Iașul excelenței

Daniel Șandru Publicat la: 24-02-2015

În poves­tea noas­tră, a e­­chipei de la Timpul, poveste a cărei primă parte e scrisă pe 13 decembrie anul acesta, subiectul prin­cipal este cel al excelenței. E o poveste prin care preluăm trecutul, premiem prezentul și pregătim viitorul. Prima ediție a Galei „Oamenii Timpului” evidențiază excelența Iașului, așa cum este aceasta configurată de personalitățile sale de excepție. Sperăm, însă, ca povestea să meargă mai departe, an de an, nu doar pentru Iași, ci și pentru celelalte orașe culturale ale României, întrucât avem convingerea că personajele excelen­ței se regăsesc în fiecare dintre acestea. La Iași, așa cum i-am văzut noi, Oamenii Timpului sunt toți cei ca­re, prin ceea ce au făcut în timpul anului ce stă să se încheie, cei mai mulți departe de lumina reflectoarelor, au marcat evoluția comunității în toate domeniile pe care le-am luat în considerare: Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație culturală, Memorie și Istorie, Jurnalism cultural, Tinere valori, Sănătate, Antreprenoriat. Ca atare, 10 categorii ale excelenței Ia­șului și 47 de personalități care, în opinia noastră, au făcut-o posibilă și față de care, așa cum am specificat deja, trebuie să facem o cuvenită reverență.

Nu asumăm, în aprecierea exce­lenței Iașului și a personalităților sa­le de excepție, infailibilitatea. Pen­­tru echipa campaniei „Oamenii Timpului”, constituită din colegii de la Editura Adenium, producătorul Galei, din membrii redacției Timpul și din cei ai Asociației Revistei, ca organizatori, precum și din entuziaștii noștri parteneri de la Asociația Studenților Jurnaliști, scrierea acestei povești înseamnă conturarea unui cadru al normalității sociale. Și înseamnă, în același timp, un proces de învățare, deopotrivă pentru noi și pentru comunitate, a lecției recunoașterii și a recunoștinței. Din această perspectivă, se înțelege că, asumând ideea construcției subiective a realității sociale, ne aflăm în planul secundar al acestei povești. Rolul nostru este unul minor, doar acela de a aduce la scenă deschisă personajele excelenței Iașului, spre a le aplauda și spre a le premia. Aceste personaje ocupă, așa cum considerăm că este firesc, prim-planul. 

Este îmbucurător că, alături de noi și de cititorii revistei Timpul, contribuie la scrierea poveștii din acest decembrie nobil toți cei care au acceptat să ne fie parteneri, de la finanțatorul campaniei, Consiliul Județean Iași, și până la sponsori, partenerii oficiali și partenerii media. Îi asigurăm și aici de întreaga noastră recunoștință, întrucât au făcut posibil ca oamenii de excepție ai Iașului să fie apreciați așa cum merită, ca urmare a unui proces de documentare, a unuia de votare, la care publicul a participat într-o proporție semnificativă (ce înseamnă, mai exact, 27 245 de voturi pentru toate cele 10 categorii) și, așa cum este firesc, a unui foarte riguros proces de jurizare, realizat de 10 personalități marcante în plan național și internațional. Aceasta este, considerăm noi, alternativa normalității, pentru că excelența unei comunități nu poate fi apanajul de imagine al unui om sau al unei grupări. Ea există independent de meschinărie și de micimea funcțiilor vremelnice, fie acestea politice ori administrative, e foarte departe de orgoliile mai mici ori mai mari și, mai devreme sau mai târziu, ajunge să fie recunoscută ca atare.

Acum, în acest decembrie al lui 2014, e un astfel de moment al unui act de normalitate, un moment în care Iașul excelenței este prezentat la scenă deschisă, spre a fi apreciat și întru exprimarea recunoștinței întregii comunități.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe