Cultură şi entertainment

Daniel Cristea-Enache Publicat la: 24-02-2015

O recentă dezbatere, organizată, în cadrul ediției a doua a FILIT, de revista în care citiți acest text, i-a grupat la Iași, la Biblioteca Centrală Universitară, pe reprezentanții unora dintre cele mai importante reviste culturale autohtone. La invitaţia lui Daniel Șandru, moderatorul de un calm englezesc al dezbaterii, au răspuns Carmen Mușat de la Observator Cultural, Marius Chivu de la Dilema Veche, Alexandru Lăzescu de la 22, George Bondor de la Timpul și (cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă) reprezentantul revistei și platformei online Literatura de azi. Tema dezbaterii fiind „Jurnalismul cultural în epoca new-media”, se putea prezuma că revistele culturale pe suport tradiţional, tipărite, vor fi confruntate de către mine, ca apostol al viitorului net mesianic, cu un trecut glorios și cu perspectivele mai puţin roze ale scăderii numărului de cititori.

În realitatea dezbaterii, lucrurile au stat altfel, și aceasta fiindcă apostolul progresului online fu Marius Chivu, în timp ce eu mă resemnai să-l urmăresc cu gura căscată, precum majoritatea spectatorilor, uimiţi peste poate de zicerile criticului entertainer.


În viziunea lui Marius Chivu, „News feed-ul Facebook îmi oferă mai multe informaţii decât un teanc de reviste culturale”, iar „cultura e legată de ideea de 
entertainment”. „Am o părere proastă despre revistele culturale, care în România au fost doar un instrument al orgoliilor diverselor grupuri de artiști. Aproape nimeni nu a făcut reviste culturale cu gândul la cititori, ci doar pentru a avea unde să-și exprime orgoliile”, a accentuat colegul nostru, deplângând faptul că și-a pierdut ani din viaţă cu revistele culturale… „Cred că trebuie să ne scoatem din cap că o revistă culturală trebuie să formeze; o revistă culturală nu formează pe nimeni”, a adăugat fostul colaborator la România literară, la 22, la Cultura și actualul redactor la Dilema Veche, ironizând – cu termenul său – „piedestalul” revistelor noastre culturale: „Nu mai suntem pe vremea Daciei literare, când venea revista cu trăsura și nu mai aveam nimic altceva de citit timp de trei luni”.


Ceea ce părea o secvenţă de stand-up comedy (deși Marius Chivu stătea jos) a devenit un derapaj pe arii tot mai largi. Specialiștii români, precum Armand Goșu de la 22, nu se compară cu cei străini, cultura română nu interesează pe mai nimeni, nici pe străini, nici pe românii înșiși, fiindcă noi „nu trăim în cultura românească”. Școala nu trebuie să aibă un rol formator, pentru că tinerii se formează singuri, pe Facebook și în cluburi. Și iar news feed, și iar entertainment, „si dă-i, si luptă, neicusorule”, întru eliberarea tinerimii române de revistele tipărite, de tradiţia culturală, de comunitatea academică a specialiștilor, de școală…


Acest discurs a sunat foarte bizar în Aula unei Biblioteci, dar m-am amuzat să observ, postându-l chiar pe Facebook, că el i-a indignat tocmai pe cei din mediul în numele căruia Marius Chivu vorbea. Era cumva firesc, nu doar în ordine culturală, ci și într-o raportare pragmatică. Atunci când în numele tău se susţin asemenea enormităţi, reacţionezi prompt. Facebook-ul însuși i-a oferit colegului nostru feedback-ul și i-a sancţionat tezele aculturale susţinute cu aplomb.


De ce cultura nu poate fi asimilată ori confundată cu entertainment-ul? De ce avem nevoie și de școală pentru copiii noștri, nu numai de cluburi? De ce revistele noastre culturale sunt astăzi mai importante decât oricând, după ce majoritatea ziarelor cu tiraje altădată mari se confruntă cu o criză de proporţii? De ce trebuie să deplângem dispariţia LA&I, suplimentul ziarului Cotidianul, a Adevărului literar și artistic, suplimentul ziarului Adevărul, a revistei Idei în dialog, în loc să jubilăm?


În optica până la urmă mai degrabă întristătoare decât comică a colegului nostru, a fi în cultură înseamnă a fi vizibil și a avea fani, a fi cool scriind la publicaţii glossy, a fi specialist în toate și de fapt în nimic. Calculul său e unul de oportunitate și miza lui atât de mică nu-i dă nici neliniști, nici insomnii. Mentalitatea de tip Marius Chivu este mentalitatea celui foarte mulţumit de el însuși și care nu are ceva să-și reproșeze. Eu, de pildă, îmi reproșez că am putut lua în serios, la un moment dat, recenziile pe care un Marius Chivu mai tânăr și mai responsabil le scria cu ani în urmă în România literară și că i-am făcut credit, cum se spune. E o mare dezamăgire să constaţi pe cine și ce ai creditat.


Noroc că, după FILIT Iași, am mers la FestLit Cluj și l-am putut asculta pe Nicolae Manolescu vorbindu-le studenţilor de la Literele clujene despre „degradarea ideii de școală”, necesitatea spiritului critic și importanţa decisivă a lecturii.
Era ca și cum, întors de la un bâlci ieftin și jalnic, regăseam străzile, tramvaiele, copacii și celelalte repere prozaice ale normalităţii.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral