Ordonanţă cu premeditare

Grigore Cartianu Publicat la: 24-02-2015

Când politicienii comit anumite fapte prin care își batjocoresc votanţii, suntem tentaţi să spunem că mai jos de atât nu se poate. Dar există mereu loc de „mai jos”. Așa se întâmplă și cu celebra ordonanţă a traseismului politic. Avem aici toate ingredientele unei operaţiuni politice de tip interlop. E un fel de crimă cu premeditare la adresa democraţiei. Operaţiunea are câteva etape (parcurse sau în desfășurare) și aparţine unor personaje cu poziţii-cheie în stat. Etapa I: planul ticluit de Ponta-Dragnea-baroni. Jupânii PSD-iști din teritoriu au presat Centrul, iar Centrul, anticipând migraţia voturilor de la dreapta la stânga, a jubilat: da, o facem! Vor sări în sus ONG-urile, vor vocifera câţiva ziariști, va da un comunicat Ambasada SUA, dar știţi cum e: câinii latră, caravana trece. Etapa a II-a: diversiunea mediatică. Liderii PSD, cu Liviu Dragnea vârf de lance, au vorbit despre necesitatea unei OUG prin care „să li se facă dreptate” primarilor și consilierilor care, împotriva voinţei lor, sunt ţinuţi prizonieri de partidele haine. Argumentele-forte, perfect mincinoase: a) au fost aleși pe listele USL, iar USL nu mai există; b) trebuie deblocată administraţia locală, mai ales că vine iarna și… Doamne, ferește! Etapa a III-a: Ordonanţa de Urgenţă. Joi, 28 august: Ponta și Dragnea au semnat documentul, publicat peste cinci zile în Monitorul Oficial. Din 2 septembrie, ordonanţa se află în vigoare, deci produce efecte. Așadar, timp de 45 de zile, până pe 17 octombrie, primarii și consilierii pot pleca la orice partid fără a-și pierde mandatul. Etapa a IV-a: adormirea Avocatului Poporului. Victor Ciorbea confirmă așteptările tizului său din fruntea Guvernului, astupându-și urechile la sutele de solicitări de a ataca ordonanţa la Curtea Constituţională. Se explică de ce Ponta a apelat la arma banditească a ordonanţei: legile pot fi atacate de opoziţie la Curte, dar ordonanţele de urgenţă sunt blocate de marioneta deghizată în Avocat al Poporului. La trei săptămâni de la adoptarea OUG, Ciorbea încă nu reușise s-o citească, deși ea are un singur articol de zece rânduri. Etapa a V-a: dansul cadânelor parlamentare. Pe 17 septembrie, Camera Deputaţilor a respins legea de aprobare a ordonanţei, cu 195 de voturi „pentru”, 109 „împotrivă” și 21 de abţineri. Fiind lege organică, era nevoie de 203 voturi „pentru”. Nici o problemă pentru PSD: ordonanţa e în vigoare, întrucât forul decizional e Senatul. Până se va ajunge la vot în Senat, mai trec o săptămână, două… Operaţiunea „Racolarea primarilor opoziţiei” se desfășoară conform planificării partidului-stat. Urmează votul Senatului, contestarea la Curtea Constituţională, votul Curţii… și uite-așa trec cele 45 de zile de traseism. Iar Avocatul Poporului doarme… Acestui joc murdar și evident anticonstituţional (vezi art. 15, alin. 4 din Constituţie) i se mai poate opune doar bunul-simţ al aleșilor Opoziţiei, atât cât a mai rămas. Căci, vorba lui Pavel Tiudic, primarul PNL al comunei maramureșene Repedea: „Eu să plec? Da’ ce, sunt nebun? Am eu faţă de traseist? Eu sunt PNL-ist din 1992 și rămân aici până la moarte, nu se umblă așa din partide în partide! Cei care au plecat sunt bine plecaţi, mai încolo or să-și dea cu pumnii în cap… Ce să caut eu la PSD sau la alt partid?… Ordonanţa, pentru mine, este zero barat!”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe