Zamfira Bîrzu, ambasadorul artelor ieşene

Maria Bilaşevschi Publicat la: 12-03-2015

În luna decembrie a anului trecut, în foaierul Teatrului Naţional din Iași, Centrul Cultural Internaţional în colaborare cu Opera Naţională Română Iași au organizat un „vernisaj‑surpriză”, un eveniment dedicat sărbătoririi artistei plastice Zamfira Bîrzu, Ambasadorul artelor ieșene. Lucrările selectate și expuse, unele fragmente din serii anterioare (Nud, Cuplu), altele pânze noi ce urmează a se redezvălui într‑o amplă expoziţie personală promisă în acest an de artistă, emană energie, vitalitate, spontaneitate, supleţe.

Pasiunea pentru o exprimare sintetică mărturisită de întreaga creaţie a Zamfirei Bîrzu a constituit o demonstraţie a posibilităţilor artistei de a‑și apropia o lume cromatică și compoziţională care să‑i aparţină în exclusivitate. Câmpul imaginii, văzut ca o textură savantă de axe structurante, juxtapuneri cromatice și arhetipuri liniare, conţine un motiv (fie el nud, portret, aluzia unui trup) topit într‑un mediu laborios transfigurat, me­nit să sublinieze, dar și să absoarbă personajele, elemente aso­ciate în ingenioase inversări de perspectivă.

Pictura Zamfirei Bîrzu este marcată de o flexibilitate a gestului pictural așternut pe suprafaţă, pastă și glasiuri fulminante, multitudinea de căutări plastice relevând o natură de artistă profundă și autentică. Vocile sinelui, ale vastităţii și proximităţii devin o modalitate expresionistă (uneori simbolistă, postimpresionistă, alteori până în pragul abstrac­ţiei), o descărcare a tensiunilor cu patimă, ardenţă, până la limita la care (sau dincolo de care) văzul începe să treacă transfigurat în viziune. Intuind natura mai mult ca geneză decât ca ansamblu de forme cromatice finite, universul se transformă pentru artistă într‑o reţea deasă de semne, de corespondenţe, unde formele se cuprind și se sugerează reciproc. La limita citirii codului figurativ, lucrările Zamfirei Bîrzu expun o idee picturală unică, cu radiere cromatică aparte.

În unele pânze se observă o timiditate, o reţinere, formele și culorile vorbind despre un alt spaţiu, despre o lume ascunsă dincolo de suprafaţă. În altele, artista propune un improbabil vizual prin fluidizarea luminii în culoare, iar decuparea formelor are o cursivitate dansantă, graţie liniei ce susţine ansamblul. Zamfira Bîrzu introduce într‑un ansamblu epurat de analogii perfecte câte un detaliu ce are uneori o valoare simbolică și restabilește contactul dintre pictura intens interpretativă și circuitul realităţii obiective. Astfel, nudurile devin receptacole ale unor judecăţi asupra realului, asupra existenţei.

Cuplurile pictate de artistă sunt plasate, în concepţie, într‑un spaţiu bidimensional, unde nu există nici un prim‑plan sau fundal, dar în schimb, o negare a timpului, un instantaneu al unui personaj unitar, etern, creat din convergenţa a două figuri aparent umane într‑o plenitudine eternă, o uniune cu universul (Sărutul, Cuplu).

O notă aparte, poate și cheia citirii prezentei expoziţii, este dată de autoportretul amplasat subtil la intrarea în clădirea Teatrului. Detașat de celelalte lucrări, acesta prevestește cumva cele ce urmează a fi văzute, lăsând suspendată interpretarea. Din mimica feţei nu putem desluși contextul „strigătului”; că acesta este un exerciţiu ori o descărcare, uimire sau încântare contează mai puţin dacă‑l vedem drept pretext ori mai de­grabă preambul al unui drum pe care artista pășește cu în­credere, invitându‑ne și pe noi într‑un ritm graţios să‑i vedem căutările, rezolvările, devenirile.

Sensibilă și intuitivă, imaginativă și lirică, tumultuoasă în forme precise, plină de o sen­zuală pasiune pentru natură și capabilă de o abstractizare aparte, Zamfira Bîrzu se situează fără echivoc în ierarhia de valori a pic­turii contemporane românești.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe