Ponta şi românii buni

Antonio Momoc Publicat la: 24-02-2015

Candidatul la prezidenţiale al unui partid social‑democrat din Uniunea Europeană se poziţionează ca apărător al valorilor religioase. Formaţiunea pe care o conduce își are originile într‑un partid comunist din Europa de Est. Contradicţia dintre ateismul marxist și religiozitatea unui socialist ne‑ar mira doar dacă nu am trăi într‑o ţară unde aspectele doctrinare sunt mofturi. Aici, coerenţa dintre sigla partidului și politicile guvernamentale este o excepţie.

Mândria de a fi etnic român și ortodox sunt punctele cu care se diferenţiază în pre‑campanie candidatul PSD, Victor Ponta. Mândria de etnie este tema cu care s‑au lansat candidaţii Partidului Social Democrat și la alegerile europarlamentare din 2014.

Istoria recentă a naţiunii române este marcată de ideea filosofului și ziaristului Nae Ionescu, care împarte locuitorii de la nord de Dunăre în două categorii: românii (ortodocși și vorbitori de limbă română) și românii buni (minoritarii etnici sau religioși care nu pot fi niciodată recunoscuţi ca români, dar care, dacă oferă majorităţii etnice suficiente dovezi de fidelitate faţă de ţară, pot fi acceptaţi ca buni români). De exemplu, adeseori întâlnim afirmaţia că „cetăţenii români de etnie maghiară nu sunt români pentru că nu vorbesc limba română”.

Distincţia dintre români și buni români s‑a radicalizat în perioada interbelică prin Mișcarea Legionară, s‑a înfipt în mentalul colectiv prin propaganda naţionalist‑comunistă și are mulţi adepţi în România post‑comunistă. Definiţia românului ca ortodox a fost preluată de naţionaliști după ’89. Populismul religios s‑a manifestat la Vadim Tudor, la Gigi Becali, dar „Tribunul” are „dezavantajul” de a fi protestant baptist. Până la discursul de lansare, camerele de luat vederi nu l‑au surprins pe Ponta închinându‑se la biserică și la fel de adevărat e că nici nu‑și întreabă concetăţenii dacă știu Crezul.

Religia a jucat un rol major și în 1996, când liber‑cugetătorul Iliescu s‑a văzut obligat să‑i răspundă lui Emil Constantinescu dacă el crede în Dumnezeu. PSD a învăţat lecţia: poporul român este credincios și majoritar ortodox. Valorile populare sunt limba de origine latină și religia ortodoxă. Cine nu practică aceste valori din naștere nu poate fi român, ci doar bun român. Deși plătesc aceleași taxe statului român, minoritarii etnici din România sunt „străini” în percepţia multor cetăţeni care fac parte din etnia majoritară.

Descrisă astfel, strategia de discurs a lui Ponta pare câștigătoare, cu condiţia ca publicul să rezoneze la populismul religios. Candidatul cu șansa a doua aparţinând PNL‑PDL nu trebuie să‑și justifice religia protestantă sau apartenenţa etnică. Ponta impune în spaţiul public un clivaj între ortodocși și neortodocși care tinde să transforme votul pentru Klaus Iohannis într‑o opţiune pentru egalitatea dintre cetăţeni indiferent de apartenenţa lor la o anumită etnie sau religie. Alegerea unui etnic german ca președinte devine un vot pentru o naţiune civică și o societate deschisă.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe