Alegeri şi confesiune

Cristian Bădiliţă Publicat la: 24-02-2015

Relaţia dintre stat și Biserică e reglementată de principiul evanghelic al separării neconflictuale. Isus, capul Bisericii, a rostit celebra frază: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” privind un dinar roman pe care era „înscris” chipul împăratului. Așadar, din punct de vedere instituţional, trebuie să existe separare efectivă, nu doar declarativă între stat și Biserică. Realitatea însă bate, în multe rânduri, teoria sau principiile. Cele două instituţii, statul și Biserica, nu pot fi despărţite radical, fiindcă amândouă sunt alcătuite din oameni, iar aceștia au convingeri, credinţe și opinii personale. Un ministru nu-și lasă convingerile creștine la ușă atunci când intră în minister și, invers, un preot nu se poate rupe total de treburile cetăţii, chiar dacă în fiecare zi slujește sfânta liturghie.

Plecând de la aceste câteva premise nu pot să nu observ, în cazul României, o situaţie de mai multe ori aberantă. Există clar, făţiș o dependenţă a Bisericii Ortodoxe faţă de stat. În perioada comunistă, această dependenţă a fost cvasitotală, toţi membrii Sinodului BOR fiind „consacraţi” de Marea Adunare Naţională anticreștină. Apoi, aceiași membri ai Sinodului primesc salarii imense de la stat, iar preoţii și călugării beneficiază și ei de o remuneraţie. Seminariile, facultăţile ortodoxe și nu doar ortodoxe funcţionează pe banii statului. Unde este autonomia și cum te poţi declara cu adevărat liber în asemenea condiţii? Sinodul e plin de foști colaboratori ai Securităţii, iar preoţii ortodocși se formează pe bandă rulantă, în virtutea criteriului cantităţii, nu în virtutea vocaţiei.

Într-o asemenea lume haotică e greu să vezi tendinţe ori să faci interpretări. Ce observ eu de pe margine este atitudinea microbistică, nu raţională a implicării confesionale. Se urlă sloganuri, nu se argumentează opinii. Se spun minciuni pe bază de mătănii. Iar lumea pare mulţumită. Profesioniștii în domeniu nu sunt aproape niciodată ascultaţi. Criteriul confesional nu contează în România, chiar dacă românii se declară credincioși în proporţie de 80%. În SUA el contează enorm. În România mai deloc și asta dovedește gradul de încreștinare a românilor. Vadim Tudor e baptist. A contat acest lucru în alegerile din 2000? Deloc. Poporul „ortodox” l-a votat cu patru mâini, pe un singur criteriu: agresivitatea. Chiar dacă a pierdut, a ajuns în finală și asta spune totul. Regele României, Mihai I, este ortodox. El este conducătorul de drept al statului român, dar același popor „ortodox” nu-l vrea. Ca să rezum: dată fiind configuraţia „genei” românești, religia nu reprezintă un criteriu decisiv pentru alegerile prezidenţiale. Așa instituţie, așa popor, așa religie!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe