Cauza şi efectul răului

Ramona Ardelean Publicat la: 24-02-2015

Există oameni care fac răul și oameni care tolerează răul, îl acceptă sau îl susțin. Despre care dintre aceste două categorii am putea spune că face un mai mare deserviciu omenirii? E binevenită în acest sens remarca lui Einstein, care, fără intenția de a minimaliza rolul răufăcătorilor, afirma că „lumea e mult mai amenințată de cei care tolerează sau susțin răul” decât de cei care‑l comit, afirmație care, nu‑i așa, ar trebui să ne pună puțin pe gânduri… Și asta nu pentru că Einstein e o autoritate, ci pentru că însăși istoria omenirii, mai trecută sau mai recentă, ne arată că așa stau lucrurile.

Cei care nu sunt autorii direcţi ai răului ar putea să se simtă lezaţi, ofensaţi, ar putea să vocifereze, să protesteze sau să nege acest lucru până în punctul în care, terminând de dat toată zgura la o parte, ar putea întrezări adevărul că răul, pentru a fi complet, pentru a fi nu doar cauză, ci și efect, are nevoie de un complice, fie în sensul toleranţei, fie al susţinerii, fie al acceptării sau primirii lui, toate acestea având la bază, desigur, varii motive: frica, lașitatea, pasivitatea, siguranţa și securitatea personale, comoditatea, confor­tul, egoismul, indiferenţa. Astfel, în condiţiile în care comiterea unui rău e primul mare pas, ce ţine de cauza răului, atunci acceptarea sau toleranţa răului e al doilea mare pas, ce ţine de efectul răului, în sensul primirii lui. Căci a da cuiva un rău e foarte rău, însă a primi răul cuiva e un rău și mai mare.

Lumea e așadar mult mai ameninţată de cei care tolerează răul decât de cei care‑l comit, deoarece a nu demasca răul, a nu‑l sancţiona sau pedepsi ferm, adică a nu‑l întoarce din drum spre cauza, spre sursa care l‑a generat duce la efecte nocive și la proliferarea lor pe o scară mult mai mare, știut fiind că cei ce tolerează răul sunt superiori numeric celor care‑l comit.

E imperios necesar, prin urmare, să nu stăm cu mâinile în buzunare și să acceptăm, să susţinem, să tolerăm sau să privim răul care se întâmplă chiar în faţa noastră.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe