Referendumul scoţian şi deliberarea democratică

Lucian Dîrdală Publicat la: 24-02-2015

Când acest text își va întâlni cititorii, rezultatele referendumului pentru independenţa Scoţiei vor fi deja cunoscute. Se va ști dacă ţara ciulinului va reapărea sau nu, ca entitate independentă, pe harta Europei și a lumii.

Autorul acestor rânduri și-ar dori ca răspunsul alegătorilor să lase neschimbate graniţele actuale și să îndemne la politici care să refacă solidaritatea. Oricare ar fi, însă, deznodământul, am fost martorii unui fascinant proces de manifestare a democraţiei, cu toate plusurile și minusurile ei.
Ceea ce urmează nu este o analiză a campaniei sau a dezbaterii publice în sens larg: ca întotdeauna, ultimele zile vor fi cele mai interesante. Este doar o încercare de a înșirui câteva argumente în sprijinul ideii că referendumul scoţian este o sursă de inspiraţie pentru toţi cei preocupaţi de viaţa politică occidentală.


Am avut, așadar, ocazia de a-l vedea pe Alex Salmond, un comunicator politic desăvârșit, în cea mai importantă bătălie a carierei sale. Populiștii rareori ajung în fruntea guvernelor, însă domnul Salmond este de șapte ani First Minister în Executivul scoţian (creat prin devoluţiunea de competenţe). Spre deosebire de cei mai mulţi dintre populiștii de pe continent, liderul scoţian este un populist cu un blazon democratic nepătat. Graţie lui, mulţi alegători au conchis că mândria e mai importantă decât precauţia, că promisiunea viitorului primează în faţa gloriei trecutului. Alex Salmond a reușit să ia cu el, înspre necunoscut, milioane de oameni.


Același lucru s-ar putea spune, într-un cu totul alt sens, despre premierul britanic David Cameron, care s-a hotărât să simplifice o realitate politică ce nu se preta la așa ceva. Dorind o rezolvare rapidă și tranșantă a problemei scoţiene, el a exclus din start varianta „devo-max” (transferul de noi competenţe către Edinburgh). Plasată pe buletinul de vot, ea ar fi subminat serios cauza independenţei, dar establishment-ul londonez a considerat că astfel ar fi doar amâ­nată, nu eliminată confruntarea decisivă. Uneori, non-soluţiile sunt preferabile asumării de riscuri, atunci când miza este enormă. Iluzia că deţii controlul, că poţi anticipa raţionamentele cetăţenilor este întotdeauna periculoasă.


Campania premergătoare referendumului a ilustrat și faptul că, în situaţii de mare încărcătură emoţională, reperele nu reușesc întotdeauna să tempereze pasiunile. Incertitudinea financiară și monetară sau nevoia de a renegocia aderarea Scoţiei la NATO și UE ar fi, în teorie, factori ce ar încuraja comportamentul precaut, orientat spre statu-quo. În fapt, rolul lor a fost mult mai mic decât se anticipa: echilibrarea rapidă a balanţei dintre susţinătorii și adversarii independenţei, la începutul lui septembrie, ne arată că instrumentele de analiză obișnuite se pot dovedi ineficiente în cazuri excepţionale.
Indiferent de rezultat, se va vorbi mult despre falia ce pare să despartă Scoţia de restul Regatului Unit.

Există, din acest punct de vedere, nenumărate combinaţii între cauze adânci și cauze superficiale. Reformele traumatice din epoca Thatcher; promisiunile neîndeplinite ale guvernelor New Labour, sub Tony Blair și sub scoţianul Gordon Brown; revenirea conservatorilor la putere sub stindardul ortodoxiei bugetare – toţi acești termeni vor fi introduși în ecuaţie. Lor li se adaugă elemente ce ţin de contextul internaţional: renașterea identităţilor regionale și fragmentarea statelor; distanţarea faţă de stilul de politică externă promovat de Londra (în special faţă de intervenţiile militare) și construirea unei imagini diferite a rolului Scoţiei pe arena globală, luându-se drept model statele nordice; și enumerarea poate continua. Toate acestea riscă să dea senzaţia unei supradeterminări, mai ales dacă ţinem cont și de suspectul uzual, petrolul din Marea Nordului. 


În fapt, supradeterminarea este întotdeauna un prieten fals. Marea provocare ar fi ordonarea și ierarhizarea cauzelor, precum și elucidarea modului în care oamenii își formează și își schimbă opiniile. Scoţia este un atelier de lucru fascinant pentru studiul politicii contemporane: membrii unei colectivităţi democratice mature și sofisticate au deliberat înaintea celei mai importante decizii colective din ultimele trei secole. Deliberarea nu se supune niciodată regulilor stricte ale raţionalităţii: teama și speranţa o însoţesc mereu.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe