Parazitismul social

Mioara Anton Publicat la: 24-02-2015

Anii ’70 debutau cu o măsură menită să pună ordine în existenţa agitată a tinerilor nonconformiști ale căror gusturi muzicale și ţinute vestimentare deveniseră mult prea stridente pentru normele rigide de convieţuire ale societăţii socialiste.

Modernizarea prin industrializare, urbanizare și accesul la informaţie prin intermediul presei scrise, televiziunii și radioului creaseră noi atitudini și comportamente.

 
Liberalizarea din primii ani ai regimului Ceauşescu, precum şi deschiderea către Occident permiseseră pătrunderea unor obiceiuri considerate periculoase pentru moravurile socialiste. Liderii partidului au intuit potenţialul contestatar al noilor tendinţe, mai ales că valul protestelor care străbătuse America și Europa Occidentală la sfârșitul anilor ’60 anunţase apariţia unei noi generaţii, care proclamase ruptura de lumea veche. Blugii, tricourile colorate și paietate, moda părului lung atât la femei, cât și la bărbaţi, nuanţele tari ale vestimentaţiei cotidiene șocau într-o societate convenţională și conservatoare.


Nemulţumirile oficiale au luat forma unui decret special emis la 11 aprilie 1970, prin care erau sancţionaţi toţi cei care nu respectau regulile de convieţuire socială, ordinea și liniștea publică sau se sustrăgeau „îndatoririi cetăţenești” de a munci. Viaţa parazitară era asociată cu vagabondajul, cerșetoria, comerţul ilicit (bișniţa), prostituţia, șomajul, jocurile de noroc, consumul excesiv de băuturi alcoolice, violenţa domestică, huliganismul și vandalismul. Parazitismul social se sancţiona cu închisoare contravenţională de la o lună la șase luni sau cu amendă de la 1 000 la 5 000 de lei.

În realitate, se dorea identificarea și pedepsirea tuturor celor care refuzau din diferite motive ca, după finalizarea studiilor, să se alăture efortului general de construire a societăţii socialiste. În această categorie intrau cei care refuzau repartiţiile, care fuseseră respinși la examenul de admitere în facultăţi sau care nu reușeau să treacă examenul intermediar pentru continuarea studiilor liceale.

Acesta era și motivul pentru care, din noiembrie 1976, alte două legi obligau înscrierea în evidenţele direcţiilor de muncă a tuturor persoanelor apte să muncească. Înăsprirea legislaţiei muncii a fost direct legată de criza economică, de derapajele din industrie și de nevoia regimului de a folosi toate resursele umane pentru îndeplinirea planurilor sale economice.


Societatea a fost îndemnată să se mobilizeze pentru apărarea bunei-cuviinţe și a principiilor vieţii socialiste, fiind înfiinţate echipe speciale pentru identificarea paraziţilor sociali. Scânteia a fost la datorie și a declanșat campanii împotriva „trândavilor”, „trântorilor”, „vagabonzilor” și „profitorilor”. Ceaușescu ceruse în martie 1970 depistarea „elementelor huliganice, parazitare și descompuse moral” care încălcau liniștea publică și purtau ţinute stridente. Într-un prim raid, în București fuseseră identificate 3 453 de persoane fără acte de identitate și îmbrăcate necorespunzător. Cei mai mulţi dintre ei erau studenţi și elevi care au fost obligaţi să renunţe la blugi și să-și tundă părul.


Războiul împotriva „pletoșilor” a agitat spiritele sensibile și conservatoare. Într-o ţară angajată să construiască socialismul, exuberanţa tinerilor fără ocupaţie nu putea decât să irite. 


Cetăţenii cinstiţi, indignaţi de comportamentele antisociale, îndemnau la depistarea „elementelor declasate” și trimiterea lor pe șantiere, fabrici și uzine. Gheorghe Leahu din București cerea ca „toţi tineri, băeţi și fete, care stau ca paraziţii pe stradă și în localuri, să fie depistaţi și trimiși la muncă acolo unde ţara are nevoie”. Iulian Diosig, membru de partid și muncitor la fabrica de mobilă din Sibiu, propunea la 8 septembrie 1971 un plan de măsuri pentru educarea ideologică a tuturor cetăţenilor. Revoltat peste măsură de încălcarea moralei socialiste, el cerea interzicerea în sălile de spectacole, în localurile publice, pe străzi și în parcuri a persoanelor îmbrăcate „în chiloţi și în costume de baie, bărbaţi în maieuri, tot felul de mini jupuri și tineri pletoși care indignează opinia publică. Toată lumea să fie îmbrăcată în mod ordonat și civilizat”.

Pentru a fi evitate influenţele externe dăunătoare, el propunea restricţii la frontieră, astfel încât cetăţenilor străini, „pletoși și cu ţinută necorespunzătoare” să le fie refuzată intrarea în ţară. Pentru Breazdău Vasile din Sălaj, sursa răului era apariţia în emisiunile televizate a „lăţoșilor, cu fel de fel de fiare atârnate la gât sau aplicate pe haine”, o adevărată ofensă la adresa bunului-gust. 


Campaniile propagandistice și pedepsele exemplare nu au reușit să stopeze un fenomen care luase amploare. Viaţa cotidiană și-a continuat ritmul dincolo de obsesia regimului pentru impunerea unor reguli absurde de conduită, iar tânăra generaţie nu a renunţat, în ciuda presiunilor, la codurile neconvenţionale care o individualizau în peisajul monoton și rigid al societăţii comuniste.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral