Promotoare ale artei din diaspora

Adina Scutelnicu Publicat la: 24-02-2015

La mii de kilometri de casă, la Gisors, în Franța, și la Nürnberg, în Germania, două românce au luat viața de la capăt într-un domeniu pe cât de labirintic și ermetic, pe atât de incitant și riscant. Oana Amăricăi și Cristina Simion s-au încumetat, fiecare pe cont propriu, să se aventureze în spinoasa lume artistică deschizându-și galerii de artă contemporană departe de lumea în care au trăit și de profesiile avute până la un moment dat.

 

La Apartée, în Franţa, Oana Amăricăi, absolventă de Relaţii Internaţionale și Limbi și Literaturi Străine, promovează arta marginală în toate formele ei, de la naiv la expresionism, trecând prin singular, figuraţie liberă, outsider art american, grafisme psihedelice etc. Cristina Simion, absolventă a Politehnicii ieșene și a universităţii californiene Stanford, încearcă prin intermediul Tiny Griffon Gallery să aducă arta din lumea exclusivistă a colecţionarilor și a oamenilor bogaţi în faţa publicului larg. Ambele proiecte sunt la început de drum și vor suferi cu siguranţă transformări sub asediul criticilor sau al aprecierilor, dar, undeva în planul secund, elementul de constanţă va fi efortul celor două românce de a promova creatori și creaţii și de a emoţiona spectatorul, fie el și ocazional.

Artă românească la Tiny Griffon Gallery

„Nu cred că visul vieţii mele a fost lansarea unei galerii de artă”, ne-a mărturisit Cristina Simion, iniţiatoarea proiectului Tiny Griffon Gallery din Nürnberg, „însă după douăzeci de ani în mass-media (mai ales în presa scrisă), aveam nevoie de o schimbare. Galeria de artă a fost o idee care nu mi-a venit de pe o zi pe alta. Am gândit-o ca pe o oportunitate de a transforma o pasiune în profesie, cu o componentă idealistă: e un lucru frumos să promovezi arta și artiștii”, mai spune ea. Cristina Simion, fost general manager al unuia dintre cele mai masive grupuri de presă – Edipresse AS, care edita publicaţiile Elle, Avantaje, Joy, Viva etc. –, a studiat la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” și la Stanford, însă în cu totul alte domenii decât cel artistic. Schimbarea nu s-a produs ușor, după cum ne-a povestit.


Tiny Griffon Gallery s-a dovedit a fi o întreprindere laborioasă. „A fost greu să găsesc un spaţiu adecvat și încă și mai greu să-l conving pe proprietar să mi-l închirieze. A fost o aventură să-l renovez și să-l transform într-o galerie, cu tot ceea ce presupune aceasta: un loc de expunere, unul de conversaţie, o mică bibliotecă de artă pentru cei interesaţi, amplasarea luminilor și toate celelalte. E și mai greu să găsesc oameni interesaţi de artă și care să nu poarte cu sine prejudecăţi legate de România, deși artiștii pe care îi invit să expună nu sunt doar români.”

Cu toate acestea, în Tiny Griffon Gallery expun mai mult artiști români, pentru că piaţa românească îi este mai cunoscută și pentru că însăși Cristina este româncă, deci rezonează mai bine cu mesajul artiștilor noștri plastici. „Admir la invitaţii mei faptul că știu să-și construiască o identitate artistică fără să piardă din vedere modernitatea. Căci a fi artist contemporan înseamnă mult mai mult decât să trăiești în contemporaneitate, înseamnă să creezi în contemporaneitate”, crede ea.


Plecarea din România și ruperea de mass-media au fost mai mult o necesitate. Cristina a povestit că a ales s-o ia de la capăt în Germania fiindcă, dacă ar fi rămas în ţară, i-ar fi fost mai greu să renunţe la presă și ar fi avut mai multe șanse să continue ceea ce făcea. Așadar „a smuls leucoplastul” și s-a mutat în landul bavarez, la Nürnberg. Pe considerentul că „arta și frumosul trebuie să facă parte din viaţa tuturor”, nu doar a colecţionarilor sau a oamenilor cu foarte mulţi bani, Cristina și-a început noua viaţă de promotor artistic. Arta e o investiţie în sănătatea noastră mintală, crede ea, în perpetuarea puterii de a te bucura de frumuseţe, în echilibrul nostru, dar și o investiţie socială.

Arta e mult mai des un subiect care unește oamenii, decât unul care îi dezbină. „E cu mult mai mult decât o temă a conversaţiei la cină, e o lume în care comunicarea nu e intermediată de cuvinte, în care înţelegerile pot fi multiple fără a fi contradictorii, e modalitatea de a ne identifica simţirile proiectate în forme și imagini”, mai susţine Cristina. „S-ar putea să termin aventura aceasta înainte de a-mi vedea dorinţele devenite realitate, căci resursele mele sunt dureros de limitate”, admite ea, „dar măcar voi trăi cu satisfacţia de a fi încercat. Și mai e ceva ce-mi va rămâne mereu: bucuria de a fi cunoscut oameni frumoși”.

Diplomaţie culturală neoficială la Apartée

Oana Amăricăi a absolvit Relaţii Internaţionale și Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universităţii București. Și-a început activitatea ca ziarist de lifesyle, dar criza economică a determinat închiderea revistei și reorientarea Oanei către diplomaţia culturală. Ajunsă la Ministerul Culturii, pe post de consilier pentru relaţii internaţionale, Oana a avut parte de multe „întâlniri senzaţionale”, după cum ne-a povestit, dar cea mai importantă n-a fost cu o persoană, ci cu un tip de artă care a fascinat-o imediat, intens, irezistibil. „Am descoperit arta marginală sau arta din afara normelor, o categorie extrem de largă, care cuprinde, printre altele, arta brută, arta naivă, arta singulară, figuraţia liberă etc. A fost aproape o întâlnire karmică. Am simţit în faţa unor opere recente aceeași emoţie pe care o simţisem în faţa capodoperelor clasice văzute în muzee.”


În același timp, l-a cunoscut pe Jean Luc Bourdila, un mare pasionat care organiza deja de câţiva ani un festival anual de artă singulară, numit Grand BAZ’ART. În 2013, acesta i-a propus să organizeze un fel de guest-show pentru ediţia a cincea a festivalului, o expoziţie-mostră reunind lucrări ale unor artiști în afara normelor din România. Succesul obţinut a făcut ca Oana să participe și la ediţia a șasea, din 2014, a Grand BAZ’ART-ului, de data asta în calitate de coorganizator al festivalului, nu doar de curator al unei expoziţii.

Începând cu ediţia 2015, festivalul se va muta la Gisors, „un splendid oraș medieval din apropierea Parisului, același oraș în care am instalat și Galeria Apartée, un fel de buzdugan vestitor al festivalului”. Concret, Apartée încearcă să se înscrie într-un trend de democratizare a pieţei artei, „care se manifestă din ce în ce mai pregnant în Vest”, precizează iniţiatoarea acestui proiect.


„De ce în Franţa? V-aș răspunde cu întrebarea «unde oare, dacă nu în Franţa?». Pentru că arta în afara normelor e un fenomen cunoscut aici, din ce în ce mai popular, cu un circuit bine stabilit, cu adevărate instituţii care îi sunt dedicate și cu o literatură de specialitate serioasă și credibilă. În România, din păcate, doar arta naivă se bucură de o oarecare popularitate”, crede Oana Amăricăi. La Apartée există libertatea de a expune lucrări oricât de provocatoare, de dure sau de „impudice”, cu condiţia ca provocarea să nu fie gratuită.

„Nu căutăm să șocăm cu orice preţ, dar nici nu evităm să expunem lucrări de calitate de teama reacţiilor publicului.Și asta pentru că publicul festivalului e unul avizat, de cunoscători veniţi uneori de la sute de kilometri distanţă. Aici, artiștii români au și vor avea mereu locul lor în expoziţie, într-un demers de diplomaţie culturală neoficială. Continui munca pe care o făceam la minister, într-un fel, dar din afara sistemului.”

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe