Rusia ca supraputere

Dan Pavel Publicat la: 24-02-2015

Principala miză a președinţiei lui Putin este revenirea Rusiei la statutul de supraputere. Contrar clișeelor încurajate chiar de aparatul de dezinformare rusesc, prăbușirea URSS nu s-a datorat doar imploziei unui sistem bazat pe o economie centralizată, ineficientă, necompetitivă.

Economia sovietică a funcţio­nat astfel încă din 1918 și nu s-a prăbușit. Factorii interni ai prăbușirii supraputerii comuniste au acţionat abia prin convergenţa cu cei externi. Uniunea Sovietică s-a prăbușit în principal datorită supraextinderii la nivel global. Se poate demonstra cu harta și cărţile de istorie în mână cât de puternică era influenţa sovietică în zone enorme din Africa, Asia, Europa, America de Nord și America de Sud. Cealaltă supraputere, SUA, a pierdut teren serios în anii ’60, ’70 și chiar la începutul anilor ’80.

„Străpungerea” geopolitică și debalansarea s-au petrecut datorită radicalei schimbări de strategie făcută de Ronald Reagan în anii ’80 (anticipată, de fapt, de Jimmy Carter, susţinut de consilierul său de securitate, strategul Zbigniew Brzezinski). 


O anecdotă. Creditul pe care îl acordam unui important specialist în știinţe politice a fost serios zdruncinat când l-am auzit declarând unei audienţe entuziaste că nu știe să fi existat vreun război important câștigat datorită serviciilor secrete. Dintre multiplele exemple care îl contrazic, merită amintit cel al Afganistanului sovietizat. Acolo a avut loc cea mai importantă covert operation din istoria CIA, care în cele din urmă a dus la retragerea trupelor sovietice, prima înfrângere în război a Armatei Roșii, avanpremiera prăbușirii Uniunii Sovietice.


Paradoxal, deși URSS s-a prăbușit, iar China a devenit a doua putere economică, Rusia a rămas o supraputere nucleară și a doua putere militară a lumii. Cel puţin la fel de important este faptul că serviciile secrete au rămas la locul lor, fiind chiar mai puternice (pe lângă cele două servicii succesoare ale fostului KGB, uităm de GRU – toate extrem de active în Crimeea și estul Ucrainei). Iar în fruntea Rusiei a ajuns un kaghebist-șef. Ascensiunea politică a kaghebiștilor s-a petrecut tocmai pe fondul redresării economice a ţării.


Un alt clișeu: se prăbușește principala supraputere a lumii, SUA. Nu se prăbușește, dar au apărut noi centri geopolitici de (supra)putere (the rising powers): China, India, Brazilia, Indonezia, Turcia și, bineînţeles, Rusia. După bipolaritatea Războiului Rece a urmat unipolaritatea, iar acum lumea se îndreaptă către multipolaritate. Astfel, se apropie de sfârșit criza geopolitică asociată unipolarităţii. Simptomatică este situaţia din Siria. Acolo, SUA nu a intervenit, recunoscând implicit zona de influenţă a Rusiei (care, în ciuda prăbușirii URSS, nu și-a retras baza militară de la Tartus, Marea Mediterană, după cum a păstrat imensele baze militare din Sevastopol, Crimeea). Iar „califatul” întemeiat de ISIS recunoaște revenirea Rusiei la statutul de supraputere.

Pentru prima dată ameninţările jihadiștilor nu se mai îndreaptă doar către Occident și aliaţi, ci direct către Putin, pe care fanaticii islamiști vor să-l ucidă.


Rusia nu și-ar fi dat pe faţă intenţiile dacă Occidentul nu comitea erorile încurajării loviturii de stat din Ucraina împotriva lui Ianukovici. Fostul președinte avea legitimitate electorală și ar fi trebuit schimbat prin alegeri libere, dacă se voia păstrarea integrităţii Ucrainei ca stat. Rusia a acceptat cu greu pierderea influenţei în micile republici baltice, iar perspectiva extinderii UE și NATO în Ucraina contravenea planurilor „în adormire” de revenire la statutul de supraputere.


După terminarea Campionatului Mondial din Brazilia, microbistul Putin a rămas acolo pentru reuniunea BRICS. Zile întregi am urmărit la știri reportaje despre celebrarea victoriei echipei Germaniei, dar adevărata victorie a fost a Rusiei, care a pus la punct proiecte fabuloase și a încheiat avantajoase contracte economice (cu China, Brazilia, Africa de Sud, India și Argentina), de natură să compenseze sancţiunile SUA și UE. Occidentul continuă anumite afaceri cu Rusia, deși acum nu mai poate nega nimeni că este o ameninţare privind securitatea.

Încrengătura complicată de interese din lumea globalizată este zdruncinată din temelii de ambiţiile puse în practică de Rusia de a redeveni supraputere. Se încheie și o perioadă importantă din istoria postmodernă: este sfârșitul globalizării, așa cum o știam, cea despre care s-au scris cărţi care nu mai sunt de actualitate.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe