îngropaţii sapă în lateral

Sînziana Şipoş Publicat la: 24-02-2015

Negre ca tălpile tale, vin să te prindă. Sunt în urma lor. Mă împing de la una la alta ca pe o cutie goală. Pielea ta. Vrem să știm pielea ta.

 

Amorţiţi într-un cerc. Valuri de benzină ne ating tălpile. Așteptăm și așteptarea ia forma unei pastile. În curând atingerea, ca o șlefuire rapidă.

 

Din palmele noastre cresc dinţi. Ne scărpinăm cu ele pe spate și înghiţim cu o atingere. Noaptea le încuiem în dulap. Până dimineaţa, căldura lor acoperă geamurile.

 

Două pansamente cu leucoplast peste buze. Pereţii se apropie mereu și o fetiţă rămâne prinsă lângă.

 

Tălpile au trecut de marginea blocului. Ultimul etaj. O minge cu care se joacă focile se rostogolește și îi atinge picioarele.

 

Degete strâmbe se înfig în saltea ridicându-ţi corpul. În felul acesta, aproape de becuri, insule cu trupuri nemișcate de musculiţe. Lumina se retrage ca un monstru lipicios care te-a atins îndelung, iar hainele ard lângă pereţi.

 

Trei limbi îi ieșeau din gură. Pe străzile pe unde trec caii, arunc mâncare. S-a apropiat și mi-a lins faţa. Se uită de pe margine.

 

Închid ochii și respiraţia ta ca gustul unei lămâi îngheţate coboară. Prezenţele din cealaltă cameră te cheamă de fiecare dată când norii vin prea aproape. Din gaura chiuvetei ies plante marine, apoi vine cutremurul.

 

Fiecare indicator, ca o pasăre care ciugulește din pradă. Pielea căzută pe jos în curând va urca pe tine. Spune că o să aplice o culoare nouă. În loc de unghii mi-au crescut seminţe. De fiecare dată gura se crispează, iar mașinile se opresc și claxonează.

 

 

În fiecare noapte văd luna cu gropiţe, îmi scufund capul în apa adunată în vană. Mâine se fac 5 ani și deja am învăţat să respir dedesubt. Sunt la mine acasă. Văd bulele lipite de pereţi, vârtejurile când iau dopul, firele de păr rămase, petele galbene. În curând o să scot primele cuvinte și atunci o să mă mut de tot.

 

Era înainte de mâine și totuși mâine părea la fel de bine un bărbat intrat în cameră. Gâtul mi-a înţepenit în direcţia lui și i-am șoptit: o să facem inundaţie, o să vină vecinii și nu o să le putem deschide, am lăsat prea mult florile să crească. Ne împleticim prin casă, ne împiedicăm de tulpini, ne-am obișnuit așa. Stătea nemișcat. O fântână arteziană se-ntindea la picioarele mele. Am început să-mi mișc degetele în spumă și nu mai era el, era marea și câtă fericire mă poate încăpea?

 

Aici e locul meu. Sub plapumă. Din când în când ridic un colţ. Din când în când îmi aduce mama caramele și apă. Mă ridic de 3 ori pe zi să nu amorţesc: îmi fixez capul în mijlocul plapumei, să-mi acopere tot. „Trăiești mereu pe lângă.” „Plapuma ţine cald ca gândurile bune.”

 

Păsări înţepenite în aer. Aripi peste faţa mea. Piele împotriva pielii. Nici o pată în spatele pleoapelor, nici o iarnă fără pereţi.

 

Cu cămașa legată de calorifer, i-am strigat în timp ce încuia ușa. Nu există nici un buton de panică. Ziua se topește printre norii cu forme de mașini, printre aripi, printre aripile păsărilor, curge mereu ca apa din duș. Deși nu vedeam nimic, știam că undeva un tigru stătea tolănit pe un loc de parcare.

 

Își târâie piciorul. Doi oameni pot face sex și așa. Fără ferestre, dulapul din cameră are picioarele lui. Merge și ţipă, dimineaţa, toate hainele șifonate. În vârful fiecărui pantof o pungă cu aer gata să pocnească.

Învelișul. Peste tot aterizarea forţată. Scaunele se rostogolesc și prind sub picioarele lor îndoite bucăţi din corp. Nu mai știu cum să ridic cana de cafea. În camera ta, îmi îndepărtez mâinile. Pereţii mă ghidează, ca într-o cutie de ciment micșorându-se pe ritmuri necunoscute. Distanţa dintre noi plesnește ca niște cabluri de înaltă tensiune. De fiecare dată când mâna ta, somnul din conductele de sub oraș.

 

Peretele mă înfășoară. Între degete întu-

nericul din baie, din frigider, de sub pleoape.

 

În pământ – ca în piele. Dezlipirea și

pleoapele de sus smulg părţi din cele de jos. Picioarele mele împletesc o pânză. Ghemuită lângă scaun, o baltă iese din pachet.

 

Tavanul a crăpat. Cuburi de gheaţă

prin deschizături, alunecă pe ziduri până la picioare. Mai jos, îngropaţii sapă în lateral. Se întâlnesc, fac schimb de mâini, de coaste, apoi se gândesc la căldură.

 

Stau noaptea lângă frigider, în caz că

se trezește. Când îl deschid, regim și o lumină gălbuie. Între timp îmi trec degetele peste magneţii cu Paris și Londra.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe