Michael Lassel maestrul trompe l’lœil-ului

Adina Scutelnicu Publicat la: 24-02-2015

• Născut în România, Michael Lassel este un maestru al artei vechilor maeștri 

• Aeon este singura pictură furată vreodată din Grand Palais din Paris 

• „Corneliu Baba m-a proiectat pe traiectoria de azi”

• Este unul dintre cei 0,5% pictori germani care trăiesc din artă 

• „Dalí al Germaniei” crede că Dalí a închis poarta suprarealismului 

• Picturile sale sunt promovate și vândute de sir Charles Saatchi

Michael Lassel este unul dintre cei mai importanți maeștri contemporani ai tehnicii trompe l’œil (o tehnică artistică antică, ce îi dă privitorului impresia de tridimensionalitate) și unul dintre puținii discipoli ai maestrului Corneliu Baba. Născut în localitatea Logig, județul Mureș, Michael Lassel a fost, până în 1986, când a plecat în Germania, doar unul dintre numeroșii absolvenți ai Universității de Arte București care căutau consacrarea. După numai doi ani de la stabilirea în noua patrie, Michael Lassel a fost invitat să expună la Salonul de Toamnă de la Paris, iar din acest moment nici viața și nici arta sa n-au mai fost la fel. A devenit singurul artist de origine română care a expus la prestigiosul și pretențiosul British Museum, a fost imaginea Deutsche Bundesbank în campania de marketing pentru trecerea de la marcă la euro, dar, din păcate, este și unicul artist din istoria faimosului Grand Palais căruia i s-a furat o lucrare. Se înscrie în infimul procent de 0,5% al pictorilor germani care izbutesc să trăiască din artă, are o căsnicie fericită de 40 de ani, este bunic, înjură „cu băieții” la meciuri și se consideră un privilegiat al sorții. Ce-și mai poate dori un artist de talia lui Michael Lassel? „Dacă, prin minune, m-aș trezi cu un cal în curte, visul meu din copilărie, aș fi cel mai fericit.”

Anul 1986 a marcat pentru pictorul de origine română un reviriment al propriului destin, dar și o renaștere artistică. A fost anul în care târg-mureșeanul a părăsit dăscălia sighișoreană și țara de baștină și a emigrat în Germania. Deși fusese unul dintre puținii discipoli agreați ai lui Corneliu Baba (și care au reușit să reziste în preajma maestrului mai bine de un an) și avusese câteva expoziții la Bistrița și Târgu Mureș, niciodată nu a avut o expoziție personală în Capitală. Cum „nimeni nu-i profet în țara lui”, nici Michael Lassel nu a reușit să se impună pe piața artistică din România, deși avea o bună reputație și îi avea ca ucenici pe absolvenți ai universităților de Arte pe care îi instruia în atelierul său din Sighișoara în tehnica trompe l’œil, prea puțin studiată în facultate. În 1986 a părăsit România și s-a stabilit în orașul bavarez Fürth, lângă Nürnberg. „Psihologia emigrantului este foarte ciudată”, ne-a mărturisit artistul. „Am plecat de fapt din România înainte de a părăsi țara și am sosit în Germania mai târziu decât am ajuns acolo, pentru că a durat până ce am înțeles cum funcționează noua societate în care urma să îmi găsesc locul. Am depășit tragedia acestei faze prin reorganizarea valorilor și redefinirea propriilor mele condiții de om și artist.”

Pasionat de acuratețea, descriptivismul și decorativismul artei flamande și olandeze, dar și de hiperrealism, artistul și-a recreat propriul stil, ieșind de sub influența „modelor” și a celebrului său predecesor și maestru. „Apropierea de Baba a însemnat pentru mine un impact care m-a proiectat pe traiectoria pe care o parcurg și astăzi”, ne-a mărturisit Michael. Dar venise vremea schimbării. Având ca inspirație copilăria, și-a găsit adevărata sursă, izvorul personal autentic și prolific de creație. Prin invitația de a expune la Salonul de Toamnă din Paris, după doi ani de muncă individuală în Germania, creațiile sale au fost recunoscute ca valori universale. Michael Lassel a devenit un nume consacrat al artei, în general, și al tehnicii trompe l’œil în special. Ani de zile după aceea a fost curatoriat prin Opera Gallery de către Gilles Dyan, fondatorul galeriei. Nemulțumit de comisionul foarte mare de vânzare (peste 60%), Michael acceptă oferta de promovare făcută de sir Charles Saatchi (celebru încă din anii ’80, când a dezvoltat împreună cu fratele său, Maurice, cea mai mare agenție de publicitate – Saatchi & Saatchi). Din acel moment, vânzarea și promovarea creațiilor lui Lassel s-au făcut numai prin Saatchi Gallery.

Imaginea Deutsche Bundesbank în adoptarea euro

De ce tocmai trompe l’œil, o tehnică mai rar folosită în arta contemporană? „La Salonul de Toamnă de la Paris am cunoscut grupul pictorului Henri Cadiou, fondatorul mișcării Trompe l’œil Réalité. I-am rugat să-mi permită să le văd atelierele și au acceptat cu amabilitate, spunând că-și doresc în grup un pictor nou. Am rămas în grupul Acadiou până astăzi, când este condus de Pierre Gilou, pseudonimul fiului lui Henri Cadiou.” Din momentul în care Deutsche Bundesbank (Banca Federală a Germaniei) i-a cerut permisiunea să-i folosească lucrarea Bancher în înalta societate în campania de trecere la moneda euro, Michael Lassel a devenit cu adevărat celebru. „Arta și banul au în comun mai multe lucruri decât s-ar crede la prima vedere”, consideră Michael. „Arta, ca și banul, își are propria valoare, dar materialele folosite, precum și efortul depus pentru realizare nu stau în nici o relație cu valoarea financiară declarată. Iar banul s-a folosit dintotdeauna cu plăcere de artă pentru a-și depăși condiția profană. Între cele două sisteme de valori există o mare afinitate, așa că nu e de mirare că banul a fost des tematizat de artiști. Bancher în înalta societate fusese publicată într-o revistă de cultură și probabil că acea revistă a fost văzută de cineva de la Frankfurt, pentru că până atunci fusese puțin cunoscută. Este interesant că toți cunoscuții îmi spuneau că o lucrare cu un asemenea titlu nu va avea niciodată trecere la un bancher. Se pare însă că oamenii banului mai au simțul umorului. Lucrarea a fost considerată, așa cum a fost și intenția mea, drept un omagiu adus tuturor personalităților de artă, cultură sau știință din toate națiunile Europei care, în timpul vieții, au trăit de multe ori în condiții pecuniare precare, dar care după moarte au decorat bancnotele țărilor lor.” Zarurile fuseseră aruncate. Michael Lassel, noua revelație a tehnicii trompe l’œil, a fost recunoscut drept cel mai important artist contemporan al genului și a primit titulatura măgulitoare, deși neagreată de artist, de „Dalí al Germaniei”. „Întotdeauna am considerat că titanul Salvador Dalí a închis marea poartă spre suprarealism”, a argumentat el, arătând că se consideră, alături de pionierii Rudolf Hausner sau Ernst Fuchs, mai degrabă hiperrealist – curent apărut ca un fel de contrapunct al expansivului fotorealism american.

Singurul pictor de origine română care a expus la British Museum

În 2008-2009, British Museum împreună cu Muzeul Luvru din Paris și Vorderasiatische Museum din Berlin au prezentat expoziția Babylon: Mith and Reality, unde Michael Lassel a fost singurul pictor contemporan care a expus. Lucrarea Turnul Babel a fost imaginată ca un turn construit din pantofi, despre care autorul spune: „Faptul că am ales pantofi în prezentarea turnului își are explicația în amintirile din atelierul rural al tatălui meu, care a fost cizmar. Asistând la discuțiile sale cu clienții ce așteptau să li se repare pantofii, am început să fac legătura între purtător și încălțămintea sa, între acesta și povestea vieții sale. Fiecare dintre noi lasă urme în viață, ca amprenta unui pas pe zăpada proaspăt așternută”. Michael Lassel este un artist cu adevărat german ca tempo de lucru. Se trezește dimineața la 8.30, aleargă circa 18 kilometri zilnic, revine după două ceasuri, mănâncă și se așază la șevalet, în micul său atelier de 20 de metri pătrați, de unde se ridică la ora 21.00. Își regretă câinii – rasa boxer german, firește – cu care alerga dimineața. „La sfârșitul săptămânii au loc majoritatea vernisajelor, iar aceste deplasări mă împiedicau să mă ocup de ei așa cum ar fi trebuit. Nu am vrut să-i neglijez, așa că am urmat sfatul soției, care mi-a spus că trebuie să ne ocupăm mai mult de noi, nu de câini”, a povestit artistul. Are un ritm relativ constant, de trei lucrări pe an, deși admite că s-a întâmplat să lucreze la o pictură și 13 luni. Crede că a fi recunoscut denotă că ai reușit să-ți construiești o personalitate, dar menționează că asta te costă enorm atât din punct de vedere fizic, cât și psihic: „Dacă mori la 50 de ani, te uită lumea mult mai repede. Îți trebuie forță interioară să trăiești suficient cât să ai timp să te profilezi în fața spectacolului numit viață”. 

„Un hoț de artă nu este un gentleman, ci un tâlhar josnic”

Una dintre cele mai nefericite întâmplări din viața sa a fost pricinuită de furtul unei lucrări. În ajunul vernisajului expoziției din Salonul Comparaisons, găzduit de Grand Palais din Paris, pe 6 aprilie 1995, lucrarea lui Michael Lassel Aeon a dispărut din încăperea unde se aflau lucrările ce urmau a fi expuse pe simeze. Cercetările ulterioare ale poliției au dovedit că hoțul a scos cuiele din șasiu cu meticulozitate, furând doar pânza. Rama și șasiul au fost găsite intacte, stabilindu-se că autorul furtului nu numai că știa exact cât timp are la dispoziție, fapt care i-a permis să lucreze fără grabă, ci venise și cu uneltele potrivite pentru a desprinde pânza fără a o sfâșia. Toate acestea s-au întâmplat într-o pauză a comisiei care se ocupa de planul de prezentare a exponatelor. În raportul poliției este consemnat faptul că la ieșirea din expoziție membrii comisiei au observat un bărbat de circa 35 de ani care contempla lucrarea în genunchi. În aceeași seară, furtul picturii a fost făcut public pe toate canalele de televiziune franceze, iar datele tabloului au fost înregistrate atât în baza de date a Interpolului, cât și în rețelele comerțului cu obiecte de artă. Aeon însă nu a fost recuperat niciodată. Departe de a se simți flatat de riscanta lovitură – de altfel, singurul furt comis vreodată în istoria de 114 ani a complexului muzeal Grand Palais –, Michael Lassel s-a declarat șocat și revoltat de furt. „Ideea că cineva riscă atât de mult pentru a poseda o lucrare de artă mă înspăimântă. Motivația ce se ascunde în spatele unui furt de artă nu mă interesează, nu mă impresionează și nu mă încântă. Un furt rămâne un act criminal, iar hoțul nu este, ca în filme, un gentleman, ci un tâlhar josnic. După această experiență înțeleg trauma părinților cărora li s-a răpit copilul. Gândul că se fură doar lucrări prețioase nu mă consolează deloc. E ca și cum i-ai spune unui părinte căruia i-a murit copilul că sufletul acestuia se află acum în Rai”, a declarat artistul în fața presei.

Depășind această întâmplare, Michael Lassel a continuat să creeze. Nemțește, cu minuție și perseverență. Lucrările sale se află acum în cele mai importante muzee din Germania, Japonia sau Singapore, la Tate Gallery din Londra sau în colecții particulare nu mai puțin celebre, precum cea a familiei Baur din Elveția, a ducilor de Beaufort, a descendenților lui Napoleon Bonaparte, ori în companii precum Texaco Oil din Statele Unite. Ce-și mai poate dori un artist și un om ca Michael Lassel, care declară că fiecare zi este perfectă? „Dacă, prin minune, m-aș trezi cu un cal în curte, visul meu din copilărie, aș fi cel mai fericit. Dorința mea ar fi să îmbătrânesc împreună cu el.”

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe