Adaptarea la realitate

Andrei C. Şerban Publicat la: 24-02-2015

Am ajuns să cred că despre experiența unei dictaturi nu poți vorbi cu adevărat decât plasând-o sub semnul grotescului, al figuralului. Și, tot astfel, să cred că doar confesiunea lirică pare să depășească în autenticitate filele unei cărți de istorie, întrucât, pornind chiar din interiorul unei lumi totalitare, își asumă acel grad al contrafacerii metaforice a realității care mai putea permite o oază de normalitate celor ce nu se doreau compromiși.

Într-un asemenea univers demonizat de politicile restrictive ale ceaușeștilor, nouă tineri poeţi de limbă germană au decis să-și unească forţele, înfruntând pe câmpul literaturii ostilitatea unui sistem absurd și subjugator. Își spuneau Grupul de Acţiune Banat (pentru că „poeziile sunt acţiune”) și au activat timp de trei ani, începând din 1972, ca un club de lectură și de scris dedicat rebelilor germanofoni contra autorităţii statale.

Conștienţi de responsabilitatea și riscurile pe care le presupunea un asalt la adresa limbajului oficial, cei nouă literaţi și-au început lupta pentru recâștigarea propriului drept de exprimare. Iată că, în sfârșit, publicul român are acum posibilitatea să intre în contact cu antologia realizată de Corina Bernic și de Ernst Wichner, La început a fost dialogul, care strânge la un loc câteva dintre textele marcante și definitorii pentru o încercare de a portretiza manifestul literar al Grupului.


Totul este în aparenţă destul de simplu. Un mecanic dedicat care lucrează cu piese de proastă calitate va anticipa randamentul minim al mașinăriei. Un alpinist împătimit care nu primește decât o pereche de pioleţi fragili simte, încă dinainte de a face primul pas, certitudinea unui eșec fatal. Un brutar talentat ale cărui ingrediente trădează o prospeţime de mâna a doua știe că dintr-o clipă în alta se poate trezi cu bătăi insistente la ușă. Dar un poet lucid căruia i se oferă un limbaj prefabricat ce va face? Cu certitudine, nu va demisiona, pentru că, așa cum ne-o dovedesc poeţii germanofoni, actul scrierii ajunge să fie o datorie faţă de adevăratele valori ale comunităţii, singurele care mai pot ţine conștiinţa umană pe linia de plutire.

Prin urmare, scriitorul pus în situaţia de a-și recăpăta un mod personal de exprimare știe că limbajul contrafăcut nu poate fi combătut decât cu propriile mecanisme textuale. Iar intenţiile literare ale Grupului de Acţiune Banat nu par să iasă din această sferă. Poezia experimentală ajunge, astfel, în centrul atenţiei prin mimarea unui limbaj incoerent, mizând pe o estetică avangardistă, care își propune demascarea acestei pervertiri progresive a sensului.

Gerhard Ortinau și Werner Kremm par să dea tonul acestor formule de scriere, urmaţi îndeaproape de Klaus Hensel, unul dintre simpatizanţii apropiaţi ai Grupului, în timp ce Anton Sterbling își întreţese textele cu tente absurde, de sorginte ionesciană. Într-un asemenea univers (non)ficţional, părţile de vorbire sunt arestate și supuse unui rechizitoriu care le redefinește statutele, știrile de ziar se rezumă la o înlănţuire infinită de date aberante transpuse într-un limbaj care trădează inconsistenţa, o suită de voci tragice își cântă pierderea libertăţii într-un imn plin de avânt muncitoresc, persoanele în căutare de divertisment sunt pe urmele unor specimene rare de oameni care nu gândesc, în timp ce frica se plimbă prin oraș, invadând adesea sălile de cinema, unde se scrie istoria zilei de mâine.


În ciuda cenzurii oficiale, s-a scris mult în timpul co­munismului. Ca să nu mai vorbim despre tomurile care au urmat înlăturării politicii de stat. Dar, chiar și pentru cititorii care pot afirma că s-au săturat de prea multele pagini de literatură care nu fac decât să reactualizeze iar și iar lumea gri a cotidianului predecembrist, este interesant cel puţin de urmărit în antologia de faţă coagularea germenilor acelei poezii cuprinse parcă de efectul unui sedativ ce o forţează să-și amâne detonarea, poezie care va da ulterior specificul scriiturii Hertei Müller. Și poate că nu este întâmplător faptul că universul celor deposedaţi pe care Nobelul românesc (?) îl redă cu o precizie și o delicateţe greu de egalat pare să-și găsească rădăcinile tocmai în acest mic grup literar al rebelilor bănăţeni.

Pentru că, parcurgând această antologie, cititorul va înţelege că singura modalitate de adaptare la realitatea atât de cenușie pe care tinerii poeţi și-au fixat-o ca deviză era aceea de a nu-și trăda cu nici un preţ propria sensibilitate. Manifestul Grupului de Acţiune Banat devine, astfel, o luptă pentru apărarea propriei vulnerabilităţi în faţa monstrului totalitar.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe