Străinul de sub piele

Angelo Mitchievici Publicat la: 24-02-2015

Under the Skin, al treilea lungmetraj al lui Jonathan Glazer, după Sexy Beast și Birth, reprezintă ecranizarea romanului de succes al olandezului Michel Faber, apărut în 2000. Departe de aerul galactic al blockbuster‑elor, SF‑ul minimalist, psihedelic al lui Glazer evocă mai degrabă ceva din ultimul Kubrick, cel din Eyes Wide Shut.

O fiinţă extraterestră deghizată într‑o femeie frumoasă, Scarlett Johansson este remarcabilă în acest rol, se transformă într‑un serial killer, alegându‑și victimele, întotdeauna masculine, de pe străzile din Glasgow. Aerul aparent timid, de nesiguranţă, se asociază cu încercările, și ele școlărești, dar nu ineficiente, de a seduce. Îmbrăcămintea, ciorapii de plasă, tocurile foarte înalte, tip stiletto, haina de blană, peruca de culoarea neagră, rujul de un roșu carnasier, parcă pus cu cuţitul, ca în picturile expresioniste, evocă nu doar prostul‑gust, ci și accesoriile prostituatei, semnalmentele care o fac vizibilă. Conduita ei are o doză de lascivitate rece, o ambiguitate de ofidian, totul este alunecos, imprecis, trucat. Femeia se oferă atenţiei pasagerilor ocazionali, cel mai adesea intimidaţi de flacăra carnală lucind stins a femeii‑păianjen, amestec de gorgonă cu vestală, lansând mesajul vaporos al chimiei libidinale. Prădătorul evocă vul­ne­­rabilitatea pră­zii, freamătul ei de neliniște și așteptare angoasată, timiditatea și nesiguranţa, dar jocul străin se întoarce împotriva masculului îndrăzneţ. Și aici este plusul pe care Jonathan Glazer îl aduce cu acest SF‑horror, în absenţa oricărui scenariu psihologizant, dar cu o ramă psihanalitică ce face depistabilă femeia falică, femme fatale, devorându‑și iubiţii, nu înainte de a‑i emascula.

Scena seducţiei, întotdeauna modestă, face loc scenei „consumului”, scenă aproape abstractă în coregrafia ei hipnotică. O ușă se deschide către un interior care nu mai prezintă nici o coordonată reală, cu o lumină artificială de studio și cu o suprafaţă de antracit pe care femeia și bărbatul pășesc ca doi balerini. Ca într‑o clasică scenă erotică, cei doi își abandonează hainele una câte una pe suprafaţa unei oglinzi întunecate de necromant, într‑un dialog mut al dorinţei concentrate în priviri. Femeia se îndepărtează calculat, cu mișcări lente, onctuoase, dar numai pentru a atrage masculul, care înaintează, acum gol, spre ea, magnetizat, cu un fel de semeţie oarbă a virilităţii, în timp ce trupul i se scufundă în podeaua devenită deodată lichidă. Jocul specular este uluitor, pentru că lichidul, care își îmbrăţișează mortal și delicios victima, nu produce nici o stupoare, nici o reacţie, nu împiedică înaintarea implacabilă. În același timp, efect grotesc‑atroce, trupul bărbatului se micșorează, scade, punând în evidenţă plenitudinea femelă a celuilalt corp, care parcă a absorbit digestiv victima mesmerizată de pasele erotice. În abis au loc metamorfoze terifiante, corpurile rămân fixate parcă într‑o rășină densă, își pierd apoi volumul ca niște baloane dezumflate brusc, devenind niște fâșii de piele care plutesc eratic în lichidul obscur.

Dacă prima parte asumă această monotonie a scenariului terifiant, în schimb, cea de‑a doua modifică perspectiva odată cu apariţia pe traseu a unor personaje care ies din categoria macho‑virilă. O notă dezagreabilă de moralitate ne trece pe la urechi, însă Glazer lasă în urmă tentaţia ideologiei pentru a explora felul în care această fiinţă extraterestră descoperă nuanţe noi, învaţă să discearnă între consum și reflecţie. Sub piele se află un explorator nu atât crud, cât curios, iar noutatea o constituie o victimă cu chipul deformat de neurofibromatoză, pe care monstrul femel îl cruţă, nu înainte ca acesta să fi traversat expe­rienţa scufundării în cerneala speculară. Chiar dacă se desenează aici o morală de serviciu, sesizăm că această întâlnire a provocat un prim scurtcircuit în scenariul macabru. Victima nu și‑a afișat ostentativ virilitatea și disponibilitatea erotică, emoţia puternică a celuilalt este ceea ce modifică motivaţiile protagonistei și perspectiva asupra lumii pe care o explorează. Fiinţa unei alte lumi se deschide către un orizont de cunoaștere ce include sentimentele umane cele mai profunde, compasiunea, dragostea, timiditatea, suferinţa. Următorul bărbat se va apropia de ea fără accente virile, afectuos, demontând astfel, fără să știe, capcana ucigașă. Ca și prăjitura pe care se silește să o guste provocându‑și un spasm de repulsie, tranziţia de la regimul unei sexualităţi devorant‑digestive la una care integrează corect partenerul într‑un regim al senzualităţii și afectului reprezintă un fel de încercare de umanizare, de a trăi, prin intermediul pielii de împrumut, complexitatea unei lumi întregi.

Această curiozitate atrage și vulnerabilitatea, ultimul act fiind acela al abandonării arsenalului seducător, fapt care nu va rămâne fără consecinţe. Coloana sonoră are o contribuţie esenţială la stranietatea acestei experienţe de sub piele, a imersiunii unui „străin” în lumea pe care o știm și pe care o îmbracă simţurile noastre.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe