Angelo Mitchievici. Încă un exercițiu de admirație

Radu Vancu Publicat la: 24-02-2015

Despre Angelo Mitchievici, Sorin Stoica scria prin 2003 într-o anchetă din Timpul că are fraza cea mai elaborată din toată generația lui și avea cea mai mare încredere în proza lui viitoare. Îmi place și mie foarte mult proza lui Mitchievici, e, alături de T.O. Bobe, Veronica D. Niculescu, Filip Florian, Mihai Mateiu, Augustin Cupșa, unul dintre stiliștii de forță ai prozei recente. Adică unul dintre scriitorii cu frază într-atât de personală, încât e imediat recognoscibilă; iar a face astfel de fraze, scrie undeva Mircea Cărtărescu în jurnalul lui, e cea mai importantă calitate a unui scriitor.

Însă, pe lângă scrisul lui de artist, Mitchievici e și un campion al scrisului erudit; scrie cu egală competență superlativă despre arta decadentă de pe la 1900, despre filmul contemporan, despre literatură și decadentism, despre „fizionomiile decadente” ale lui Mateiu Caragiale, despre modernitatea românească & cultura faliei, despre istoria comunismului românesc & universal, despre postcomunismul românesc, iar acum înțeleg că scrie o carte despre Caragiale-tatăl. E tonic să vezi un scriitor tânăr având expertiză în atâtea domenii, e practic cel mai bun contraexemplu care-mi vine în minte de fiecare dată când cineva lansează filipice împotriva prezenteismului & inculturii junilor literatori. Prea puțini dintre autorii filipicelor au pus vreodată piciorul în continentele bibliografice cartografiate de Mitchievici.

Ba mai mult, pe lângă toate astea, Mitchievici mai e și un exemplar intelectual implicat. Atât instituțional, cât și public. În ce privește implicarea instituțională, a făcut admirabilă echipă cu Vladimir Tismăneanu & Ioan Stanomir la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Știu direct destule dintre lucrurile foarte bune pe care le-a făcut acolo, la unele proiecte am participat și eu – de exemplu, la Caravana cinematografică, o idee a lui Mitchievici prin care a adus în liceele din țară filme precum Katyn-ul lui Wajda, de pildă, sau Amintiri din Epoca de Aur al lui Mun­giu, iar liceenii au discutat apoi despre comunism și democrație. În Sibiu s-au ținut proiecțiile & discuțiile astea la liceele Lazăr & Goga și am putut recruta de acolo câțiva membri ai cenaclului Zona nouă, printre care și Vlad Pojoga, tânărul poet care acum conduce și cenaclul, și revista eponime. Tot instituțional vorbind, Mitchie­vici e și președintele filialei Constanța a USR. Cât despre implicarea publică propriu-zisă, articolele lui de atitudine, întotdeauna oneste & clare, au contat mereu pentru mine în găsirea punctului just de înțelegere a lucrurilor.

Mi s-a reproșat recent că scriu prea admirativ despre oameni. E o culpă reală, mi-o recunosc – și o voi practica mai departe cu impenitență. În vremuri în care mai toată lumea pare a ști să  disprețuiască, mă simt bine admirând. Mai ales că oamenii admirabili nu-s prea mulți, de altfel. În orice caz, n-am scris niciodată admirativ (chiar dacă-l admiram) despre un om care mi-ar fi putut aduce un profit social direct. Tocmai pentru a nu putea fi acuzat că admirația mea e interesată. (De altfel, reproșul venea în siajul unui text al meu despre profesorii de liceu Gheorghe Cîrstian & Emil Munteanu, care scot de câțiva ani pe bandă rulantă unii dintre cei mai promițători poeți tineri; dacă nici astfel de oameni nu mai merită admirați, atunci zău că nu mai înțeleg nimic.) Îmi transcriu, de aceea, cu atât mai liniștit admirația mea pentru Angelo Mitchievici – acum, când în afara funcției de la USR nu are nici o alta, nu pot fi bănuit că fac vreo captație de bunăvoință. (Precizez repede că nu mă interesează intrarea în USR.) Îl admir, pur și simplu, pe omul acesta – artist & erudit, dedicat trup & suflet proiectelor lui private, dar găsind și resursele de a fi o prezență publică atunci când e nevoie. Scrisul & acțiunea lui publică sunt dintre cele care pot da consistență unei generații.

Într-un articol recent din Româ­nia literară, Mircea Mihăieș spune: „Dacă-i ceri unui autor tânăr contemporan numele scriitorilor valoroși din propria promoție, vei afla cu perplexitate că persoana întrebată e nu doar cea mai bună, dar și singura… Gelozia și ura fac ravagii”. Textul de față e, totuși, o mică dovadă că lucrurile nu-s chiar așa.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe