În Mihăilenii lui Enescu s-a cântat din nou Bach

Raluca Ştirbăţ Publicat la: 24-02-2015

ntre 8 și 10 august, în ambianţa cu totul specială a vechii Uzine de Apă din Suceava (actualmente Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj), clădire monument istoric ce datează din 1912 și care a primit o înfăţișare modernă și vizionară datorită membrilor Filialei Nord-Est a Ordinului Arhitecţilor din România, a avut loc ediţia a III-a a Zilelor Culturii Urbane. Evenimentul a fost organizat de Filiala Nord-Est a OAR, în parteneriat cu Uniunea Arhitecţilor din România și Municipiul Suceava și a avut ca temă Protejarea și Regenerarea Patrimoniului Arhitectural Neclasat.

Casa lui George Enescu din Mihăileni, ceva mai „norocoasă” după includerea ei, la 29 noiembrie 2013, pe Lista Monumentelor Istorice, la capătul unei campanii intense de peste un an declanșată de Societatea Internaţională „George Enescu” din Viena și susţinută de publicaţiile ieșene Suplimentul de Cultură și Timpul, de Radio Europa Liberă, TVR Iași și alţii, s-a bucurat de un loc de cinste în cadrul manifestărilor desfășurate la Suceava și Botoșani.

Proiectul salvării fostei proprietăţi enesciene a început să se transforme în realitate graţie implicării decise a arhitectului Șerban Sturdza, președinte OAR București și director executiv al Fundaţiei Pro Patrimonio, personalitate marcantă profund angajată în lupta pentru salvarea patrimoniului românesc.

La Suceava, în prima zi a manifestărilor de la Uzina de Apă, importanţa casei lui Enescu din Mihăileni a fost relevată prin prezentări ale arhitectului Șerban Sturdza și ale semnatarei acestor rânduri. Ele au fost dublate, în încercarea de a atrage și mai mult atenţia asupra acestui monument uitat de decenii, de un concert cu Raluca Știrbăţ (pian) și Alexandru Semeniuc (vioară). Despre relevanţa imobilului în biografia enesciană și legătura afectivă profundă a compozitorului cu aceste locuri am mai scris (vezi „Sufletul «casei cu brazi»”, Timpul, an XIV, nr. 182, serie nouă, mai 2014 sau „Din istoria unei case uitate – Pentru salvarea Casei Enescu din Mihăileni”, Historia, an II, nr. 4, septembrie 2013) și vom reveni cu siguranţă.

Trebuie însă neapărat menţionate aici aprecierile lui Șerban Sturdza despre această „casă mică, dar foarte importantă pentru cultura română”, de o mare valoare, nu doar memorialistică, ci și arhitecturală. Domnia sa remarca, bunăoară, cele două sobe-pereţi, apariţii arhitecturale singulare, sau modul în care dimensiunile construcţiei onorează consecvent – precum în creaţiile muzicale enesciene –, atât la scara întregului, cât și în detaliu, principiul secţiunii de aur.

Având în vedere situaţia actuală dezolantă a imobilului, s-a declanșat intervenţia de urgenţă pentru consolidarea casei înainte de venirea iernii. Dat fiind că, în ciuda promisiunilor repetate, autorităţile nu s-au implicat financiar în acţiunea de salvare a monumentului, s-a apelat la donaţii publice în bani și materiale, sumele strânse până la 1 august fiind de 1 800 de euro (în contul deschis de revista Timpul și Societatea „Enescu” din Viena) și 16 200 de lei (în contul OAR București). Suma de 1 800 de euro a fost transferată integral în contul OAR București, iar fiecare donator va primi un certificat de donator și o listă detaliată a costurilor. Așteptăm în continuare donaţii în sume de bani și/sau materiale în conturile menţionate mai jos.

Așadar, la Mihăileni, pe strada 23 August (sic!), între 4 și 14 august, s-au desfășurat lucrările de intervenţie de urgenţă și un workshop având ca temă întocmirea releveului imobilului și documentarea fotografică a vecinătăţilor și a caracteristicilor de peisaj ale localităţii. Mulţumim încă o dată tuturor celor implicaţi în lucrări, arhitecţilor OAR Nord-Est, echipei de meșteri și tinerilor studenţi arhitecţi voluntari.

OAR Nord-Est ne-a furnizat următoarele informaţii, ce merită cunoscute de toată lumea, referitor la lucrările efectuate deja la Mihăileni: au fost scoase piesele de mobilier găsite în încăperile casei și transportate pentru recondiţionare la un atelier specializat din Botoșani; s-au executat lucrări de sistematizare verticală perimetral construcţiei, cu șanţ taluzat și dren cu refuz de ciur, prevăzut la o distanţă de circa 3 metri faţă de soclul imobilului din paiantă, cu scopul de a prelua apele pluviale din amonte (grădină) și de pe acoperiș, asigurând îndepărtarea apelor pluviale de clădire; s-a sprijinit lateral zidăria pivniţei pentru protecţia/consolidarea intrării și pentru menţinerea stabilităţii casei în zona cerdacului închis; s-a protejat golul pivniţei existente la faţada sudică (sprijiniri verticale), pentru a evita prăbușirea în lanţ a tălpii prispei, a pereţilor adiacenţi și a podului casei; s-a realizat o structură ușoară cu popi de lemn pentru sprijinirea structurii șarpantei, cu scopul de a prelua parţial încărcările provenite din acoperiș și de a evita prăbușirea unora dintre pereţii casei; s-a protejat casa (pereţi, planșee și șarpantă de lemn) de infiltraţii ale apelor pluviale prin acoperirea provizorie a învelitorii existente cu o folie de tip mesh, prinsă cu șipci și cuie. Este important de menţionat că lucrările de urgenţă s-au efectuat fără a afecta arhitectura interioară și exterioară a clădirii.

Eforturile celor implicaţi vor fi canalizate, printr-o maximă popularizare și transparenţă a proiectului, către înfiinţarea în casa Enescu de la Mihăileni nu doar a unui muzeu, ci mai ales a unui centru de rezidenţă muzicală și culturală, prin revitalizarea acestui loc important pentru Bucovina și implicarea activă a comunităţii locale.

Și pentru că totul începe și se termină cu Muzică, doresc să schiţez ceasul de graţie petrecut la Mihăileni în după-amiaza însorită a lui 10 august, deloc întâmplător, în preajma zilei de naștere a lui George Enescu (7/19 august 1881). În faţa casei marelui compozitor, odinioară salon muzical al familiilor Cosmovici-Enescu și al oaspeţilor veniţi de departe, de la Viena ori Paris, a răsunat vioara tânărului de 16 ani Alexandru Semeniuc, cu lucrări de Bach, Enescu și Porumbescu. Vă veţi mira, poate, dar lipsa acompaniamentului unui pian n-a deranjat nicidecum. Dimpotrivă, spaţiul a rezonat cu instrumentul solist, întregind miraculos, dar firesc, armoniile lipsă, proiectate acum într-o altă dimensiune. După ultimul sunet, nimeni din publicul numeros – împrăștiat în bătătură, în picioare ori așezat pe bârnele și popii ce sprijină acum casa – nu s-a clintit din loc, parcă pentru a nu sparge vraja, iar muzica a mai răsunat o dată, revărsându-se eliberată după decenii de tăcere.

Atunci am realizat că se poate, că putem, că și în România, împreună și solidaritate nu sunt doar cuvinte din DEX, iar casa lui Enescu are o șansă reală să fie readusă la viaţă.

Ea poate fi salvată, pentru că la Mihăileni s-a cântat din nou Bach.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral