Vara festivalurilor internaţionale – rememorări şi comparaţii

Dana Ţabrea Publicat la: 24-02-2015

Dat fiind că vara e anotimpul marilor festivaluri internaţionale (Festival d’Avignon, Holland Festival, Edinburgh International Festival), mi-am permis un mic răgaz pentru unele rememorări și comparaţii. Pe 27 iulie s-a încheiat Festivalul de Teatru de la Avignon, prilej cu care spectacolul Solitaritate, în regia Gianinei Cărbunariu, jucat timp de șapte zile consecutiv, a făcut furori în presa franceză, fiind numit „revelaţia verii”. Ieșenii l-au putut vedea în cadrul FIE 2014. O satiră socială, care nu se limitează la plaiurile mioritice, Solitaritate ne-a reprezentat cu succes în festival, compensând din punct de vedere teatral tot ceea ce nu putem dovedi la nivel sociopolitic. Jocul de cuvinte de la care se pleacă („solidar” – „solitar” – „solitaritate”, termen inexistent în limba română, rezultat din compunerea primilor doi) este o căutare a solidarităţii dintre oameni ori dintre actor și spectator, în câteva tablouri ingenios soluţionate regizoral și totuși dramatic interpretate.

Dincolo de realizarea mai sus menţionată, nu cred că vreun spectacol produs în România sau de un regizor român a atins performanţa de a ajunge în Holland Festival, o etalare impresionantă, an de an, a celor mai incitante producţii de artă performativă din lume. August, se știe, va fi luna Festivalului Internaţional de la Edinburgh, de departe cea mai importantă manifestare teatrală din lume, beneficiind și de evenimente conexe, ca să nu mai vorbim de varianta fringe, cu și pentru tineri. Numele lui Silviu Purcărete, prin participarea din 2009, a adus România, cu această ocazie – printre puţinele –, pe buzele britanicilor, stârnind admiraţie în rândul publicului și ovaţii în presă. În mod similar a fost apreciată și piesa Călătoriile lui Gulliver, prezentă în același festival în 2012. Ieșenii au putut viziona spectacolul în cadrul primei ediţii FIE.

În general, producţiile care ajung la Festivalul Internaţional de la Sibiu au ecou și în presa internaţională. Cine s-ar fi gândit că The Guardian va menţiona anul acesta, într-un raport despre festival, spectacolul Dreaming Romania (producţie independentă, Teatru Fix, Iași), alături de Hai iu iu, nu hey you you (spectacol coregrafic în regia lui Radu Afrim, coregrafia Andrea Gavriliu, pe melodiile Mariei Tănase, mixate de Vlaicu Golcea în ritmuri dubstep)? Ba chiar alături de Oedipus, noua premieră a lui Purcărete? Cu menţiunea, la care subscriu, că jocul scenic muzical-coregrafic al lui Afrim interesează mai mult decât cea din urmă… Așa cum a spus-o deja multă lume, a fost spectacolul cel mai viu și mai de impact din cadrul Festivalului Naţional de Teatru de la București de anul trecut.

Care ar fi plusurile unui festival occidental, raportat la un festival, fie el și internaţional, din România? Ce mai avem de învăţat pentru a ajunge să avem festivaluri de teatru de renume? Informarea și atenţia acordată celor care ar putea promova festivalul, rigoarea în privinţa detaliilor, distanţarea de ediţiile precedente, pregătirea temeinică, plurivalenţa artelor spectacolului, dar mai ales numele unor regizori, actori și spectacole de răsunet. Toate acestea caracterizează un festival de talie occidentală. În Iași, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr organizat de Teatrul Luceafărul (director artistic Oltiţa Cîntec) a crescut foarte mult la cea mai recentă ediţie (2013). Selecţionerul festivalului a ţinut cont de orientarea actuală a teatrului: spre independent, spectacol-lectură și varietate/diversitate artistică, nu doar a producţiilor în ansamblu, ci și în cadrul fiecărei producţii alese să facă parte din festival. Apoi, Perform din cadrul FIE de anul acesta, orientat spre spectacole coregrafice, producţii independente, dar inserând și montări clasice, a fost axat pe latura ideatică a spectacolului: idei la scenă deschisă, la graniţa dintre arte. Un veritabil fringe neprovincial, cu mascotă și identitate proprie, promovat, diversificat și atent selecţionat.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe