Putin şi Thrasymachos

Adrian Niță Publicat la: 24-02-2015

Conflictul ruso-ucrainean a ajuns într-o fază de maximă și periculoasă intensitate: crearea unui stat artificial, a unei enclave, de fapt, care să fie un permanent focar de tensiune. Astfel, Ucraina nu va mai putea avea pretenţia să adere la UE sau la NATO. Deși acest lucru era previzibil încă de la începutul conflictului, câteva aspecte ale acestei crize internaţionale sunt de-a dreptul uluitoare.

Este uluitor cum președintele Putin ţine cu tot dinadinsul să fie considerat  inamicul public numărul 1 al Europei. Dispreţul de care dă dovadă, megalomania, aroganţa și sălbăticia lui sunt trăsături tipice nu atât ale unui conducător puternic, așa cum vrea să fie, ci ale dictatorilor de talia lui Mubarak, Gaddafi, Mahmoud Ahmadinejad sau Bashar Al-Assad.

Nesocotirea valorilor ce stau la baza civilizaţiei europene îl fac, în plus, să fie asemenea lui Hitler. Cum sunt convins că are informaţii despre felul cum este perceput de europeni, trag concluzia că acest dispreţ îl face să fie și mai nedrept, și mai violent.
În al doilea rând, nesocotirea dreptului internaţional face în așa fel încât Putin să adere la o teorie a dreptăţii de tipul celei sofiste. De exemplu, după Thrasymachos, dreptatea înseamnă supunerea faţă de legile arbitrare ale unui stat, legi care sunt, la rândul lor, instrumente cu ajutorul cărora cei puternici reușesc să-și păstreze poziţiile în societate. Această înţelegere a dreptăţii îi permite celui puternic să facă tot ce dorește: el nu va acţiona în limitele trasate de legi și norme, ci va depăși permanent aceste limite pentru a-și realiza propriile interese.


Din această perspectivă, relaţia dreptate-putere este una cu două tăișuri pentru cine o concepe în acest fel: mereu se va găsi cineva care să fie mai puternic. Dacă nu acum (așa cum e cazul Ucrainei), poate peste un an, peste doi sau peste zece și în special atunci când statele se vor coaliza împotriva celui care depășește limitele ordinii internaţionale. Este greu de crezut că Putin nu știe asemănarea izbitoare cu cazul Germaniei lui Hitler.


Un alt aspect al crizei ruso-ucrainene este legat tot de putere. Este lăudabilă reţinerea iniţială a Ucrainei în a folosi forţa în raport cu cei care au atacat-o. Iniţial, au fost multe luări de poziţii cu privire la nedeschiderea focului: ucrainenii, pașnici, înţelepţi, au dorit ca Rusia să ia tot ce vrea, dar să nu se ajungă la pierderea de vieţi omenești. Între timp, lucrurile au evoluat: au avut loc alegeri, iar noul președinte a început că acţioneze mai decis și mai eficient.


Dar cu toate acestea Ucraina acţionează într-un mod de neînţeles: dă amnistii, încetează focul, duce tratative cu rebelii, are o atitudine în continuare pacifistă. Or, soluţia este una singură, și anume cea radicală: dacă președintele Poroșenko vrea să-și apere patria, atunci chiar trebuie să o facă, adică să lupte cu rebelii. Este greu de înţeles cum reușesc o mie de rebeli – sau câţi vor fi fiind – să ţină pe jar o forţă mondială cum este Ucraina. Desigur, nimeni nu dorește ca Ucraina să-și folosească armele nucleare, însă chiar și numai folosind armamentul convenţional ar putea respinge rebelii în mai puţin de două săptămâni (atât a declarat Putin că are nevoie să ajungă la Kiev și tot atât poate face și armata ucraineană ca să ajungă la Moscova).


Se va spune că Putin nu va accepta un asemenea scenariu. Dar să nu uităm că acest război (nedeclarat) nu e cu Rusia, ci cu ceea ce se vrea a fi Noua Rusie. Ucraina trebuie să înţeleagă că nimeni nu va interveni în acest conflict, nici UE, nici NATO (decât poate neoficial), așa că numai prin decizie și acţiune hotărâte Ucraina poate elibera ţara de forţele rebele. Fără a-i prigoni (pedepsi) în vreun fel pe etnicii ruși, Ucraina poate și trebuie să rezolve singură conflictul în care a atras-o Putin.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe