Scrisoare de amor și-amenințare

Emil Brumaru Publicat la: 24-02-2015

Dacă nu‑mi răspunzi l’amor

Mă distrug și mă omor!

Îmi pun capul pe‑un izvor

Să mi‑l taie scurt cu briciul

O nimfetă ce‑are viciu

Și‑o copaie‑n

Care‑și laie

Șoldurile cu motor;

 

Îmi dau drumul, în pădure,

Pe un tobogan de mure

Sau de‑alune, că‑s mai dure,

Sau de zmeură mustoasă,

Să mă ung tot c‑o angoasă

Ce mă‑ncleie, căci ce‑mi pasă;

 

Mă atârn c‑o funie,

Începând din iulie,

Să devin pastramă rece,

Cin’ mă papă, pofta‑i trece,

Trece, trece, trece, trece

Precum regimentul zece

În față cu o fanfară

Care suflă‑n instrumente

În momente violente;

 

Iau sodă și fac gargară:

Sodă de‑a caustică,

Vitrion, mămicule,

De nimic frică nu‑mi e

În vieața‑mi pustnică;

 

Rod furnicile apoi

Din fiece mușuroi,

Beau mlaștini, mănânc țânțari

Și‑i transform în armăsari,

Să mă calce în copite

În după‑amiezi cumplite

Ce ajung să fie‑amurguri

Dacă se lățesc pe burguri

Sau nopți dese peste‑o lume

De femeie dată‑n spume

(Oh, ce floci nu poci a spune!);

 

Oricum, io nu mai sunt io,

Mor subit și rococo!!!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe