorul.

 

înghețăm

cum

vine

întunericul,

 

trăgătorii

ratează

în același

punct,

mândri de

consecvență.

staub

tristețea noastră pentru părțile încă sănătoase, și-apoi

transparența acestor zile când crinii sunt vaporașe prin

sânge, tristețea ca pasăre oarbă, și tu ești un mort din care

cresc rădăcini, am văzut râul născându-se, m-am gândit la

cerul tău și l-am urât, pământul a fost fertil numai când

mirosea, am stat printre aceleași lucruri pe care le-am numit,

a fost de parcă am smuls aripi, ce faci?, ce vrei să bei?, cât să

înghiți din creier?, dragostea ta cere ceva de mărimea unui

atom, dar invizibil, baloane roșii plutind, plec în tăcere și nu

e un lift cu oglinzi, cât plătesc pentru răspuns, cercurile se

fac dezastre mici, leagăne de copil, și golul e frumos, vorbesc

despre cădere și cineva merge la câțiva pași distanță, de

partea acestui om respirând foarte aproape trăiesc, și spun

fericire și puțin somn printre gheme de sfoară, și spun nume

simple ca pentru insecte, și blândețea nu-i un nou

instrument pentru îmblânzire, când sunt casă și nu ești

acasă, și memorez fețe & contururi câștigătoare, și-n zori

muzica spânzură în cap, un strat de gheață întinsă cât dorm,

și vântul, și raze cuminți sub linia orizontului, ce nu te ucide

continuă, când sângele e cald încă, steaguri de oameni care

renunță, cred cu mâinile și picioarele, mai aștept, amar o să

fie bun & pervers.

nu te speria

nu te speria, sila

vânătorului cu nările lipite

de pradă ți-e cunoscută –

nu te speria, ce ai văzut e

gravitația sub globul de

uraniu, scheletele sub zăpezi –

vii tot mai aproape –

violul se face tot pe furiș,

iar rânjetul alb,

o, rânjetul alb e al inimilor ferfeniță

al inimilor pure

cui m-ar auzi

i-aș spune că aici e o primăvară lungă. dacă ne-am ascuți

simțurile, am auzi insecte cărora niciodată să nu le nimerim

numele. limbajul s-a ridicat deasupra lumii; la fel s-au pierdut

insectele în termitiere, obiectele s-au adunat și au devenit

inutile, mici anotimpuri care n-au cotit-o înspre nimic. ne-am

făcut fotografii și, pentru că ne-am apărut minunați, am alergat

ca viezurii. cineva și-a vârât pumnul și a chiuretat zgârciuri și a

zis ceva despre suflet, toată treaba s-a petrecut înăuntru, ca-n

templele de sub nisip. sub soare, am așteptat. roșu care se face

galben care se face verde care se face galben care se face roșu.

totul trebuie să se fi derulat cu încetinitorul, de vreme ce viața e

la fel de frumoasă, iar jokerii funcționează în ambele sensuri.

și disperații, și ucigașii au fost blânzi, au crezut că-i așteaptă ceva

de

săvârșit.

black friday

mi-e greață de atingeri,

& degetele îmi aminteau cozile de pisică.

am desfăcut-o – am acoperit ochii copilului, &

n-ai fi putut fi mai gol & mai limpede. între picioarele ei,

am întrebat de câte ori i-ai spus că nu va veni dimineața.

 

tandrețea e bucata de carne crescută în

mijlocul măselei – și pe tine te dor mușchii când te trezești,

de parcă ai sta sus, sus de tot, și te-ai uita la prea multe lumini?

am înghițit scame, luând și lăsând, și lumea a trecut

fără să lase vreo urmă, iar în mulțimea noastră

n-a fost nici un erou, dar atâta fericire –

 

părul tuns la piele, zâmbet, &

rupi, & trebuie să iubești tare mult,

de vreme ce nici o femeie nu poate să spună

ca mine, suntem amândoi în întuneric.

 

nu-mi cere să-ți dau de mâncare,

noi nu putem fi hrăniți decât deodată.

cine a înnebunit primul?

tatăl cui e mai nebun

 

decât al nostru?

dansează

mergem împreună,

stai lângă mine, ia-mă de mână

(când nimic),

la orizont, pădurea

(haite de câini care ne-au arătat cum își sapă

adăpost sub pământ),

înaintăm și suntem fericiți, pădurea e înflorită

(ție nu ți-e frică de câini, ție nu ți-e frică,

iar demonii noștri dansează firesc împreună),

galben, violet, rozaliu,

apropiindu-ne, vedem

milioane de pungi de plastic

printre ramurile goale ale copacilor,

galbene, albastre, roșii, albe,

„a fost furtună”, îți spun,

„a fost furtună”, îmi răspunzi.

număr privat

suntem mai mari decât gura copilului,

numai buni să acoperim aceste spărturi.

prietenii vii au făcut totul repede & bine,

și cineva a plâns, însă foarte puțin, și dragostea

a fost frumoasă ca sângele în pantofii

prea mici, rana a fost aici dinainte,

noi ne-am născut pentru ea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe