Mare și mic

Stelian Dumistrăcel Publicat la: 24-02-2015

Orientarea în spaţiu și aprecierea valorii găsesc în aceste două adjective cele mai nuanţate și expresive posibilităţi de caracterizare, de la concretul material, ușor de presupus, la abstracţia subtilă. Să vedem, pornind, de regulă, de la Dicţionarul Academiei, câteva dintre sintagmele și enunţurile curente sau de spirit ales care se referă la dimensiuni, situaţii sau calităţi sau/și defecte apelând la numele conceptului „care depășește dimensiunile mijlocii obișnuite”, prin considerarea absolută sau prin comparaţie.

Ce este, mai întâi, mare? O plăcută surpriză o constituie faptul că, într-unul din primele texte traduse în românește, pentru dimensiunea impresionantă apare trimiterea la balenă: „Și făcu Dumnezeu mari pești ce să chemă chitul” (Palia de la Orăștie, 1581). În expresia mentalului comun rural, referinţele sunt însă, de obicei, la mediul înconjurător: ceva neobișnuit de voluminos, din perspectiva concretului, este, firește, „mare cât casa”, dar expresive sunt, în primul rând, comparaţiile în care ideea de „mare” este subînţeleasă: „o gură cât o șură”, „cu părul cât claia”, „cu ochii cât cepele” etc.

Iar în discursul public actual (recurgem la internet), referenţialele se pot diversifica de-a dreptul impresionant; iată mai întâi chiar referirea la casă, „o ofertă mare cât casa”, pentru ca să ajungem la hiperbola de-a dreptul bizară și chiar amuzantă: „șarpele mare cât un autobuz”, „o surpriză mare cât Ceahlăul”, „un sat mare cât România”, „o copertină mare cât… China” etc.


Ne face plăcere să revenim asupra faptului că una dintre comparaţiile din această familie, atribuite, în demersul didactic, ca aparţinându-i lui Coșbuc, din Iarna pe uliţă, „Uite-i, mă, căciula, frate,/ Mare cât o zi de post”, este, de fapt, de sorginte populară. Dovada o constituie prezenţa imaginii într-una dintre Didahiile mitropolitului Antim Ivireanu, în cuvinte de înaltă morală și de desăvârșită artă în legătură cu ţinuta creștinului în timpul postului, considerat de unii, profanator, un chin.


Iată contextul evocării enunţului respectiv, într-un discurs de cunoaștere omenească a turmei păstorite: „Nu te face trist ca copiii ce-i duc la școală; nu răpști [= cârti] împotriva zilelor celor curate; nu cerca sfârșitul săptămânii, ca sfârșitul iernii venirea verii; (…) nu număra zilele postului precum așteaptă argatul cel rău plata simbriei; nu te întrista căci nu fumegă cuhniia [= bucătăria] ta…”. Și, în continuare: „Mă rușinez a spune de posomorârea celor mâncăcioș, în ce chip să tânguiesc în zilele cele de post: cască adese, să culcă puţin și iară să scoală; dorm în silă și silesc să treacă zilele și să nu le priceapă”. Și, acum, evaluarea implicită a expresiei în discuţie ca aparţinând mentalului popular: „Să îngreuiază asupra soarelui, căci zăbovește a înopta; numesc zilele postului mai mari decât celialalte” („Cuvântul de învăţătură la dumineca lăsatului sec de brânză”).


Dacă unele dintre imaginile și enunţurile expresive având ca suport conceptul de „mare” sunt tributare, chiar dacă prin stupefacţie și detașare indiferent ironică, unui soi de admiraţie, perechile acestora în legătură cu „mic” transmit o altă notă generală, aceea de maliţie izvorând din memoria socială, dar pornind de la valori semantice generale. 


Ne propunem să ne oprim la familia respectivă în articolul următor, nu înainte de a oferi, ca introducere, două mostre de enunţuri ale confruntării mai mult sau mai puţin neutre, pe diferite planuri: „Mic să cheamă pănă în 25 de ai [= ani] și de acolia înainte să cheamă mare” (Carte românească de învăţătură, Iași, 1646) și, ca minunată sinteză de abstractizare, prin cea mai elocventă expresie a opoziţiei de cantitate, una dintre învăţăturile evanghelice ale lui Isus către ucenici, privind puterea credinţei: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muștar, veţi zice muntelui acestuia: mută-te de aici dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (bibliaortodoxa.ro, după Matei 17, 20).


Însă, atenţie: „micul” nu este doar neînsemnat ori de dispreţuit; ne-o spune proverbul „Buturuga mică răstoarnă carul mare!”.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe