Carol Iancu: în căutarea comunităţii pierdute (1)

Vasile Morar Publicat la: 24-02-2015

Savantul Carol Iancu este cunoscut, în mediile universitare și culturale din Franţa, România, Israel și Statele Unite, ca autorul a peste 35 de titluri, majoritatea dedicate istoriei poporului Torei și Talmudului.

Unele dintre cărţile semnate de Carol Iancu sunt trecute în bibliografia obligatorie a cursurilor de master și doctorat de la Universitatea București. Ne referim, explicit, la bibliografia cursului „Holocaust și terorism: dimensiunea antropologică și etică a violenţei în istorie”, ţinut studenţilor de la master și doctorat de la Facultăţile de Filosofie, Litere, UNATC și Studii Culturale, care include volumele Miturile fondatoare ale antisemitismului din Antichitate până în zilele noastre (2005) și Alexandru Șafran și Shoahul neterminat în România (2010).

Cineva s-ar putea întreba: dar dacă această monumentală carte este doar monografia unei localităţi, una plină de statistici, plină de nume, bogată în documente scrise și relatări, cum ar putea ea să depună mărturie într-un registru atât de grav, de profund, chiar ultim, destinal? Poate, pentru acest motiv simplu și fundamental: Carol Iancu pleacă de la un simţământ puternic – atașamentul pentru comunitatea evreilor din Hârlău – și de la o datorie elementară, și anume că trebuie să restituie istoria de secole a acesteia într-o grilă de interpretare având un sens moral-universal, și nu doar unul istoric și antropologic particular.

Cum procedează autorul? Poate el compatibiliza caracterul știinţific, rece, neutral, obiectiv al demersului său cu pasiunea pentru Hârlăul natal? Poate, tot în sensul fundamental despre care aminteam înainte, pentru că sentimentele sale sunt indicatorul primar al valorilor sale. În acest fel, paginile cărţii sunt presărate cu tabele în care sunt consemnate, de pildă, meseriile evreilor din Hârlău, copiii născuţi în anul 1893, vizitele rabinilor din Ștefănești și Pașcani la Hârlău, numărul eroilor evrei care s-au sacrificat în Primul și al Doilea Război Mondial sau pentru Independenţa Israelului, dar și modul în care au suferit cei din comunitate între tulburii și tragicii ani 1938-1944. Sunt interpretate ca fapte de viaţă, ca destin fericit sau nenorocit, năprasnic, prin apelul la valori și virtuţi cum ar fi înţelepciunea, prudenţa, loialitatea, hărnicia, simplitatea, dreptatea, cumpătarea, omenia, mila, iertarea, buna-credinţă, onestitatea și modestia. Iată cum faptele brute, bine documentate primesc semnificaţie și recompun un întreg istoric particular: viaţa celor care și-au trăit în Hârlău destinul, bucuriile și grijile, nemulţumirile și necazurile.

După ce am citit textul (și în formă electronică, și printat), putem afirma că există o relaţie puternică între greutatea documentelor și gravitatea mărturiilor consemnate de acestea. Carol Iancu, atât de profund cunoscător al lecţiei Școlii de la Annales, înfrăţește documentul cu sensul său ascuns, prin valoarea acordată memoriei. Specialistul în istorie este preocupat de această triadă: rememorare-recompunere-restituire. Știe și este convins că, dacă tot ceea ce a fost cândva și undeva important, dar nu a rămas nici o mărturie despre acel fapt, el riscă să rămână pierdut pentru totdeauna. Prin Carol Iancu se evită o asemenea irecuperabilă trecere în neant a vieţii celor care au trăit în Hârlău în ultimii 269 de ani. Un alt specialist în sensul moral al memoriei, Vladimir Jankélévitch – autor citat deseori de Carol Iancu în studiile sale –, spune, în Cursul de filozofie morală, ceva ce se potrivește întru totul cu intenţia lui Carol Iancu: „În raport cu omul moral, totul este la viitor, chiar și trecutul, în măsura în care trecutul este o vocaţie”. Da, în acest înţeles, al omului moral, pentru care „totul este la viitor, chiar și trecutul”, trecutul rememorat în datele sale esenţiale, recompus în desfășurările sale firești și restituit în autenticitatea sa este o vocaţie pentru Carol Iancu.

Să aduci la lumină 4 000 de nume ţine de această atitudine morală elementară a lui Carol Iancu faţă de comu­nitatea evreilor din Hârlău. Să scoţi din atâtea arhive (Arhivele Alianţei Israelite Universale de la Paris, ale Centrului Sionist din Ierusalim, ale Yad Vashem, ale Institutului de Cercetări ale Diasporei din Tel Aviv, ale Arhivelor Naţionale – Direcţia Judeţeană Iași sau din registrele Stării Civile și ale Primăriei din Hârlău, ale Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România, ale United States Holocaust Memorial Museum din Washington, dar și din arhive particulare, cum ar fi arhiva dr. Șlomo Leibovici-Laiș, Arhiva Filip-Faibiș din Beer Sheva sau, nu în ultimul rând, arhiva lui Carol Iancu din Montpellier) sau din mai multe ziare și periodice, cărţi și articole referitoare la istoria României și a evreilor din România, din peste 80 de cărţi și articole referitoare la evreii din Hârlău, dintre care menţionăm doi autori, Michael Landau, cu a sa Monografie sentimentală a orășelului meu Hârlău (1976), și Marcel (Marcovici) Meridan, cu lucrarea Hârlău. Târgușorul evreiesc al tinereţii mele (1993), să aduni aproape o mie de documente reprezintă o muncă grea, pe care Carol Iancu a dus-o la bun sfârșit.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe