„Ucenicii vrăjitori” de la Mihăileni

Daniel Şandru Publicat la: 24-02-2015

Lucrurile stau altfel decât în poemul lui Goethe, publicat în 1797. Mi-a fost dat să înţeleg asta în duminica de 10 a lui august, când, la Mihăileni, în bătătura casei ce i-a aparţinut mamei lui George Enescu, i-am întâlnit. Ghemuită de povara timpului și de dezinteresul celor care ar fi trebuit să-i păstorească buna păstrare, casa părea cu mult mai mare având atâţia oameni împrejurul ei, după cum avea să-mi spună, cu o undă de bucurie în glas, pianista Raluca Știrbăţ, „sufletul” campaniei de salvare a acestui imobil pe care suntem obligaţi să-l reintroducem în circuitul cultural. Între toţi oamenii aceia, veniţi de prin toate părţile Moldovei, în cadrul unui eveniment organizat de Ordinul Arhitecţilor din România, i-am văzut și am putut să-i ascult pe cei pe care-i numesc „ucenicii vrăjitori” din Mihăileni. E vorba despre un arhitect, Lucian Rădulescu, și unsprezece studenţi la Arhitectură, nouă de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (Natașa Andrei, Mădălina-Elena Bălulescu, Alice Maria Dimofte, Elena Rucsandra Maior, Alexandru Miron, Andra Eliza Poenaru, Diana Stancu, Alexandru Ţone, Vlad-Alexandru Voicu) și doi de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (Ionuţ Dohotariu și Răzvan Stanciu), reuniţi, sub bagheta fermecată a profesorului Șerban Sturdza, președintele Ordinului Arhitecţilor București, spre a începe restaurarea casei. Practic, reînsufleţirea ei, o misiune ce multora le-a părut până acum lipsită de orice șansă.

Tocmai de aceea spun că, văzându-i și ascultând modul în care proiectează tot acest proces, pe care deja l-au demarat, mi-am dat seama că lucrurile stau altfel decât în poemul lui Goethe. Formula magică a acestor „ucenici vrăjitori” este entuziasmul, iar „poţiunea” alimentată de aceasta e darul optimismului. Oricine ar vizualiza situaţia dezastruoasă în care se află acum imobilul s-ar încărca de o stare sumbră. Nu și ei, „ucenicii vrăjitori” veniţi acolo, la Mihăileni, cu gândul salvării, cu bucuria de a-și pune învăţătura la lucru, cu asumarea unei șanse în care, până în prezent, au crezut foarte puţini oameni. Voluntarismul lor, entuziasmul și optimismul pe care le manifestă și pe care le-am putut regăsi din plin și în prezentarea proiectului de restaurare realizată de arhitectul Șerban Sturdza sunt, cred, elementele centrale ale unui pariu câștigător: acela că există nu doar un trecut, ci și un viitor al Casei lui Enescu din Mihăileni. În locul dezinteresului manifestat până acum de către autorităţile îndrituite să miște fie și un pai pentru salvarea acestei case, „ucenicii vrăjitori” au pus gândul ce pare să fie „motorul” propriei lor munci: „ne-a impresionat demersul proiectului și opţiunea etică de a interveni urgent pentru a salva ceva atât de preţios din patrimoniul cultural și arhitectural”. Un gând simplu și curat, domnind peste obstacolele birocratice mereu invocate de toţi cei pentru care nu există o „opţiune etică”, înșiraţi de-a lungul timpului în care s-a desfășurat campania iniţiată de Raluca Știrbăţ și care astăzi, graţie inter­venţiei membrilor Ordinului Arhitecţilor, promite să fie o reușită.

Am convingerea că „ucenicii vrăjitori” vor duce la capăt ceea ce și-au propus, ghidaţi de hotărârea de neclintit a maestrului lor, cel care a evidenţiat că, dincolo de simbolismul cultural al Casei lui Enescu, există și o valoare arhitecturală a acesteia. Iar când imobilul va renaște din cenușa apăsării vremurilor și a nepăsării oamenilor, „ucenicii vrăjitori” vor ști că, mizând pe „opţiunea etică”, au ales varianta câștigătoare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe