Ideologia nimicitoare

Bogdan Călinescu Publicat la: 24-02-2015

Pentru Jean‑François Revel, ideologia e cel mai periculos dușman al omenirii. Ideologia nu are nevoie de argumente și e dificil, dacă nu imposibil, să fie contestată logic. Ea acționează orbește, obligă adversarul să depună armele înainte de a le scoate. Ideologia topește ideile în utopie, le transformă în sentințe. Două exemple recente ne sunt oferite de socialiștii francezi.

Guvernul lui Manuel Valls și miniștrii respectivi au decis, în domeniul justiţiei, să micșoreze sau să anuleze pedeapsa pentru anumite categorii de delincvenţi, iar în domeniul școlar să suprime notele școlare. Argumentele sunt, în cele două decizii, de ordin ideologic. Nici un studiu sau anchetă nu există pentru a valida măsurile socialiștilor. Ei revin la vechile teorii marxizante. Delincventul e victima societăţii occidentale și capitaliste (o lume punitivă, cum susţinea Michel Foucault). Sancţiunea e condamnată, considerată chiar nelegitimă. Victima iniţială e uitată, iar vinovatul se transformă printr‑o acţiune magică în… noua victimă. Furt, viol, asasinat, nici o crimă nu e prea gravă pentru a fi uitată. Închisoarea e criticată, devine un loc de pierzanie. În ideologia socialistă, ea trebuie evitată. Atunci de ce răufăcătorii s‑ar mai feri de forţele de ordine și de justiţie? Până acum nu s‑a găsit un alt mod de sancţiune. Ce efect disuasiv mai are închisoarea atunci când i se spune delincventului că justiţia se înșală dacă îl închide? Sancţiunea își pierde tot rostul și victima are dreptul să fie dezgustată.

Aceeași ideologie e invocată și la școală. Pedagogismul consideră elevul un personaj în vacanţă. El are drepturi, și nu datorii. Școala trebuie să ţină cont de cerinţele lui (expresia être à l’écoute de l’élève a devenit clișeul de beton al pedagogismului actual). De aceea, notele școlare pot să‑l șocheze. În ideologia socialistă, așa cum nu există delincvenţi, nu există nici elevi slabi. Ei au rezultate proaste pentru că nu sunt înţeleși de profesori. Într‑un fel, și ei sunt victimele societăţii sau ale sistemului școlar ce nu s‑a adaptat ritmului lor. Rezultatele și notele proaste sunt consecinţele logice ale unui concurs de împrejurări defavorabil. Nu e vorba despre faptul că elevul trebuie să înveţe mai mult ca să obţină rezultate mai bune, ci despre faptul că sistemul trebuie schimbat, astfel încât elevul să nu fie traumatizat. Hai să suprimăm notele, au decis socialiștii. În felul ăsta, nu vor mai fi elevi buni ori slabi. Toţi vor fi egali în mediocritate. Iar școala se va prăbuși sub greutatea ideologiei egalitariste.

Cărţi de vacanţă

Ce se poate citi în vacanţă? Oferta e enormă în librăriile din Franţa… Am ales însă două cărţi ceva mai diferite.

Le meilleur des insultes este o antologie realizată de filozoful Jean‑Paul Morel. De la înjurăturile medievale până la cele de astăzi, autorul oferă un florilegiu inepuizabil. Românii sunt mândri de bogăţia limbii în domeniul insultelor, dar nici Franţa nu are motive să roșească. Însă vulgaritatea românească nu are echivalent… În literatură, rafinamentul vulgar al scriitorilor francezi e o bijuterie. De la fripier d’écrits, impudent plagiaire al lui Molière la crotte d’ange a lui Benjamin Péret sau l’empereur des diseurs de rien al fraţilor Goncourt, exemplele sunt picante și delicioase.

Jules Renard excela în ironie, afirmând: Mallarmé, intraduisible, même en français.

Dictionnaire de la bêtise, semnat de Guy Bechtel și Jean‑Claude Carrière, intră tot în categoria cărţilor nostime și reconfortante. Citate, fraze, anecdote culese din operele scriitorilor celebri sau din almanahuri oarecare, sursele sunt inepuizabile. Două exemple: „Nu toţi oamenii pot fi consideraţi scriitori pentru că numele lor apare pe coperta cărţii. Un soldat e soldat pentru că are uniformă?” (Le Figaro, 1922); „Să emancipezi femeile înseamnă să le corupi” (Balzac).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe